Marţi, 12 noiembrie 2013, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea volumului Dialogul interreligios în învăţătura oficială a Bisericii catolice (1963-2013). Au intervenit: Eminenţa Sa cardinalul Jean-Louis Tauran, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; pr. Miguel Ángel Ayuso Guixot, M.C.C.J., Secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, şi E.S. Mons. Francesco Gioia, O.F.M. Cap., Curatorul lucrării. Publicăm în continuare intervenţiile cardinalului Jean-Louis Tauran şi a părintelui Ángel Ayuso Guixot, în formă de întrebări şi răspunsuri:
Intervenţia cardinalului Jean-Louis Tauran
Partea întâi - aspecte generale
Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios este bucuros să publice a treia ediţie a volumului despre Magisteriul Pontifical în domeniul dialogului interreligios de la începutul Conciliului al II-lea din Vatican până la Benedict al XVI-lea.
Este răspândită ideea că Benedict al XVI-lea nu prea îndrăgea dialogul interreligios. Este adevărată această afirmaţie?
Adevărata noutate a volumului constă tocmai în culegerea raţionată a textelor lui Benedict al XVI-lea, asupra cărora este bine să ne oprim o clipă, deoarece - numai pe baza câtorva date statistice - se poate înţelege cât este de nedreaptă o asemenea idee.
În şapte ani de pontificat se pot număra 188 de intervenţii ale lui Benedict al XVI-lea despre dialogul interreligios, faţă de cele 591 ale lui Ioan Paul al II-lea în peste un sfert de secol. Atenţia faţă de această temă a fost constantă, ba chiar crescândă, atât într-un pontificat cât şi în celălalt. Benedict al XVI-lea a propus "dialogul carităţii în adevăr".
Zdruncinătura de la Regensburg a schimbat ceva în relaţia cu lumea musulmană?
La un an după Regensburg, 38 de înţelepţi musulmani, deveniţi apoi 138, i-au scris papei, într-un document cunoscut ca "A common word between us and you", expunând principiile islamului şi dorind o înţelegere reciprocă şi un raport între islam şi creştinism întemeiat pe iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, conform învăţăturii lui Isus. Rod al acestei iniţiative lăudabile a fost crearea unui Forum islamo-creştin, care durează şi astăzi.
Cât priveşte libertatea religioasă, care a fost contribuţia lui Benedict al XVI-lea?
Ca şi predecesorii săi, Benedict al XVI-lea a afirmat că libertatea religioasă este un drept sacru şi inalienabil şi n-a pierdut ocazia pentru a o susţine.
Convins că a nega sau a limita în manieră arbitrară libertatea religioasă înseamnă a cultiva o viziune reductivă despre persoana umană şi a face imposibilă afirmarea unei păci autentice şi durabile a întregii familii umane (Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2011, nr. 1.4), Benedict al XVI-lea a găsit în procesul de globalizare mondială, încă în desfăşurare, o ocazie propice pentru a promova relaţii de fraternitate universală între oameni.
Întorcându-ne la volumul pe care l-aţi publicat, ce altceva conţine în mod deosebit?
Aşa cum s-a spus, este vorba, în mod fundamental, despre o culegere de texte conciliare, de enciclice, exortaţii apostolice şi discursuri ale pontifilor, de la Ioan al XXIII-lea la Benedict al XVI-lea. Sunt apoi câteva documente ale Dicasteriilor din Curia Romană, referitoare la dialogul interreligios. În total, e vorba de 909 documente, dintre care 7 texte conciliare, 2 ale lui Ioan al XXIII-lea, 97 ale lui Paul al VI-lea, 2 ale lui Ioan Paul I, 591 ale lui Ioan Paul al II-lea, 188 ale lui Benedict al XVI-lea, 15 ale Curiei Romane, 3 texte legislative şi 4 ale Comisiei Teologice Internaţionale.
Cine s-a îngrijit de această ediţie?
E.S. Mons. Francesco Gioia, OFM Cap., care s-a îngrijit şi de ediţiile precedente, a făcut asta cu răbdare certozină şi de data aceasta, ajutat în mod concret de oficialii din Dicaster.
Ce scop are această lucrare? Era cu adevărat necesară astăzi când se poate avea acces on-line la orice gen de informaţii?
Avantajul unui volum tipărit, chiar dacă este masiv, deoarece are 2100 de pagini, este acela de a oferi un acces rapid la metoda şi la fundamentele teologice ale dialogului interreligios învăţat şi practicat de Magisteriul Bisericii catolice.
Cele trei cuprinsuri, analitic, geografic şi general, permit în puţine minute să se găsească cele mai interesante conţinuturi şi apoi eventual să se meargă în căutarea textelor în format electronic pe internet. Mă gândesc îndeosebi chiar la voi, jurnaliştii, dar şi la studenţii şi la profesorii din facultăţile teologice, la responsabilii diecezani pentru dialogul interreligios şi la cel care lucrează în domeniul formării teologice şi pastorale la orice nivel.
V-aţi gândit deja la o ediţie digitală?
Nu trebuie să se uite apoi că prăpastia digitală încă nu este complet depăşită şi în afară de asta sunt mulţi care preferă încă hârtia tipărită în locul computerului, deşi au aparaturi electronice adecvate. Se face efort mai puţin şi probabil se memorează mai uşor. Asta se va vedea în următorii ani, pentru că fenomenul e-book este unul prea recent pentru a face evaluări. În orice caz, nu este exclus ca să se poată realiza o ediţie digitală.
Volumul se adresează numai catolicilor, dat fiind faptul că prezintă învăţătura oficială a Bisericii?
Nu, scopul este şi acela de a prezenta direct adepţilor altor religii gândirea oficială a Bisericii, conform spiritului din Nostra aetate, care îndeamnă ca "prin dialog şi colaborare cu cei de alte religii, dând mărturie de credinţă şi de viaţă creştină, să recunoască, să păstreze şi să promoveze bunurile spirituale şi morale precum şi valorile socio-culturale aflate la aceştia" (cf. NA, nr. 2).
Aţi luat în considerare şi dialogul ecumenic şi relaţiile cu evreii?
Alegerea textelor respectă competenţele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, lăsând la o parte, prin urmare, fie dialogul cu evreii, care este de competenţa Comisiei pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul constituită în cadrul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, fie dialogul ecumenic, adică aspectul relaţiilor cu alte Biserici şi comunităţi ecleziale, de care se ocupă acelaşi Consiliu pentru Unitate.
*
Intervenţia părintelui Miguel Ángel Ayuso Guixot
Partea a doua - o privire la conţinuturile specifice
Ne puteţi ajuta să ne facem o idee despre conţinuturile volumului?
Pentru a înţelege drumul parcurs în această ultimă jumătate de secol, este util a reevoca în mod telegrafic ceea ce ultimii şase Papi au afirmat în Magisteriul lor despre dialogul cu adepţii celorlalte religii.
Se poate începe de la Ioan al XXIII-lea, care în Discursul de deschidere a Conciliului al II-lea din Vatican (11 octombrie 1962) a invitat să se promoveze unitatea bazată pe stima şi respectul pe care cei care urmează diferitele forme de religie încă necreştine le nutresc faţă de Biserica catolică, şi nu numai unitatea în familia umană şi creştină, unitatea catolicilor, unitatea cu creştinii care încă nu sunt în comuniune deplină (Gaudet Mater Ecclesia, § 8.2). Şi în enciclica Pacem in terris (11 aprilie 1963), Ioan al XXIII-lea avertiza: "Nu va trebui să se confunde greşeala cu greşitorul, chiar şi atunci când e vorba de greşeală sau de cunoaştere neadecvată a adevărului în domeniul moral sau religios. Greşitorul este mereu şi înainte de toate o fiinţă umană şi de aceea păstrează demnitatea sa de persoană; trebuie mereu considerat şi tratat cum se cuvine unei demnităţi aşa de mari" (nr. 83).
Paul al VI-lea, în Ecclesiam suam (6 august 1964), a exprimat convingerea profundă că "Biserica trebuie să ajungă la dialog cu lumea în care trăieşte; Biserica se face cuvânt; Biserica se face mesaj; Biserica se face colocviu" (nr. 67).
Ioan Paul I, deşi în perioada scurtă a celor 33 de zile de pontificat, a mers pe drumul trasat de Predecesorul său, "chemându-i pe toţi la colaborare pentru a face dig, în interiorul naţiunilor, în faţa violenţei oarbe şi, în viaţa internaţională, a promova ridicarea popoarelor mai puţin favorizate".
Ioan Paul al II-lea a dezvoltat "cultura dialogului". Ar fi imposibil să se prezinte aici toate întâlnirile care au presărat pontificatul său. Îmi place să amintesc când, în 1986, la Assisi i-a întâlnit pe adepţii din toate religiile lumii pentru o Zi de Rugăciune. Sau când, în 2002, după evenimentele dramatice de la New York şi Washington din 11 septembrie 2001 şi consecinţele lor tragice în Orientul Mijlociu şi Apropiat, a propus un Decalog pentru pace Şefilor de stat şi Reprezentanţilor guvernelor din toată lumea.
La a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului, Benedict al XVI-lea a reafirmat că, pentru a găsi spiritul autentic al Conciliului al II-lea din Vatican, trebuie să ne întoarcem la "litera" sa, adică la textele sale. Pentru a ilustra deschiderea Bisericii există, mai ales, cele două Declaraţii: Nostra aetate (28 octombrie 1965) şi Dignitatis humanae (6 decembrie 1965). În prima, considerată de acum "Magna Charta a dialogului", există recunoaşterea binelui prezent în toate tradiţiile religioase. A doua insistă asupra libertăţii, proprie fiecărui om, de a urma propria conştiinţă în domeniul religios.
În cincizeci de ani au fost făcuţi paşi semnificativi spre etapele indicate de Conciliul al II-lea din Vatican şi de ultimii cinci papi, paşi documentaţi în acest volum.
Care sunt aspectele importante ale dialogului conform lui Benedict al XVI-lea?
Rodul matur al pontificatului său se percepe la sfârşit. La ultimul său Crăciun trăit ca papă, cu ocazia urările de Crăciun adresate Curiei Romane, el i-a uimit pe toţi cu afirmaţia că "nu suntem noi cei care posedăm adevărul, ci el e cel care ne posedă pe noi: Cristos, care este Adevărul, ne-a luat de mână şi pe calea căutării noastre pasionate de cunoaştere ştim că mâna sa ne ţine cu putere. Faptul de a fi susţinuţi interior de mâna lui Cristos ne face liberi şi în acelaşi timp siguri. Liberi: dacă suntem susţinuţi de El, putem intra în orice dialog în mod deschis şi fără frică. Siguri, pentru că El nu ne lasă, dacă nu suntem noi înşine cei care ne dezlipim de El. Uniţi cu El, suntem în lumina adevărului" (Prezentarea urărilor de Crăciun Curiei Romane, 21 decembrie 2012). Pe drumul dialogului, însuşi Cristos ne garantează libertatea şi siguranţa care ne sunt necesare.
De altfel, la începutul Pontificatului, el s-a pus imediat pe brazda magisteriului papei Wojtyla, spunând că "Biserica vrea să continue să construiască punţi de prietenie cu adepţii tuturor religiilor, cu scopul de a căuta binele autentic al fiecărei persoane şi al societăţii în ansamblul său" (Delegaţilor celorlalte religii, 25 aprilie 2005). Şi apoi, în Verbum Domini (30 septembrie 2010): "Biserica recunoaşte ca parte esenţială a vestirii Cuvântului întâlnirea, dialogul şi colaborarea cu toţi oamenii de bunăvoinţă, îndeosebi cu persoanele care aparţin diferitelor tradiţii religioase ale umanităţii, evitând forme de sincretism şi de relativism şi urmând liniile indicate de Declaraţia Conciliului al II-lea din Vatican Nostra aetate dezvoltate de Magisteriul succesiv al Suveranilor Pontifi" (nr. 117).
Şi Papa Francisc? În ce direcţie se mişcă dialogul interreligios?
Drumul este încă lung, dar cu Papa Francisc el continuă cu "dialogul prieteniei". În puţine luni, Papa Francisc a ţinut deja numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai altor religii şi a spus multe cuvinte despre dialogul interreligios.
De exemplu, adresându-se la începutul Pontificatului său reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale şi ai altor religii, el a amintit şi a repetat că "Biserica catolică este conştientă de importanţa pe care o are promovarea prieteniei şi a respectului dintre bărbaţii şi femeile de diferite tradiţii religioase" (Reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale şi ai altor religii, 20 martie 2013). Aş vrea să amintesc şi că anul acesta el însuşi a semnat mesajul anual de felicitări adresate comunităţii musulmane pentru sărbătoarea sfârşitului Ramadanului.
O ultimă curiozitate. Volumul are o dedicaţie un pic specială.
Da, cardinalul Jean-Louis Tauran a împlinit şaptezeci de ani la 5 aprilie şi oficialii din Dicasterul nostru s-au gândit bine să-i dedice lui a treia ediţie a acestui volum în semn de afect faţă de persoana sa şi de stimă pentru activitatea sa uimitoare în acest domeniu de acţiune aşa de delicat şi important pentru viitorul Bisericii şi al lumii.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
