Papa Benedict al XVI-lea a prezentat câteva exemple de familii creştine, atât din Biserica de la începuturi cât şi din secolul al XX-lea, într-o scrisoare de pregătire pentru A VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor.

Mesajul, scris în limba latină, este adresat cardinalului Tarcisio Bertone, secretar de stat, care-l va reprezenta personal pe papa în timpul celebrării evenimentului, care va avea loc în oraşul Mexico între 13-18 ianuarie 2009.

Oferind modele de familie dintre primii creştini din Orient, Pontiful îi prezintă pe Vasile şi Emilia, care au trăit între secolele III-IV, pentru că patru dintre cei nouă copii ai lor sunt sfinţi (sfântul Vasile, sfântul Grigore de Nissa, sfântul Petru de Sebaste şi sfânta Macrina).

Dintre creştinii din Occident îi citează pe senatorul Gordiano, exemplu de politician de mare integritate, şi pe soţia sa Silvia, părinţii papei Grigore cel Mare, care a trăit în secolul al VI-lea.

Sunt apoi prezentat modele de familii mai recente, cum e aceea a martirei spaniole Maria Teresa Ferragud Roig, arestată la vârsta de 83 de ani împreună cu cele patru fiice călugăriţe contemplative.

La 25 octombrie 1936, sărbătoarea lui Cristos Rege, fericita a cerut să le însoţească pe fiice la martiriu şi să fie ucisă ultima pentru a le putea astfel încuraja să moară pentru credinţă. Moartea sa i-a uimit profund pe călăii săi, care au exclamat: "Aceasta este o adevărată sfântă".

După aceea, Benedict al XVI-lea propune modelul de viaţă a soţilor Luigi (1880-1951) şi Maria (1884-1965) Beltrame Quattrochi, prima pereche ridicată la cinstea altarelor împreună. Luigi era avocat, Maria era profesoară şi scriitoare despre teme legate de educaţie.

Papa prezintă apoi perechea, beatificată recent, formată din francezii Louis Martin (1823-1894) şi Marie Zélie Guérin (1831-1877), părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor, pe care Pontiful o defineşte "floare a Carmelului".

(După Zenit, 6 ianuarie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu