|
| © Vatican Media |
Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 ianuarie 2023
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 3. Isus, maestru al vestirii
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Miercurea trecută am reflectat asupra lui Isus model al vestirii, asupra inimii sale pastorale mereu îndreptată spre ceilalţi. Astăzi privim la el ca maestru al vestirii. Să ne lăsăm conduşi de episodul în care el predică în sinagoga din satul său, Nazaret. Isus citeşte un text din profetul Isaia (cf. 61,1-2) şi apoi îi surprinde pe toţi cu o "predică" foarte scurtă, dintr-o singură frază, o singură frază. Şi spune aşa: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o" (Lc 4,21). Aceasta a fost predica lui Isus: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o". Asta înseamnă că pentru Isus acel text profetic conţine esenţialul a ceea ce el vrea să spună despre sine. Aşadar, de fiecare dată când noi vorbim despre Isus, ar trebui să mergem după acea primă vestire a sa. Să vedem, aşadar, în ce anume constă această primă vestire. Se pot identifica cinci elemente esenţiale.
Primul element este bucuria. Isus proclamă: "Duhul Domnului este asupra mea; [...] m-a trimis să duc săracilor vestea cea bună" (v. 18), adică o veste de fericire, de bucurie. Veste bună: nu se poate vorbi despre Isus fără bucurie, pentru că credinţa este o minunată istorie de iubire de împărtăşit. A-l mărturisi pe Isus, a face ceva pentru alţii în numele său, înseamnă a spune printre rândurile vieţii că am primit un dar aşa de frumos încât niciun cuvânt nu este suficient pentru a-l exprima. În schimb, când lipseşte bucuria, evanghelia nu trece, pentru că ea - o spune cuvântul însuşi - este veste bună, şi evanghelie înseamnă veste bună, veste de bucurie. Un creştin trist poate vorbi despre lucruri foarte frumoase, dar totul este zadarnic dacă vestea pe care o transmite nu este bună. Spunea un gânditor: "Un creştin trist este un trist creştin": să nu uităm asta.
Ajungem la al doilea aspect: eliberarea. Isus spune că a fost trimis "să proclame celor captivi eliberarea" (ibid.). Asta înseamnă că acela care-l vesteşte pe Dumnezeu nu poate face prozelitism, nu, nu poate pune presiune asupra celorlalţi, ci să-i uşureze: a nu impune poveri, ci a ridica din ele; a duce pace, nu a duce sentimente de vinovăţie. Desigur, a-l urma pe Isus comportă o asceză, comportă sacrificii; de altfel, dacă orice lucru frumos cere sacrificii, cu cât mai mult realitatea decisivă a vieţii! Însă cel care-l mărturiseşte pe Cristos arată frumuseţea ţintei, mai mult decât oboseala drumului. Poate că ni s-a întâmplat să povestim cuiva o călătorie frumoasă pe care am făcut-o. De exemplu, am vorbit despre frumuseţea locurilor, despre ceea ce am văzut şi am trăit, nu despre timpul pentru a ajunge la capăt şi despre cozile din aeroport, nu! Tot aşa orice vestire demnă a Răscumpărătorului trebuie să comunice eliberare. Ca aceea a lui Isus. Astăzi este bucuria, pentru că am venit să eliberez.
Al treilea aspect: lumina. Isus spune că a venit să aducă "celor orbi recăpătarea vederii" (ibid.). Impresionează că în toată Biblia, înainte de Cristos, nu apare niciodată vindecarea unui orb, niciodată. De fapt, era un semn promis care avea să vină cu Mesia. Dar aici nu este vorba numai de vederea fizică, ci de o lumină care arată viaţa în mod nou. Este o "venire la lumină", o renaştere care are loc numai cu Isus. Dacă ne gândim, aşa a început pentru noi viaţa creştină: cu Botezul, care în vechime era numit chiar "iluminare". Şi ce lumină ne dăruieşte Isus? Ne aduce lumina filiaţiei: el este Fiul iubit al Tatălui, cei viu pentru totdeauna; şi cu el şi noi suntem fii ai lui Dumnezeu iubiţi pentru totdeauna, în pofida greşelilor şi defectelor noastre. Aşadar, viaţa nu mai este o înaintare oarbă spre nimic, nu: nu este chestiune de soartă sau noroc. Nu este ceva care depinde de întâmplare sau de astre, şi nici de sănătate sau de finanţe, nu. Viaţa depinde de iubire, de iubirea Tatălui, care se îngrijeşte de noi, fiii săi iubiţi. Ce frumos este a împărtăşi cu alţii această lumină! V-aţi gândit voi că viaţa fiecăruia dintre noi - viaţa mea, viaţa ta, viaţa noastră - este un gest de iubire? Este o invitaţie la iubire? Acest lucru este minunat! Dar de atâtea ori uităm asta, în faţa dificultăţilor, în faţa ştirilor urâte, precum şi în faţa - şi acest lucru este urât - mondenităţii, a modului monden de a trăi.
Al patrulea aspect al vestirii: vindecarea. Isus spune că a venit "să redea libertatea celor asupriţi" (ibid.). Asuprit este cel care în viaţă se simte strivit de ceva ce se întâmplă: boli, trude, poveri pe inimă, sentimente de vinovăţie, greşeli, vicii, păcate... Asupriţi de asta: să ne gândim de exemplu la sentimentele de vinovăţie. Câţi dintre noi au suferit asta? Să ne gândim un pic la sentimentul de vinovăţie al aceluia, al celuilalt... Ne asupreşte, mai ales, mai ales acel rău pe care niciun medicament sau remediu uman nu-l pot vindeca: păcatul. Şi dacă unul are sentiment de vinovăţie despre ceva ce a făcut, şi acesta se simte rău... Dar vestea bună este că acest rău vechi, păcatul, care pare invincibil, cu Isus nu mai are ultimul cuvânt. Eu pot să păcătuiesc pentru că sunt slab. Fiecare dintre noi poate să facă asta, dar acesta nu este ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt este mâna întinsă a lui Isus care te ridică din păcat. Şi, părinte, asta când o face? O dată? Nu. De două ori? Nu. De trei ori? Nu. Mereu. De fiecare dată când te simţi rău, Domnul are mereu mâna întinsă. Numai trebuie să te prinzi şi să te laşi purtat. Vestea bună este că acest rău vechi nu mai are ultimul cuvânt cu Isus: ultimul cuvânt este mâna întinsă a lui Isus care te duce înainte. De păcat Isus ne vindecă mereu. Şi cât trebuie să plătesc pentru vindecare? Nimic. Ne vindecă mereu şi gratuit. El îi invită pe cei care sunt "osteniţi şi împovăraţi" - o spune Evanghelia - îi invită să meargă la el (cf. Mt 11,28). Şi atunci a însoţi pe cineva la întâlnirea cu Isus înseamnă a duce la medicul inimii, care ridică viaţa. Înseamnă a spune: "Frate, soră, eu nu am răspunsuri la multele tale probleme, dar Isus te cunoaşte, Isus te iubeşte, te poate vindeca şi însenina inima". Cel care poartă poveri are nevoie de o mângâiere asupra trecutului. De atâtea ori auzim: "Dar eu aş avea nevoie să vindec trecutul meu... am nevoie de o mângâiere pe acel trecut care mă apasă mult...". Am nevoie de iertare. Şi cine crede în Isus are tocmai asta de dăruit celorlalţi: forţa iertării, care eliberează sufletul de orice datorie. Fraţilor, surorilor, să nu uităm: Dumnezeu uită totul. Cum aşa? Da, uită toate păcatele noastre, nu-şi aminteşte de ele. Dumnezeu iartă tot pentru că uită păcatele noastre. Trebuie numai să ne apropiem de Domnul şi el ne iartă tot. Gândiţi-vă la ceva din Evanghelie, despre cel care a început să vorbească: "Doamne, am păcătuit!". Acel fiu... Şi tatăl îi pune mâna la gură. "Nu, e bine, lasă...". Nu-l lasă să termine... Şi acest lucru este frumos. Isus ne aşteaptă pentru a ne ierta, pentru a ne vindeca. Şi cât de mult? O dată? De două ori? Nu. Mereu. "Dar, părinte, eu fac aceleaşi lucruri mereu...". Şi el va face aceleaşi lucruri ale sale mereu: să te ierte, să te îmbrăţişeze. Vă rog, să nu avem descurajare în asta. Aşa îl iubim pe Domnul. Cine poartă poveri şi are nevoie de o mângâiere pe trecut, are nevoie de iertare, să ştie că Isus face asta. Şi asta dă Isus: eliberarea sufletului de orice datorie. În Biblie se vorbeşte despre un an în care erau eliberaţi de povara datoriilor: Jubileul, anul de har. Ca şi cum ar fi ultimul punct al vestirii.
De fapt, Isus spune că a venit "să vestească un an de bunăvoinţă al Domnului" (Lc 4,19). Nu era un jubileu programat, ca acelea pe care le facem acum, când totul este programat şi se gândeşte la cum să se facă şi cum să nu se facă... Nu. Dar cu Cristos harul care face nouă viaţa vine şi uimeşte mereu. Cristos este Jubileul de fiecare zi, de fiecare oră, care se apropie de tine, pentru a te mângâia, pentru a te ierta. Şi vestirea lui Isus trebuie să aducă mereu uimirea harului. Această uimire... "Nu pot să cred, am fost iertat, am fost iertată". Dar aşa de mare este Dumnezeul nostru! Pentru că nu noi facem lucruri mari, ci harul Domnului, şi prin intermediul nostru, face lucruri imprevizibile. Şi acestea sunt surprizele lui Dumnezeu. Dumnezeu este un maestru al surprizelor. Mereu ne surprinde, mereu ne aşteaptă. Noi ajungem, iar el aşteaptă. Mereu. Evanghelia este însoţită de un sentiment de uimire şi de noutate care are un nume: Isus.
El să ne ajute să-l vestim aşa cum doreşte, comunicând bucurie, eliberare, lumină, vindecare şi uimire. Aşa îl comunicăm pe Isus.
Un ultim lucru: această veste bună, pe care o spune Evanghelia, este adresată "săracilor" (v. 18). Adesea uităm de ei, şi totuşi sunt destinatarii menţionaţi explicit, pentru că sunt predilecţii lui Dumnezeu. Să ne amintim de ei şi să ne amintim că, pentru a-l primi pe Domnul, fiecare dintre noi trebuie să se facă "sărac înăuntru". Cu acea sărăcie care ne face să spunem... "Doamne, am nevoie de iertare, am nevoie de ajutor, am nevoie de forţă". Această sărăcie pe care o avem noi toţi: a deveni sărac dinăuntru. Este vorba de a învinge orice pretenţie de autosuficienţă pentru a înţelege că avem nevoie de har şi că avem nevoie mereu de el. Dacă vreunul îmi spune: Părinte, dar care este calea cea mai scurtă pentru a-l întâlni pe Isus? Fă-te nevoiaş. Fă-te nevoiaş de har, nevoiaş de iertare, nevoiaş de bucurie. Şi el se va apropia de tine.
_______________
APEL
Poimâine, 27 ianuarie, se celebrează Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. Amintirea acelei exterminări a milioane de persoane evreice şi de alte credinţe nu poate să fie nici uitată, nici negată. Nu poate să existe o angajare constantă în a construi împreună fraternitatea fără a fi risipit mai înainte rădăcinile de ură şi de violenţă care au alimentat oroarea Holocaustului.
_______________
În gândurile noastre şi în rugăciunile noastre să nu lipsească martirizata Ucraina, aşa de mult chinuită. În această dimineaţă am avut o întâlnire cu conducătorii diferitelor confesiuni de credinţă care sunt în Ucraina - toţi uniţi - şi mi-au relatat durerea acelui popor. Să nu uităm niciodată, în fiecare zi, să ne rugăm pentru pacea definitivă în Ucraina.
Vă dau vouă tuturor binecuvântarea mea.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
