|
| © Vatican Media |
Isus, cheie care deschide Împărăţia
de Daniele D'Elia
"O, cheie a lui David şi sceptru al casei lui Israel, care deschizi şi nimeni nu poate închide, care închizi şi nimeni nu poate deschide, vino şi scoate-i din temniţă pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii!"
Antifona majoră din 20 decembrie
Este o imagine sugestivă aceea cu care se deschide antifona de astăzi: Isus este prezentat drept Clavis David. Antifonele precedente ne-au introdus la ceea ce este afirmat aici şi mai solemn: vechile profeţii referitoare la Mesia aşteptat s-au adeverit. Cristos, care se naşte la Crăciun, este acea "cheie a casei lui David" despre care a fost scris de profet, "când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă" (Is 22,22). Pentru o înţelegere mai bună a acestui oracol important trebuie luat în considerare contextul istoric. Ce înseamnă aceste cuvinte? Probabil pot se pot referi la o succesiune în prefectura casei regale, unde Isaia presta serviciu. Eliachim va lua locul lui Şebna, nu ştim pentru ce motiv. Autoritatea noului desemnat este importantă, pentru că mandatul său vine direct de la Dumnezeu. Simbologia cheilor foloseşte pentru a vehicula conceputul unei puteri stabile, ferme, durabile, credibile, căreia nimeni nu i se poate opune, tocmai pentru că este de origine divină.
Ştim că, în pofida acestei investituri importante, Eliachim a fost din păcate înlăturat, dezamăgind orice aşteptare pusă în el. Şi atunci versetele trebuie citite, mai ales, în cheie mesianică aşa ca în Cartea Apocalipsului. Despre Cristos se afirmă că este "Sfânt" şi că "are cheia lui David". Pentru aceasta "când el deschide, nimeni nu închide, iar când închide, nimeni nu deschide". Acestea sunt cuvintele adresate de Ioan micii Biserici din Filadelfia care definesc autoritatea indiscutabilă a lui Isus în puterea sa absolută de a deschide şi a închide.
Aşadar, a patra antifonă ni-l prezintă pe Isus ca Regele, împlinire a tuturor aşteptărilor mesianice, împlinire a acelor promisiuni care îl vedeau ca descendent al lui David şi al regilor lui Iuda. Şi însuşi David a fost figură a lui Mesia. Uns de Samuel (1Sam 16,13) cu cornul de ulei, a fost investit de Duhul Domnului. Conducând cu înţelepciune, a reunificat regatul lui Israel şi la Ierusalim a transferat arca Alianţei (2Sam 6,1-19), punând-o într-un cort construit înadins pentru a o conţine, garantând în acest mod Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. De atunci, Israel a aşteptat cu nerăbdare venirea unui nou David. Ieremia scrie în această privinţă: "Iată, vin zile - oracolul Domnului - când îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă care va domni ca rege şi va avea succes; va face judecată şi dreptate în ţară" (23,5).
Cristos, Regele nostru, care vine la Crăciun, deţine "sceptru al casei lui Israel", cum este declamat în mod maiestuos în antifonă. Şi astăzi, în aceste versuri, misterul Întrupării şi misterul Paştelui sunt legate între ele în mod inevitabil. Crăciunul este numai un prim act. Este kenosis, înjosirea lui Dumnezeu care, luând trupul unui prunc, renunţă la regalitatea condiţiei divine (Fil 2,5-10). Pentru această umilire a sa până la moarte "Dumnezeu l-a înălţat". Este o mişcare de coborâre şi de reurcare, exprimată în mod minunat în cuvintele dintr-o veche omilie despre Sâmbăta Sfântă: "Pentru tine eu, Domnul, am îmbrăcat natura ta de slujitor. Pentru tine eu, care stau mai presus de ceruri, am venit pe pământ şi mai dedesubt de pământ. Pentru tine, omule, am împărtăşit slăbiciunea umană, dar apoi am devenit liber între cei morţi".
Puterea cheii asupra căreia reflectăm astăzi este aceea, în definitiv, despre care vorbeşte Ioan în Apocalips: "Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, şi cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor". De fapt, în icoanele lui Anastasis, Cristos este reprezentat în timp ce năvăleşte de sus şi dărâmă porţile iadului, sub care abundă chei şi balamale. De fapt, acum, aceste porţi au fost deschise şi morţii pot să învie, liberi de puterea întunericului. "Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?" (1Cor 15,55). Aşadar, Cristos este unica poartă de acces la cer şi are puterea deplină a împărăţiei lui Dumnezeu. "Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor"; el este Bunul Păstor care se îngrijeşte mereu de staul, contrar hoţilor şi tâlharilor care nu intră în staulul oilor prin intrarea principală. Această facultate de "a lega şi a dezlega" este împărtăşită şi slujitorilor Bisericii, aşa încât Petru are rolul de "responsabil al cheilor".
Cuvintele lui Gabriel adresate Fecioarei sunt confirmarea că Pruncul care urmează să se nască este Cel Aşteptat: "Va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său" (Lc 1,32). Şi ea este arca Noii Alianţe. Să ne însuşim implorarea celui care se roagă: "Vino şi scoate-i din temniţă pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii".
(După L'Osservatore Romano, 20 decembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
