|
| © Vatican Media |
de Salvatore Cernuzio
Ce se va întâmpla cu reformele întreprinse de papa? Acele "procese" despre evanghelizare, despre rolul femeilor şi al laicilor şi altele, demarate sau in itinere nu pentru a ocupa spaţii - cum spunea deja Ioan al XXIII-lea - ci pentru a provoca reflecţii, întrebări şi mai ales răspunsuri pentru Biserica şi lumea de astăzi? Întrebarea este una din "Cinci întrebări care agită Biserica", aşa cum afirmă titlul cărţii jurnalistului Ignazio Ingrao, vaticanist de la Tg1, editată de San Paolo, prezentată la 24 aprilie 2024 într-o aglomerată Sala Spadolini de la Ministerul Culturii. Un volum cu vederi largi şi faţete ample care se distribuie de la cronica şi ştirile de actualitate ale Bisericii universale - numirile în Curie sau expansiunea bisericilor penticostale în America Latină - la magisteriul Papei Francisc şi documentele Sfântului Scaun. Nu în cele din urmă Fiducia supplicans.
Riscul unei schimbări de direcţie
Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, s-a oprit asupra fiecăreia din întrebările puse de carte, începând de la ultima, cea întocmai despre procesele demarate în aceşti unsprezece ani de pontificat: "Ce se va întâmpla cu reformele întreprinse de Papa Francisc?". La această întrebare, a spus cardinalul - aşezat la masa raportorilor cu ministrul culturii, Gennaro Sangiuliano - "se adaugă una care sună pentru unii ca ameninţare pentru alţii iluzie: există riscul unei schimbări de direcţie?".
"Pentru a încerca să dea un răspuns", cardinalul s-a folosit atunci de cuvintele din Scrisoarea lui Iacob: "Aşadar, fraţilor, fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului...". Iată, a adăugat secretarul de stat, "discernământul, care nu este pur şi simplu intuiţie, ci rod al unei rugăciuni continue în Duhul Sfânt, va indica, în timpul întins al celui care ştie să fie răbdător, cum să continue şi ce să facă instituţional. Tocmai pentru că este acţiune a Duhului nu va putea să fie o schimbare de direcţie".
Ecclesia semper reformanda
Aşadar, se vorbeşte despre "procese ireversibile", aşa cum a spus însuşi Ingrao în introducerea sa, cărora ar trebui să le corespundă "un răspuns pastoral" care este "important şi necesar dar nu suficient" pentru că "este nevoie de un răspuns etic şi moral". Parolin s-a conectat cu aceste declaraţii ale autorului, amintind şi cunoscuta locuţiune latină "Ecclesia semper reformanda": însemnă, a explicat el, că "Biserica trebuie să fie readusă mereu la formă proprie". Spunea asta Lumen gentium: "În timp ce Cristos nu a cunoscut păcat", Biserica "ce are în sânul ei păcătoşi" are "nevoie de purificare, înaintează pe drumul pocăinţei şi al reînnoirii".
Dificultăţile ca oportunităţi
În intervenţia sa cardinalul a reflectat după aceea asupra verbului conţinut în titlul cărţii lui Ingrao, "agită": "M-a impresionat", a spus el, pentru că "pare să-l invite pe cititor să răsfoiască textul cu acea conştiinţă şi acea prudenţă cu care ne apropiem de relatarea unei situaţii de tulburare şi de înspăimântare pe care o găsim în Evanghelia lui Matei" cu episodul bărcii în timpul furtunii. "Orice traversare, şi cea a istoriei, este o nenorocire", a spus cardinalul, "dificultăţile pot fi citite nu numai ca agitaţie, nu numai ca pericol, ci şi ca oportunităţi"; acest lucru este "parte din pedagogia înţeleaptă a lui Dumnezeu cu care el ne educă, ne face să creştem şi să înaintăm".
Bucuria evangheliei
De la cardinal şi o referinţă la Evangelii gaudium, documentul programatic al pontificatului lui Jorge Mario Bergoglio, ca răspuns la una din cele cinci întrebări din volum: "Unde a ajuns Biserica în ieşire? Cât de departe este Biserica de realitatea de astăzi, în pofida eforturilor?". Parolin a adăugat o altă întrebare: "Ce s-a întâmplat cu acea bucurie a redescoperirii evangheliei?". "Marele risc al lumii actuale este o tristeţe individualistă", a spus el.
Tinerii şi bisericile penticostale
Una după alta, Parolin a analizat după aceea cele cinci întrebări. Prima, înainte de toate: o "frescă despre tineri", mereu în cumpănă între a fi "exploratori" sau "avanposturi ai unei societăţi distrate de social". Tineri cu sensibilitate ecologică şi socială, "cu atenţie profundă faţă de timpuri şi faţă de provocările pontificatului", pentru care trebuie "trezite adevăratele sentimente şi capacitatea de a visa". Cu privire la a doua întrebare, centrată pe "fascinaţia" exercitată în Europa şi mai ales în America Latină de bisericile penticostale, cardinalul a prezentat diferitele opinii cu privire la acest fenomen: între cei care vorbesc despre o consecinţă a sprijinului economic al SUA "pentru a contrasta deriva marxistă alimentată de teologia eliberării" şi cei care în schimb percep un paradox: "Biserica i-a ales pe săraci şi săracii i-au ales pe penticostali". Parolin în schimb a voit să reafirme ceea ce a fost afirmate de atâtea ori de Benedict al XVI-lea şi Francisc: "Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie".
Deschidere spre laici şi femei
De strictă actualitate şi a treia întrebare despre deschiderea spre laici şi femei: "Este reală sau numai faţadă?", întreabă Ingrao în carte. Şi Parolin a răspuns tocmai cu cuvintele din volum în care se amintesc experienţele femeilor care pentru Papa Francisc au un punct de vedere privilegiat şi care sunt relatate "în filigran faţă de ceea ce este afirmat în exortaţia post-sinodală Querida Amazonia". Femei care oferă o contribuţie Bisericii "după modul lor propriu, prelungind duioşia Mariei, Mama". Femei care sunt una din tematicile aflate în centrul Sinodului despre Sinodalitate a cărei a doua fază se pregăteşte: "Focusul este pus pe raportul dintre Sinodul Bisericii universale şi întrebările şi aşteptările care vin din parcursurile sinodale întreprinse de fiecare Biserică locală".
Începutul şi sfârşitul vieţii
"Urgenţe antropologice" care deschid la a patra întrebare despre începutul şi sfârşitul vieţii, frontierele medicinii şi problemele gender: "Tematici care au nevoie de multă reflecţie", a spus cardinalul, motiv pentru care - a adăugat el, citându-l pe autor - "este necesar să se facă paşi cu prudenţă absolută": "Nu este vorba de a căuta răspunsuri care să fie mai mult sau mai puţin în pas cu timpurile sau grupate în apărarea moralei tradiţionale. Cât mai degrabă de a face să se matureze un nou umanism care, înrădăcinat în personalismul creştin, să ştie să răspundă la întrebările de astăzi".
A porni de la ceea ce uneşte
Pentru a ajunge la "un răspuns moral", a făcut ecou Ingrao, este nevoie "de o reflecţie antropologică despre ce vor devin bărbaţii şi femeile de astăzi", depăşind piedicile care ne despart şi văzând în schimb ce uneşte. La rândul său, ministrul Sangiuliano a amintit de importanţa sacralităţii Bisericii care, a spus el, "a supravieţuit la toate pentru că răspunde la nevoia interioară a fiinţelor umane", răspunde "la nevoia filozofică de a crede în Dumnezeu: atât Dostoievski, cât şi Heidegger ajung la concluzia că numai Dumnezeu ne poate mântui".
Cuvântul dezarmat al Bisericii
În sfârşit, de la jurnalistul Ingrao o mulţumire adresată cardinalului secretar de stat pentru disponibilitatea sa continuă de a se opri pentru a răspunde la întrebările jurnaliştilor în fiecare eveniment public: un gest "de mare respect pentru munca noastră". Dar mai ales "un mesaj profund dincolo de conţinuturi: răspunsul unui cuvânt blând, un cuvânt care foloseşte pentru creşterea celuilalt. Într-o lume de cuvinte violente care rănesc şi dezbină, cel al cardinalului este cuvântul Bisericii care poate să apară un cuvânt dezarmat", acolo unde în schimb este un cuvânt de forţă care este şi criteriul diplomaţiei vaticane. Adică forţa "construită pe întâlnirea cu celălalt".
(După Vatican News, 24 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
