|
| © Vatican Media |
Fraţilor şi surorilor,
"În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos" (Gal 6,14). Cuvintele Apostolului Paul, lângă al cărui mormânt suntem adunaţi, ne introduc la comemorarea martirilor şi a martorilor credinţei din secolul al XXI-lea, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
La picioarele Crucii lui Cristos, mântuirea noastră, descrisă ca "speranţa creştinilor" şi "gloria martirilor" (cf. Vecernia Liturgiei bizantine pentru sărbătoarea Înălţării Crucii), salut reprezentanţii Bisericilor ortodoxe, ai Bisericilor Orientale Antice, ai Comuniunilor creştine şi ai Organizaţiilor ecumenice, cărora le mulţumesc pentru că au acceptat invitaţia mea la această celebrare. Tuturor celor prezenţi aici, vă adresez îmbrăţişarea mea de pace!
Suntem convinşi că martyria până la moarte este "cea mai adevărată comuniune cu Cristos, care îşi varsă sângele şi, în această jertfă, îi apropie pe cei care odinioară erau departe (cf. Ef 2,13)" (Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 84). Şi astăzi putem afirma, împreună cu Ioan Paul al II-lea, că, acolo unde ura părea să impregneze fiecare aspect al vieţii, aceşti slujitori curajoşi ai evangheliei şi martiri ai credinţei au demonstrat clar că "iubirea este mai tare decât moartea" (Comemorarea martorilor credinţei în secolul al XX-lea, 7 mai 2000).
Să ne amintim de aceşti fraţi şi surori ai noştri cu privirea îndreptată spre Cel Răstignit. Cu crucea sa, Isus ne-a revelat adevăratul chip al lui Dumnezeu, compasiunea sa infinită faţă de omenire; a luat asupra sa ura şi violenţa lumii, pentru a împărtăşi soarta tuturor celor care sunt umiliţi şi asupriţi: "El a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui" (Is 53,4).
Mulţi fraţi şi surori, chiar şi astăzi, din cauza mărturiei lor de credinţă în situaţii dificile şi contexte ostile, poartă aceeaşi cruce ca Domnul: asemenea lui, sunt persecutaţi, condamnaţi şi ucişi. Despre ei, Isus spune: "Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea" (Mt 5,10-11). Sunt femei şi bărbaţi, călugăriţe şi călugări, laici şi preoţi, care plătesc cu viaţa lor fidelitatea lor faţă de evanghelie, angajarea lor pentru dreptate, lupta lor pentru libertatea religioasă acolo unde aceasta este încă încălcată, solidaritatea lor cu cei mai săraci. Conform criteriilor lumii, ei au fost "învinşi". În realitate, aşa cum ne spune Cartea Înţelepciunii: "Şi dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiţi, speranţa lor este plină de nemurire" (Înţ 3,4).
Fraţilor şi surorilor, în acest An Jubiliar, celebrăm speranţa acestor martori curajoşi ai credinţei. Este o speranţă plină de nemurire, pentru că martiriul lor continuă să răspândească evanghelia într-o lume marcată de ură, de violenţă şi de război; este o speranţă plină de nemurire, pentru că, deşi au fost ucişi în trup, nimeni nu le poate reduce la tăcere vocea sau şterge iubirea pe care au dăruit-o; este o speranţă plină de nemurire, pentru că mărturia lor dăinuie ca profeţie a victoriei binelui asupra răului.
Da, speranţa lor este o speranţă dezarmată. Ei au mărturisit credinţa fără a folosi vreodată armele forţei şi ale violenţei, ci îmbrăţişând forţa slabă şi blândă a evangheliei, după cuvintele Apostolului Paul: "Aşadar, mă voi lăuda în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos. [...] Pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic" (2Cor 12,9-10).
Mă gândesc la forţa evanghelică a sorei Dorothy Stang, angajată pentru cei fără pământ din Amazon: celor care erau pe punctul de a o ucide cerându-i o armă, ea le-a arătat Biblia şi le-a răspuns: "Iată singura mea armă". Mă gândesc la părintele Ragheed Ganni, un preot caldeean din Mosul, în Irak, care a renunţat la luptă pentru a da mărturie cum se comportă un creştin adevărat. Mă gândesc la fratele Francis Tofi, anglican şi membru al Melanesian Brotherhood, care şi-a dat viaţa pentru pace în Insulele Solomon. Există multe exemple, pentru că, din păcate, în pofida sfârşitului marilor dictaturi ale secolului al XX-lea, persecuţia creştinilor încă nu s-a terminat, dimpotrivă, în unele părţi ale lumii a crescut.
Aceşti slujitori îndrăzneţi ai evangheliei şi martiri ai credinţei "constituie o mare frescă a umanităţii creştine [...]. O frescă a Evangheliei Fericirilor, trăită până la vărsarea sângelui" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Comemorarea Martorilor credinţei în secolul al XX-lea, 7 mai 2000).
Iubiţi fraţi şi surori, nu putem, nu vrem să uităm. Vrem să ne amintim. O facem, siguri că, la fel ca în primele secole, şi în al treilea mileniu, "sângele martirilor este sămânţa noilor creştini" (Tertulian). Vrem să păstrăm amintirea împreună cu fraţii şi surorile noastre din celelalte Biserici şi Comuniuni creştine. Prin urmare, doresc să reafirm angajarea Bisericii Catolice de a păstra amintirea martorilor credinţei din toate tradiţiile creştine. Comisia pentru Noii Martiri, în cadrul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, îndeplineşte această sarcină, colaborând cu Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
Aşa cum am recunoscut în timpul recentului Sinod, ecumenismul sângelui uneşte "creştinii de apartenenţe diferite care împreună îşi dau viaţa pentru credinţa în Isus Cristos. Mărturia martiriului lor este mai elocventă decât orice cuvânt: unitatea vine din Crucea Domnului" (A XVI-a Adunare Sinodală, Document final, nr. 23). Fie ca sângele atâtor martori să apropie ziua fericită în care vom bea din acelaşi pahar al mântuirii!
Preaiubiţilor, un copil pakistanez, Abish Masih, ucis într-un atentat împotriva Bisericii Catolice, notase în caietul său: "Making the world a better place", "să facem lumea un loc mai bun". Fie ca visul acestui copil să ne îndemne să mărturisim cu curaj credinţa noastră, pentru ca împreună să fim fermentul unei umanităţi paşnice şi fraterne.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
