De Gianni Valente
Sâmbătă, 22 martie 2014, va avea loc înmormântarea iezuitului Iosif Fan Zhongliang, episcopul de Shanghai în vârstă de 96 de ani decedat duminică, 16 martie 2014, în apartamentul unde trăia de decenii în regim de libertate supraveghează. Guvernul n-a recunoscut niciodată alegerea sa episcopală, care a avut loc în 1985 în manieră clandestină, dar cu consensul Sfântului Scaun. Pentru aceasta, funcţionarii aparatului chinez, după moartea episcopului, au avut grijă mai întâi să sechestreze beretul roşu al episcopului, semn exterior al demnităţii sale episcopale, pentru a o restritui în faţa cererilor insistente ale prietenilor lui Fan. La înmormântarea episcopului (care ar trebui să fie celebrată la Yishan Funeral Home din Shanghai de preotul Iosif Zhu Yude, prietenul şi colaboratorul său cu funcţii de vicar) este prevăzută participarea a cel puţin două mii de credincioşi.
De cel puţin cincisprezece ani, Fan, lovit de boala Alzheimer, îşi petrecea zilele sale fără memorie în stare de semi-libertate. Însă în ochii Sfântului Scaun el era cel care menţinea funcţia de episcop titular al diecezei de Shanghai. Confratele său iezuit Aloysiun Jin Luxian, consacrat şi el episcop al aceluiaşi oraş în 1965 cu placet-ul guvernului, dar fără mandatul apostolic, a avut legitimată consacrarea sa episcopală de către Sfântul Scaun abia în 2004, dar pentru a aranja lucrurile din punct de vedere canonic i-a fost recunoscut titlul de "episcop coadiutor" (episcop cu drept de succesiune, n.t.).
Jin a murit de aproape un an. Acum, cu decesul lui Fan, devine inevitabil atât pentru China populară cât şi pentru Sfântul Scaun să înfrunte şi să desluşească şi complicata încurcătură canonică şi pastorală care chinuieşte cea mai importantă dieceză catolică de aproape doi ani. Adică de când episcopul auxiliar Thaddeus Ma Daqin, destinat în intenţii să-i urmeze atât lui Fan cât şi lui Jin - rezolvând astfel la nivel canonic diviziunile dintre comunitatea catolică "deschisă" şi cea underground - a fost pedepsit de Colegiul episcopilor chinezi (organism orientat de puterea civilă şi nerecunoscut de Sfântul Scaun) cu retragerea autorizaţiei de a desfăşura slujirea episcopală şi o suspendare de doi ani de la exercitarea publică a preoţiei. Motivul: în ziua consacrării sale, episcopul Ma Daqin a folosit expresii care au sunat ca o marcată şi completă distanţare în Asociaţia patriotică a catolicilor chinezi (instrumentul cu care aparatele chineze pretind să conducă Biserica "din interior").
În vieţile paralele ale iezuiţilor Jin şi Fan - terminate la puţine luni de distanţă una de alta - şi în impasul trăit actualmente de Dieceza de Shanghai se găsesc toate travaliile şi plăgile care chinuiesc şi rănesc viaţa Bisericii în ex "Imperiul Albastru". Cele de cursă lungă, legate cu politica religioasă impusă de puterea civilă. Dar şi cele mai recente, legate în parte de clericalismele "sui generis" care desfigurează faţa Bisericii şi dincolo de Marele Zid.
La Shanghai, în anii cincizeci din secolul trecut, strategia maoistă iniţială pentru a separa Biserica chineză de comuniunea vizibilă cu succesorul lui Petru a pus la punct una dintre operaţiunile cele mai triviale. Într-o razie începută în noaptea de 8 septembrie 1955 au fost închise peste patru sute de persoane, inclusiv episcopul Ignatius Gong Pinmei, toţi preoţii colaboratorii săi mai apropiaţi şi aproape toţi laicii înscrişi în Legiunea Mariei, acuzată ca grup paramilitar plătit de puterile capitaliste. Printre arestaţi erau şi cei doi tineri prieteni Aloysius Jin şi Iosif Fan, iezuiţi ca papa Francisc. Episcopul lor avea încredere în ambii iezuiţi: pe primul îl făcuse rector al seminarului mare, celui de-al doilea îi dăduse în grijă seminarul mic. După ce au trecut anii teribili ai revoluţiei culturale, după aproape douăzeci şi cinci de ani de închisoare şi de izolare, şi Jin şi Fan au fost eliberaţi, aşa cum se întâmpla în primii ani Optzeci pentru mii de preoţi, călugări şi credincioşi: China lui Deng Xiaoping redeschidea bisericile, îi invita pe preoţi, pe surori şi pe episcopi să-şi reia fiecare propria activitate, chiar dacă în regim de strictă supraveghere politică.
În acel moment drumurile s-au despărţit. Jin a acceptat să devină rector al seminarului, în 1985 a fost consacrat episcop auxiliar de Shanghai, cu permisiunea guvernului din Pekin, dar fără cea a Papei, iar în 1988 chiar a asumat conducerea diecezei, în timp ce bătrânul Gong Pinmei, titular legitim al scaunului episcopal, rămâne în regim de libertate supraveghează (în mai din acel an avea să înceapă exilul său în Connecticut).
În schimb, Fan a refuzat orice colaborare cu organismele "patriotice" pe care regimul le impunea ca instrumente de control al vieţii Bisericii. În anul 1985 şi el a fost consacrat episcop în mod clandestin, iar Vaticanul l-a recunoscut drept unic legitim succesor al lui Gong Pinmei, decedat în 2000.
Comunităţile credincioşilor "subterani" care continuau să spună rozarii şi să celebreze Liturghii închişi în casele private, stând departe de bisericile care se redeschideau una după alta sub controlul guvernului, s-au adunat în jurul lui Fan. În timp ce Jin îşi asuma responsabilitatea de a reactiva toate structurile ecleziale autorizate de guvern: noi biserici construite în tot oraşul. Seminar în avangardă, tipografie pentru a tipări Evanghelii pentru toată China, şcoli profesionale, contacte cu universităţi şi instituţii catolice din toată lumea.
În 2004, după lung discernământ, Sfântul Scaun a recunoscut că şi Jin, ca mare parte dintre episcopii consacraţi ilegitim în acei ani în China, nu se gândea deloc să construiască Biserica naţională "autarhică" supravegheată de propaganda de regim. Cu hazard canonic, a acceptat să fie consacrat episcop fără placet-ul papei cu intenţia prevalentă de a favoriza continuitatea instituţiilor ecleziale şi a administrării sacramentelor necesare pentru viaţa credincioşilor, în lumina soarelui. Pentru aceasta, şi consacrarea sa episcopală a fost legitimată de Roma. Cu un escamotaj canonic, i-a fost acordat titlul de episcop "coadiutor" de Shanghai, în timp ce Fan rămânea episcop titular al diecezei. Mai ales, au fost sprijinite tentativele sale de a găsi un succesor care să poată fi recunoscut ca episcop fie de zona underground cât şi de cea "deschisă" a diecezei de Shanghai. Deja în 2005 Jin "pilotase" consacrarea ca episcop auxiliar de 42 de ani Iosif Xing Wenzhi, care însă s-a retras în 2011. Atunci a pornit căutarea unui nou candidat: consensul se concentrase în jurul lui Thaddeus Ma Daqin, devenit episcop şi cu aprobarea comunităţilor catolice underground. Măsura punitivă care l-a lovit imediat după consacrare l-a împiedicat până acum să exercite slujirea episcopală la care a fost chemat.
Acum, după ce au murit cei doi "patriarhi" care de pe ţărmuri diferite au condus Biserica din Shanghai, scenariul apare complicat de mai mulţi factori. Cazul Diecezei de Shanghai se oferă ca test viclean pentru potenţiala repornire a contactelor apropiate dintre Sfântul Scaun şi China Populară, după ce la Roma a venit un nou papă şi la Pekin a venit un nou preşedinte. Aparatele care gestionează politica religioasă guvernamentală caută căi de ieşire dintr-o fundătură (cul de sac) datorată în bună parte însăşi rigidităţilor lor. În zilele trecute, a circulat ştirea unei iminente redeschideri a seminarului naţional din Shanghai, unde activităţile au fost suspendate după "pedeapsa" aplicată episcopului Ma Daqin. Soluţia cea mai raţională ar fi aceea a unei "reabilitări" în ansamblu a aceluiaşi episcop, când în iunie vor expira cei doi ani de suspendare din exercitarea publică a slujirii sale episcopale. Însă tabloul este complicat şi de diviziunile clerului diecezan şi calculele meschine ale unor preoţi din Shanghai. Cei care au exercitat presiune psihologică asupra lui Ma Daqin deja înainte de consacrarea sa, şi care în această perioadă de "vacatio de facto" a scaunului episcopal au continuat să acţioneze, fără a se arăta prea mult deranjaţi datorită episcopului lor împiedicat în exercitarea funcţiunilor. Aceiaşi preoţi, în faţa eventualei sale întoarceri, ar putea încerca să-l delegitimeze. Eventual acuzându-l că a făcut compromisuri cu politica religioasă impusă de partid.
La sfârşitul anilor Optzeci, un misionar occidental l-a întâlnit pe episcopul Fan în locuinţa în care trăia în regim de semi-libertate. "Monseniore", l-a întrebat misionarul, "noi am vrea să ajutăm toată Biserica ce este în China. Dar ne este greu să ajungem la fraţii din comunităţile clandestine, deci pentru aceasta îi ajutăm mai mult pe ceilalţi. Dumneavoastră ce părere aveţi?". Răspunsul lui Fan a fost clar şi transparent, ca inima sa de păstor: "Daţi-i înainte. Sunt Biserică şi ei. Dar faceţi totul într-o viziune supranaturală şi nu politică!". Cuvinte care sunt valabile pentru toţi, şi astăzi!!!
(După Vatican Insider, 19 martie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
