|
|
Alessandro Dordi, Michał Tomaszek și Zbigniew Strzalkowski © Vatican Media |
Fraţilor şi surorilor din Biserica ce peregrinează la Chimbote şi celor care se unesc la această acţiune de aducere de mulţumire
La a zecea aniversare a beatificării martirilor din Chimbote - Fericiţii Michal Tomaszek, Zbigniew Strzalkowski şi Alessandro Dordi - doresc să mă alătur recunoştinţei Bisericii din Peru, Polonia, Italia şi multe alte locuri unde memoria lor dăinuie ca un îndemn la fidelitate.
Aceşti trei preoţi misionari au împărtăşit viaţa comunităţilor lor, celebrând Euharistia şi administrând sacramentele, organizând cateheze şi sprijinind opere caritabile în contexte de sărăcie şi violenţă. În 1991, după ce au decis să rămână acolo unde îşi desfăşurau slujirea şi în mijlocul turmei ca păstori adevăraţi, au fost asasinaţi din ură faţă de credinţă.
În realitate, deja înainte de moartea lor, viaţa misionară a fiecăruia dintre ei oferea o licărire a mesajului esenţial al creştinismului. Erau trei preoţi clar diferiţi: doi tineri fraţi franciscani polonezi şi un preot diecezan italian. Au adus cu ei limbi, culturi, formări, carisme, spiritualităţi şi abordări diferite. Fiecare avea un mod unic de a se apropia de oameni şi de a-şi desfăşura slujirea. Dar în Peru, această diversitate nu a creat distanţă; dimpotrivă, a devenit o contribuţie. În Pariacoto şi în regiunea Santa, au împărtăşit acelaşi zel, aceeaşi dăruire şi aceeaşi iubire pentru oameni - în special pentru cei mai nevoiaşi - purtând în inimile lor, cu afecţiune pastorală, preocupările şi suferinţele locuitorilor acelor ţinuturi.
Slujind şi în acea ţară iubită, găsesc în ei ceva profund familiar celor care au trăit misiunea şi, în acelaşi timp, esenţial pentru întreaga Biserică: comuniunea care se naşte atunci când istorii atât de diverse se lasă reunite de Cristos şi în Cristos, astfel încât ceea ce fiecare persoană este şi contribuie - fără a înceta să fie al lor - ajunge să se reverse într-o unică mărturie a evangheliei, spre binele şi edificarea poporului lui Dumnezeu.
Din acest motiv, cred cu tărie că vieţile lor, precum şi martiriul lor, pot fi o chemare la unitate şi la misiune pentru Biserica universală de astăzi. Într-un timp marcat de sensibilităţi diferite, în care cădem uşor în dihotomii sau dialectici sterile, "Fericiţii din Chimbote" ne amintesc că Domnul este capabil să unească ceea ce logica noastră umană tinde să separe. Nu coincidenţa completă a opiniilor ne uneşte, ci mai degrabă decizia de a ne conforma opinia la cea a lui Cristos (cf. Lumen gentium, nr. 13).
Sângele martirilor nu a fost vărsat în slujba unor planuri sau idei personale, ci ca o unică ofrandă de iubire către Domnul şi către poporul său. Martiriul lor ne arată - prin autoritatea vieţii lor - ce este adevărata comuniune: multe origini, multe stiluri, multe contexte, multe daruri... dar "un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, prin toţi şi în toţi" (Ef 4,5-6).
Astăzi, în faţa provocărilor pastorale şi culturale pe care le înfruntă Biserica, comemorarea lor ne cheamă să facem un pas decisiv: să ne întoarcem la Isus Cristos ca măsură a alegerilor, cuvintelor şi priorităţilor noastre. Să ne întoarcem la el cu acea statornicie a inimii care nu se retrage, nici măcar atunci când fidelitatea faţă de evanghelie cere darul vieţii. Numai atunci când el este punctul de referinţă, misiunea îşi regăseşte forma proprie şi Biserica îşi aminteşte de motivul pentru care există: "ea există pentru a evangheliza, adică pentru a predica şi a învăţa, pentru a fi canal al darului harului, pentru a-i împăca pe păcătoşi cu Dumnezeu, pentru a perpetua jertfa lui Cristos în Sfânta Liturghie, care este memorialul morţii sale şi al învierii sale glorioase" (Sfântul Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, nr. 14).
Fie ca această aniversare să fie o ocazie pentru Biserica din Chimbote de a reînnoi disponibilitatea pentru apostolat. Îndemn comunităţile care i-au primit pe aceşti martiri să continue astăzi misiunea pentru care şi-au dat viaţa: aceea de a-l vesti pe Isus cu cuvântul şi fapta, de a păstra credinţa în mijlocul dificultăţilor, de a sluji cu umilinţă pe cei mai vulnerabili şi de a menţine vie speranţa chiar şi atunci când realitatea devine dificilă. Şi când spiritul va şovăi în faţa pericolelor, să-şi amintească faptul că istoria nu este închisă şi nici nu este străină de har (cf. Rom 8,28); acolo unde există martori fideli - precum aceşti preoţi şi atâţia alţii - viitorul se deschide, pentru că însuşi Cristos este cel care continuă să acţioneze în Biserica sa şi conduce istoria spre plinătatea Împărăţiei sale. Şi înaintea lui, nici măcar moartea nu are ultimul cuvânt (cf. Ap 1,18).
Aş dori să închei cu un cuvânt adresat tinerilor din Peru, Polonia, Italia şi din întreaga lume. Mărturia martirilor din Chimbote arată că viaţa dă roade în măsura în care este deschisă chemării lui Dumnezeu. Michal avea numai 30 de ani, iar Zbigniew 33; îşi desfăşurau slujirea de numai câţiva ani şi totuşi, în acea tinereţe, uneori considerată lipsită de experienţă sau fragilă, Dumnezeu i-a amintit încă o dată Bisericii sale că rodnicia misiunii nu depinde de lungimea drumului, ci de fidelitatea cu care este întreprins.
Din această certitudine izvorăşte şi invitaţia mea. Tineri, nu vă temeţi de chemarea Domnului! Fie că este vorba de preoţie, fie de viaţa consacrată, fie chiar de misiunea ad gentes, pentru a merge acolo unde Cristos încă nu este cunoscut. De asemenea, invit clerul - în special tinerii preoţi - să ia în considerare cu generozitate posibilitatea de a se oferi ca fidei donum, urmând exemplul Fericitului Alessandro; şi îi încurajez pe episcopi să susţină zelul tinerilor preoţi şi să ajute Bisericile cele mai nevoiaşe, trimiţând fratern slujitori care să extindă caritatea pastorală a lui Cristos acolo unde este cea mai mare nevoie.
Fie ca memoria acestor martori să lumineze drumul Bisericii care peregrinează în Chimbote şi a tuturor celor care, în întreaga lume, doresc să-l urmeze şi să-l imite pe Mântuitorul nostru cu inimă generoasă. Cu aceste urări, încredinţându-vă ocrotirii materne a Sfintei Fecioare Maria, Regina Martirilor, vă împart din inimă binecuvântarea mea.
Vatican, 26 noiembrie 2025
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
