|
| © Vatican Media |
Un pontificat scurt şi, în acelaşi timp, o mărturie de neşters de francheţe în a vorbi celor puternici cu previziunea credinţei: Stefania Falasca, postulatoare a cauzei de canonizare a lui Ioan Paul I, descrie intervenţiile pontifului veneţian în favoarea reconcilierii.
"Am observat cu atenţie punctele de convergenţă atinse în timpul întâlnirii, aşa cum aţi indicat dumneavoastră în detaliu, care privesc atât planul general de pace pentru Orientul Mijlociu, cât şi viitorul tratat de pace dintre Egipt şi Israel". Era anul 1978 când Ioan Paul I a semnat cu aceste cuvinte în partea de jos a scrisorii adresate preşedintelui SUA Jimmy Carter pentru încheierea discuţiilor de pace în Orientul Mijlociu de la Camp David. "Fiţi siguri - a concluzionat Papa Luciani - că Sfântul Scaun va continua, ca în trecut, să urmărească cu profund interes eforturile de atingere a acestui obiectiv". Scrisoarea, "Din Vatican, 21 septembrie 1978", a pecetluit sprijinul lui Luciani pentru discuţiile de la Camp David, care au constituit principiul călăuzitor al angajării sale faţă de pace pe tot parcursul pontificatului său. Pe 17 septembrie, preşedintele Carter i-a scris Papei Ioan Paul I pentru a-l informa despre rezultatele obţinute, declarând că a primit "o mare inspiraţie din rugăciunile dumneavoastră pentru summit-ul de la Camp David şi pentru pacea în Orientul Mijlociu", aşa cum este documentat în Nota secretă a Secretariatului de Stat al Statelor Unite ale Americii către Ambasada americană din Roma, datată 18 septembrie 1978, o copie a căreia este achiziţionată şi păstrată în Arhivele Postulaturii, la Fundaţia Vaticană "Ioan Paul I".
În timpul pontificatului scurt al lui Ioan Paul I, activitatea de promovare a păcii, misiunea de a favoriza reconcilierea şi fraternitatea între popoare, invitând la colaborare pentru "a proteja şi a spori pacea în această lume tulburată" au fost o prioritate. Ba chiar, a fost una dintre cele şase declaraţii "vrem" din mesajul Urbi et Orbi transmis a doua zi după alegerea sa, 27 august 1978. "Volumus" transpus în program al pontificatului care ne poate face să reflectăm asupra actualităţii stringente a mesajului său: "În cele din urmă, vrem să favorizăm toate iniţiativele bune şi lăudabile care pot proteja şi spori pacea în această lume tulburată: chemând pe toţi să coopereze... astfel încât acestea să poată opri, în interiorul naţiunilor, violenţa oarbă care nu face decât să distrugă şi să semene ruină şi doliu şi, în viaţa internaţională, să poată conduce oamenii la înţelegerea reciprocă, la eforturi comune care să favorizeze progresul social".
Prioritatea păcii este evidentă şi în discursul adresat Corpului Diplomatic la 31 august 1978, în care Ioan Paul I, eliberându-se de prezumţiile de protagonism geopolitic, defineşte cu precizie natura şi caracterul distinctiv al acţiunii diplomatice a Sfântului Scaun, care izvorăşte dintr-o privire de credinţă.
Aceeaşi care a fost a lui Paul al VI-lea, care a desfăşurat o muncă neîntreruptă şi curajoasă în favoarea păcii, desfăşurată sub auspiciile evangheliei. Într-adevăr, dacă în urma lui Pacem in terris, Conciliul aprofundase un concept mai profund al păcii, odată cu Paul al VI-lea efortul de a susţine pacea cu orice efort şi fără a neglija niciun mijloc, oricât de anevoios şi fără precedent, a devenit o practică standard în diplomaţia pontificală. Din momentul în care a urcat la pontificat, Paul al VI-lea nu a încetat să multiplice apelurile, mesajele şi discursurile în favoarea acestei cauze preeminente, tocmai printr-o acţiune menită să susţină pacea cu orice efort. Prin voinţa sa, catolicii sărbătoresc Ziua Păcii în fiecare 1 ianuarie. Luciani vorbeşte despre asta şi în calitate de patriarh de Veneţia, amintind că pacea nu vine niciodată din război şi nu ezită să interzică traficul de arme: "Fabricarea, vânzarea şi cumpărarea de arme convenţionale este de-a dreptul scandalos. Statele creştine şi deja bogate vor să se îmbogăţească şi mai mult prin vânzarea de arme... pentru că marea piaţă a războiului este întotdeauna gata pentru orice tranzacţie", afirmă el, citând Populorum progressio şi invocând, în acest scop, un articol publicat în "L'Osservatore Romano" din 17 mai 1977, care enumeră companiile şi cifrele privind cifra de afaceri a acestei pieţe, fără a lua în considerare "suma alocată aprovizionărilor sub acoperire". Şi din nou, citând enciclica lui Montini în omilia sa de Rusalii din iunie 1978, fostul patriarh de Veneţia afirmase, de asemenea, că "în situaţia actuală nu ar fi ceva excepţional, ci normal, să se înfiinţeze un fond mondial comun în beneficiul popoarelor cele mai defavorizate, cu bani obţinuţi în special prin reducerea sumelor enorme investite în armament", deoarece, a declarat el, "există risipă publică şi privată, cheltuieli pentru arme care constituie un scandal intolerabil".
Şi la 4 septembrie, primind peste o sută de reprezentanţi ai misiunilor internaţionale, a repetat aceleaşi motive, subliniind că "inima noastră este deschisă tuturor popoarelor, tuturor culturilor şi tuturor raselor" şi a afirmat: "Cu siguranţă nu avem soluţii miraculoase la marile probleme ale lumii, dar putem oferi ceva foarte preţios: un spirit care să ajute la rezolvarea acestor probleme şi să le plaseze în dimensiunea esenţială, aceea a deschiderii către valorile carităţii universale... astfel încât Biserica, umilă mesageră a evangheliei către toate popoarele pământului, să poată contribui la crearea unui climat de dreptate, fraternitate, solidaritate şi de speranţă fără de care lumea nu poate trăi".
În timpul pontificatului activitatea de promovare a păcii a prins contur în două circumstanţe. Mai întâi, în scrisoarea din 20 septembrie adresată episcopilor din Conferinţele Episcopale din Argentina şi din Chile, când conflictul armat dintre cele două ţări, din cauza disputei de frontieră privind suveranitatea asupra insulelor din Canalul Beagle, părea iminent şi a fost evitat datorită medierii Sfântului Scaun. Dar, cu siguranţă, tema internaţională care străbate întregul său pontificat este sprijinul pentru discuţiile de pace desfăşurate la Camp David în perioada 5-17 septembrie între preşedintele american Jimmy Carter, preşedintele egiptean Anwar el-Sadat şi prim-ministrul israelian Menachem Begin. Deja în prima audienţă generală din 6 septembrie despre umilinţă, Papa se adresase celor prezenţi "cu o intenţie care îmi este foarte dragă inimii". Următoarea afirmaţie, omisă din ediţiile oficiale, deşi imediat infirmată de cancelarii, conduce direct la angajamentele enumerate în Urbi et Orbi care ţes şi definesc scurtul său pontificat privind căutarea păcii: "În aceste momente, ne vine un exemplu de la Camp David. Alaltăieri, Congresul american a erupt în aplauze, pe care le-am auzit şi noi când Carter a citat cuvintele lui Isus: «Fericiţi sunt făcătorii de pace». Sper cu adevărat că acele aplauze şi acele cuvinte vor intra în inimile tuturor creştinilor, în special ale noastre, catolicilor, şi ne vor face cu adevărat făcători de pace şi împăciuitori".
"Aceste conversaţii deschid calea către o pace justă şi cuprinzătoare. Justă - a afirmat el în mod semnificativ - adică una care satisface toate părţile implicate în conflict. Cuprinzătoare, fără a lăsa nicio problemă nerezolvată: problema palestinienilor, securitatea Israelului, oraşul sfânt Ierusalim". Sprijinul pentru summit a fost imediat reiterat de diplomaţia americană şi interpretat în lumina întâlnirii anterioare a papei cu vicepreşedintele W.J. Mondale, aşa cum este atestat de notele confidenţiale ale Departamentului de Stat al SUA, ale căror copii le deţinem.
Totuşi, pe 10 septembrie, Luciani a vorbit pe larg despre summit, dedicând pentru reuşita sa rugăciunea Angelus de duminică (cea binecunoscută în care a afirmat: "Dumnezeu este Tată, şi cu atât mai mult mamă") în care subliniază modul în care cei trei preşedinţi - Carter, Sadat şi Begin - s-au rugat pentru succesul discuţiilor: "Am fost foarte impresionat de faptul că cei trei preşedinţi au dorit să-şi exprime public speranţa în Domnul prin rugăciune". Cei trei lideri le-au cerut în mod expres oamenilor să se roage împreună cu ei "pentru ca pacea şi dreptatea să poată ieşi din aceste deliberări" şi pe firul urgent al istoriei, în urma lui Nostra Aetate, Ioan Paul I a citat şi Coranul, alături de Sfintele Scripturi. Două versiuni scrise de mână ale acestui discurs dinaintea rugăciunii Angelus, scrise de Ioan Paul I în jurnalul său personal, atestă, de asemenea, grija cu care obişnuia să pregătească şi intervenţiile sale spontane. Endorsement [aprobarea] Papei a fost reiterată din nou pe canalele diplomaţiilor. Câteva zile mai târziu, pe 17 septembrie, după treisprezece zile de negocieri intense şi uneori dramatice, care au dat în repetate rânduri impresia că nu se vor rezolva în mod pozitiv, summit-ul s-a încheiat cu semnarea la Washington a unui Acord-cadru pentru pacea în Orientul Mijlociu şi a unui Acord-cadru pentru încheierea unui tratat de pace între Egipt şi Israel.
Anunţând programul său de pontificat Urbi et Orbi, Papa Luciani a spus: "Într-un mod special, ne gândim la pământul martirizat al Libanului, la situaţia din Ţara lui Isus... Suntem cu toţii angajaţi în opera de a ridica lumea la o dreptate tot mai mare, la o pace mai stabilă, la o cooperare mai loială: şi de aceea invităm şi implorăm pe toţi, de la cele mai umile ordini sociale care formează ţesutul conjunctiv al naţiunilor până la autorităţile responsabile ale fiecărui popor, să devină instrumente eficiente şi responsabile ale unei noi ordini, mai sănătoase şi mai juste". Şi a continuat: "Zori de speranţă strălucesc asupra lumii, chiar dacă o pătură de întuneric cu licăriri sinistre de ură, de sânge şi de război pare să le întunece. Umilul vicar al lui Cristos... este gata să se pună complet în slujba Bisericii şi a societăţii civile, fără nicio distincţie de rasă sau de idei, pentru ca o zi mai senină să poată răsări pentru lume. Numai Cristos poate face să strălucească lumina care nu apune niciodată, pentru că el este «soarele dreptăţii»: dar el aşteaptă şi lucrarea tuturor; a noastră cu siguranţă nu va lipsi".
Din această perspectivă, astăzi, ca şi atunci, ceea ce se face în Scaunul lui Petru interesează întreaga lume. Ba chiar, acea lume care nu aşteaptă de la Biserică programe politice, nici o alegere de blocuri sau graniţe, ci curajul prudenţei, parresia (curajul) de a vorbi celor puternici cu forţa credinţei, a sfinţeniei, a rugăciunii. Armele care contează cel mai mult. Singurele arme într-o perioadă care şi astăzi, sub delirurile puterii, şi cu atât mai mult sub ştergerea oricărui drept, nu poate ascunde o sete nemărginită de dreptate şi de pace. Conducerea fericitului episcop de Roma Albino Luciani - Ioan Paul I a dat o mărturie de neşters despre aceste arme.
Stefania Falasca
(După Vatican News, 13 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
