|
| © Vatican Media |
Biserica are nevoie de martori sfinţi
"În ochiul ciclonului. Martiri din Argentina în anii '60" este titlul cărţii scrise de Marco Gallo, profesor la Universitatea Catolică Pontificală Argentiniană din Buenos Aires, şi editată de Editrice Morcelliana (Brescia, 2023, 240 de pagini). Volumul - a cărui prefaţă scrisă de Papa Francisc o publicăm în continuare - a fost prezentat la 2 februarie 2024, în Filmoteca Vaticană, în prezenţa autorului însuşi. Au intervenit secretarul Comisiei Pontificale pentru America Latină, Emilce Cuda; Silvina Pérez, responsabilă de ediţia spaniolă a "L'Osservatore Romano"; Gianni La Bella, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Modena - Reggio Emilia. A moderat întâlnirea directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni.
Istoria antică a martiriului creştinilor nu s-a întrerupt niciodată. Ideologii nebune continuă să alimenteze ura şi să ucidă atâţia, numai pentru că nu au încetat să fie discipoli ai lui Isus. Bazilica "San Bartolomeo all'Isola Tiberina", pe care am vizitat-o la 22 aprilie 2017, este locul memorial al martirilor creştini contemporani încredinţat Comunităţii "Sfântul Egidiu" de către Sfântul Ioan Paul al II-lea. Acolo se respiră ecumenismul martirilor. Dă mare forţă a ne putea ruga în acea biserică antică, în mijlocul fluviului, contemplând relicvele sfinţilor martori ca Maximilian Kolbe, în faţa liturghierului Sfântului Oscar Romero încă deschis la pagina liturghiei întrerupte de martiriul său, în faţa Bibliei lui Shahbaz Bhatti care şi-a dat viaţa pentru dialogul din Pakistan, la cele ale martirilor genocidurilor africane, ale tinerilor africani şi latinoamericani fideli faţă de evanghelie şi nu faţă de legile gang-urilor şi ale corupţiei, în faţa martorilor dialogului şi prieteniei ca preotul Andrea Santoro, înconjuraţi de victimele gulagurilor şi ale lagărelor, de martirii anglicani, ortodocşi, în Europa, Asia, Africa, în Americi, laici şi călugări, preoţi, episcopi, cardinali care şi-au dat viaţa. Şi în faţa brâului episcopal al Monseniorului Enrique Angelelli, episcopul de La Rioja, care este păstrat acolo.
Acolo am folosit două cuvinte: "har", dar şi "ură", acel cuvânt puternic pe care-l foloseşte şi Isus când ne spune şi: "Nu vă înspăimântaţi! Lumea vă va urî; dar să ştiţi că mai înainte de voi m-a urât pe mine". Martirul poate fi gândit ca un erou, dar lucrul fundamental al martirului este că a fost "harificat": pentru că harul lui Dumnezeu, nu curajul, ne face martiri. Astăzi, Biserica are mare nevoie de martori, de sfinţii de toate zilele, cei din viaţa obişnuită, şi de cei care au curajul de a accepta harul de a fi martori până la sfârşit, până la moarte.
Această carte ne vorbeşte despre martirii argentinieni din timpul nostru şi este rodul unei cercetări istorice atente, care a durat în timp. În aceşti ani amintirea a fost ţinută vie şi la Buenos Aires cu o rugăciune anuală, la care am participat de mai multe ori. Există timpuri şi locuri, când principele acestei lumi foloseşte calomnia şi ia sufletul şi orbeşte minţile, astfel creştinii devin o ţintă şi ajung în "ochiul ciclonului", pentru că îl mărturisesc pe Isus şi iubirea sa.
Cartea frumoasă a profesorului Marco Gallo de la Universitatea Catolică din Buenos Aires este un ajutor pentru a cunoaşte şi a înţelege sfinţenia, prin istorie. Nu ne dăruieşte "iconiţe", ci îi face pe aceşti martori contemporani ai noştri. Este o carte care face bine, pentru că arată atât forţa răului, cât şi roadele martiriului. Şi aceasta este înfrângerea adevărată a călăilor şi a asasinilor care credeau că au învins. La origine este o primă listă de bărbaţi, femei, preoţi, episcopi ucişi sau dispăruţi în Argentina în acei ani teribili, care a fost lărgită de Comisia Naţională despre Dispariţia Persoanelor. Când eram cardinal, Monseniorul Carmelo Giaquinta mi-a încredinţat acea listă şi am invitat personal să se adune toate informaţiile disponibile despre acei creştini şi despre circumstanţele vărsării sângelui lor în acei ani. Am încurajat eu însumi lucrarea pe care profesorul Gallo a adunat-o în această carte. Era o mare listă de victime, şi încă nu ştim tot. Nu sunt îndoieli însă că între ei există cel puţin unii care sunt martiri autentici, pentru că ura împotriva credinţei a fost motivul direct şi principal al martiriului lor. În acei ani, fraza lui Tertullian, "sângele martirilor este sămânţă a creştinilor", a devenit deosebit de adevărată pentru Argentina şi rămâne adevărată în alte părţi ale lumii şi astăzi.
Viaţa unora dintre ei s-a împletit cu a mea, ca aceea a părinţilor pallottini de la Biserica "Sfântul Patriciu", în cartierul Belgrano din Buenos Aires, părinţii Pedro Dufau, Alfredo Leaden, Alfredo Kelly, şi seminariştii Salvador Barbeito şi Emilio Barletti, ucişi la 4 iulie 1976. I-au atacat tocmai pentru că, în inima oraşului Buenos Aires, nu trebuia să aibă priză acea predică evanghelică. Era o răzvrătire a urii, care nu suporta Biserica atunci când propune schimbarea adevărată care se naşte numai dintr-o inimă convertită la iubirea faţă de ceilalţi. Aveau un obiectiv: să elimine influenţa Bisericii, făcută din libertate, adevăr şi iubire.
În cartea lui Gallo, împreună cu celelalte, este istoria Monseniorului Angelelli, recunoscut fericit la 17 aprilie 2019, un episcop despre care am o amintire de neşters. L-am cunoscut de aproape cu puţin înainte de a deveni provincial al iezuiţilor din Argentina, pentru exerciţiile spirituale, împreună cu superiorul meu şi cu ceilalţi părinţi consultanţi. Prima dată am ajuns la La Rioja într-o zi în mod trist istorică, 13 iunie 1973, când agrarii din zonă au organizat un atac cu pietre, o adevărată ucidere cu pietre pentru a încerca să-i oblige să plece pe episcop şi pe colaboratorii săi, care a fost numită "bătaia cu pietre din Anillaco". Ziua următoare, Monseniorul Angelelli ne-a predicat reculegerea spirituală. Au fost zile de neuitat, ca învăţătura sa vie, "o ureche la cuvântul lui Dumnezeu şi o ureche la popor". Cu adevărat am văzut o Biserică unită şi poporul cu păstorul său. După două luni, la 14 august 1973, ca tânăr părinte provincial, m-am întors acolo cu părintele Pedro Arrupe, prepozit general al iezuiţilor. Monseniorul Angelelli a venit să ne ia cu maşina direct pe pistă, pentru că a fost organizată o manifestaţie pentru a ne împiedica să coborâm din avion şi să ne întoarcem. În schimb, în după-amiaza aceea, la Casa de Cultură, am putut să facem o reuniune cu toţi lucrătorii pastorali. La sfârşit, o femeie dedicată şi curajoasă, angajată, a întrebat: "Părinte, spuneţi-ne, după părerea dumneavoastră, ceea ce aţi văzut şi ascultat este Conciliul Vatican II sau nu?". Şi părintele Arrupe a răspuns: "Asta este ceea ce vrea Biserica începând de la Conciliul Vatican II".
Monseniorul Angelelli era un îndrăgostit de poporul său, pe care-l însoţea de-a lungul drumului, până la periferii, atât geografice, cât şi existenţiale. Îmi amintesc afectul cu care îi mângâia pe bătrâni, cu care îi căuta pe săraci şi pe bolnavi, când cerea dreptate. El era convins că omul făcut din pământ ascundea înlăuntrul său un proiect al Treimii, un proiect al lui Dumnezeu, un amestec de pământ şi cer. Din travaliul argentinian, sânge şi durere, acel om de credinţă şi de rugăciune vedea născându-se o nouă generaţie care nu mai este prizonieră a urii şi a supărării, ci a iertării şi a iubirii. Dar aceea a lui Wenceslao, Carlos şi a episcopului Enrique nu este o memorie izolată. Am voit să particip de mai multe ori la comemorarea martirilor contemporani la Buenos Aires, cu Comunitatea "Sfântul Egidiu", şi istoria atâtor alte nume şi atâtor alte memorii.
Această carte ne ajută să ne amintim şi deschide o fereastră nu numai asupra Argentinei, ci asupra unei lumi de martori ai credinţei care continuă să-şi verse propriul sânge în atâtea părţi ale lumii. Este o carte care ne face bine şi de la care poate veni mult bine.
(După L'Osservatore Romano, 6 februarie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
