"Doi preoţi iezuiţi din Rusia au fost ucişi în bătaie. Politia a descoperit că, deşi corpurile lor au fost găsite la 28 octombrie 2008 în apartamentul pe care îl ocupaseră, crimele au avut loc în zile diferite. Pr. Victor Betancourt Ruiz (de 42 de ani), de cetăţenie ecuadoriană, reprezentant al profesorilor Institutului de Filozofie, Teologie şi Istorie "Sfântul Toma" din Moscova, a fost ucis la 25 octombrie, iar pr. Otto Messmer (de 47 de ani), de cetăţenie rusă, provincial al iezuiţilor din Rusia, a fost ucis două zile mai târziu, la întoarcerea acasă după o călătorie în afara ţării. Motivul crimei urmează să fie stabilit".
...Şi o tăcere ciudată s-a lăsat. Nu ştii ce să crezi: o fi ruşinea că în sec. XXI - care "va fi religios sau nu va fi deloc" - se mai pot petrece asemenea fapte?! O fi revolta că tu, ca fiinţă umană, n-ai putut să împiedici aşa ceva?! Sau poate ne întoarcem cu spatele fiindcă lucrurile depăşesc violenţa "cu care ne-am obişnuit" în mass-media şi nu ne vine să credem că sunt adevărate, tocmai fiindcă sunt... prea adevărate?! Sau poate ne lipsesc cuvintele, fiindcă suntem fiinţe umane şi ştim să vorbim despre iubire şi nu despre ură?! "M-am născut pentru a iubi, nu pentru a urî" spunea Antigona. Şi evident, personajul lui Sofocle nu era creştină. Sau poate fiindcă nu ne mai considerăm o familie, noi creştinii - ci doar indivizi separaţi ("dia-bolein" înseamnă "a separa" şi de aici numele de "diavol" care exprimă misiunea de a separa conştiinţe, oameni... şi de a le închide în nepăsare, fiindcă nu ura este contrariul iubirii, ci indiferenţa).
...Oricum, ciudată - dar nu "creştinească" e tăcerea creştinilor! La fel ca şi în cazul tuturor asasinatelor comise împotriva creştinilor în cei două mii de ani de când creştinii vorbesc despre iubire, iar hinduismul despre toleranţă, budismul despre non-violenţă, islamul despre războiul sfânt al persoanei împotriva păcatelor proprii, religia mozaică despre dreptate... 170 de milioane de creştini (estimativ) au fost ucişi - numai fiindcă au fost creştini - în cele două milenii de când Isus s-a sacrificat pentru ca noi să avem viaţă "şi s-o avem din belşug". Iar în sec. XX, peste 300 de iezuiţi (preoţi, fraţi, scolastici) au fost asasinaţi fiindcă l-au iubit pe Dumnezeu în aproapele şi mai presus de toate, pe Dumnezeu în toate: au căzut cu toţii victime ale urii de rasă, ale persecuţiilor religioase, ale naziştilor şi aliaţilor lor în lagărele de la Auschwitz, Dachau, Mauthausen, în lagărele de concentrare din Extremul Orient în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, sau ca victime ale regimurilor comuniste postbelice, sau ale diferitelor regimuri totalitare, sau în cursul diverselor mişcări sociale etc. Escaladarea violenţei împotriva creştinilor a determinat apelul pentru pace lansat de reprezentanţii bisericilor răsăritene participanţi la Sinodul Episcopilor, pe care l-a susţinut şi Sfântul Părinte. "Ei nu cer privilegii, ci doresc doar să poată continua să trăiască în ţara lor şi împreună cu concetăţenii lor, aşa cum au făcut dintotdeauna". Declaraţia părinţilor sinodali adaugă: "Pacea este o operă de dreptate. Este un imperativ de care nu dorim şi nici nu putem să ne eliberăm. Să cerem, aşadar, în particular pentru Ţara Sfântă, locul naşterii lui Cristos Răscumpărătorul, pentru Liban, Irak şi India, pace în dreptate, garantată de o reală libertate religioasă". Sfântul Părinte a menţionat declaraţia în cadrul discursului de dinaintea rugăciunii Angelus de la amiază, din ziua de duminică, 26 octombrie 2008, înaintea mulţimilor adunate în Piaţa San Pietro. Cu o zi înainte fusese ucis Victor Betancourt Ruiz, SJ, 42 ani - iar la o zi după aceea avea sa fie asasinat Otto Messmer, SJ, 47 ani, provincial al iezuiţilor din Rusia.
...Şi nici un comentariu nu a fost făcut pe marginea acestei ştiri apărute on-line, pe două situri extrem de accesibile, deşi cititorii sunt numeroşi iar comentariile "din public", la fel - dar pentru alte ştiri.
Oare cei care sunt asasinaţi pentru vestirea evangheliei nu "mai prezintă interes" în faţa publicului? Fiindcă altfel cum ar trebui numiţi decât... "public spectator" cei care asistă pasivi sau citesc "din curiozitate" dramele omenirii şi trec mai departe fiindcă după două zile "ştirea nu mai e de actualitate"? Dacă ar fi altceva şi nu spectatori "ca la teatru" (de exemplu, creştini sau pur şi simplu oameni maturi şi responsabili), participarea cu inima la evenimente ar pune pe buze cuvintele şi în mână creionul!
Şi fiindcă tot celebrăm "anul Paulin", ar fi bine să ne amintim că durerea cea mai mare a sfântului Paul nu a fost suferinţa fizică, ci faptul că a fost părăsit de toţi în încercările prin care a trecut vestind evanghelia. Şi tot el ne arată cum trebuie procedat: "...Noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi " (2Cor 4,7-11). Isus însuşi ne învaţă să ne rugăm şi pentru cei care ne vor răul (el însuşi s-a rugat pentru Iuda), şi pentru ucigaşi: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac" .
"Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" a spus şi primul martir, sfântul Ştefan - şi de atunci atâţia şi atâţia...
...L-am întrebat odată pe părintele superior iezuit dacă Dumnezeu iartă şi uită, sau iartă şi nu uită. "Iartă şi uită... iartă şi uită..." a venit răspunsul, cu acea siguranţă, nobleţe, blândeţe... de dincolo de timp, pe care o conferă spaţiul spiritualităţii absolute.
Aşa şi este: Dumnezeu iartă şi uită.
Acesta e privilegiul lui Dumnezeu: a ierta şi a uita. Ca oameni, iertăm - dar ar fi bine să ne aducem aminte. Fiindcă cine uită, riscă să repete. Aşa e lecţia istoriei omeneşti: cine tace, acceptă - deci e complice, iar cine uită, îşi repetă istoria.
Dr. Ecaterina Hanganu
* * *
Doi preoţi iezuiţi ucişi la Moscova
