|
| © Vatican Media |
Papa Luciani, pacea şi elogiul "mamei prudenţa"
Ioan Paul I a părăsit această lume brusc, pe 28 septembrie, acum 47 de ani, strângând în mâini o virtute. Prima dintre virtuţile cardinale: prudenţa. Principala virtute a celor care guvernează. Auriga virtutem, conducătoarea tuturor virtuţilor, o defineşte Platon. "Mama prudenţă", o numeşte Papa Luciani pe foile pe care le strângea în degete când a fost găsit a doua zi de două dintre călugăriţele din apartament, primele care au intrat în camera lui. Îl găsiseră aşa "ca pe cineva care adoarme citind", cu acele foi pe piept: cele ale unei vechi lucrări a lui despre prima virtute cardinală. Un fel de scurt tratat intitulat Reflecţii despre prudenţa creştină, publicat în "Bollettino della diocesi di Vittorio Veneto" în 1964.
De fapt, Ioan Paul I o repusese pe ordinea de zi a audienţei generale pe care avea să o susţină miercurea următoare, după cele deja ţinute despre virtuţile teologale, pentru că acesta era programul său. Voia să deschidă o cale cu "Cele şapte candele" ale vieţii creştine: virtuţile teologale ale credinţei, speranţei şi iubirii, precedate de umilinţă, şi cele patru virtuţi cardinale: prudenţa, dreptatea, tăria şi cumpătarea. Acelea pe care Ioan al XXIII-lea, în Jurnalul unui suflet, le numea "Cele şapte candele ale sfinţirii", aşa cum declarase pe 13 septembrie 1978, în timpul audienţei generale despre credinţă. Acest program este documentat în notiţele scrise de mână din caietul pontificatului, păstrat în Arhiva Privată Albino Luciani (APAL) de la Fundaţia Vaticană "Ioan Paul I", transcris şi publicat de Fundaţie în volumul (Il Magistero. Testi e documenti del Pontificato, LEV - San Paolo, 2022), care conţine corpusul complet de texte şi documente ale lui Ioan Paul I din timpul pontificatului său, împreună cu un rezumat al intervenţiilor sale scrise şi orale şi transcrieri ale notiţelor scrise de mână din jurnalul şi caietul său personal, care constituie geneza lor. Aceste notiţe reflectă asupra acestei virtuţi, făcând referire la numeroase scrieri anterioare, a căror tratare, în lectio doctoralis "Elogiul prudenţei", i-a adus o titlul honoris causa la Universitatea Federală "Santa Maria" din Brazilia în 1975. Şi tocmai pe baza acestei virtuţi indispensabile pentru cei care guvernează, Luciani, într-o soluţie originală de registru pe două voci - care foloseşte procedeul literar al atemporalităţii pentru a le vorbi contemporanilor săi - ţese chiar un dialog fictiv cu Bernard de Clairvaux, în celebra sa colecţie de scrisori imaginare Illustrissimi.
În tratarea detaliată, prudenţa, scrie el, "nu acţionează singură; există o întreagă ceată de fiice bune şi curajoase care o ajută: docilitatea, sagacitatea, metodica, previziunea, circumspecţia, precauţia, statornicia". "Este un fel de ştiinţă. Ştiinţa lucrurilor la care trebuie să tindem şi a celor pe care trebuie să le evităm, spunea Cicero". Şi, cu clasicii, Luciani afirmă că este "ars vivendi", adică "ştiinţă practică, prin urmare, persoana prudentă trebuie să fie capabilă să aplice şi să adapteze principiile la circumstanţe, la viaţă". Şi fiind o virtute, "ea foloseşte numai cauzelor nobile şi foloseşte numai mijloace legitime". Dar mai presus de toate este şi "un fel de motor", afirmă el, recurgând la Toma de Aquino: "Această afirmaţie poate părea paradoxală, dar este de la Sfântul Toma: «Prudentia est motor». Prudenţa este de fapt o virtute şi fiecare virtute împinge la acţiune - scrie el mai departe în Reflecţie -. Asta îi dă jos pe eroii acelei quieta non movere, aşa-numiţii «bigoţi ai prudenţei», cei care spun sistematic: «Nu mă vor prinde!», «Nu vreau nicio bătaie de cap!», confundând prudenţa cu a te descurca, cu a alunga, în orice caz, orice responsabilitate şi orice luptă. Nu, aceasta nu este prudenţă, ci inerţie, lene, somnolenţă, pasivitate, toate rude ale acelui lucru urât numit laşitate. Prudenţa exclude zelul orb şi îndrăzneala nechibzuită, dar cere acţiunea sinceră, decisă, îndrăzneaţă, atunci când este necesară".
Şi tocmai apelând la acest "motor al prudenţei", Ioan Paul I i-a scris preşedintelui american Jimmy Carter, la 21 septembrie 1978: "Am remarcat cu atenţie punctele de convergenţă atinse în timpul întâlnirii, aşa cum ne-aţi indicat în detaliu, care privesc atât planul general de pace pentru Orientul Mijlociu, cât şi viitorul tratat de pace dintre Egipt şi Israel", a scris el în engleză, semnându-şi numele la sfârşitul discuţiilor de pace din Orientul Mijlociu, desfăşurate la Camp David între 15 şi 17 septembrie 1978. Scrisoarea, extrasă din notele confidenţiale ale Departamentului de Stat al SUA, încheie sprijinul papei pentru discuţii; un proces care constituie firul călăuzitor al angajării sale constante pentru pace pe tot parcursul pontificatului său de 34 de zile. Pe 17 septembrie, preşedintele Carter i-a scris Papei Ioan Paul I pentru a-l informa despre rezultatele obţinute, declarând că a primit "o mare inspiraţie din rugăciunile dumneavoastră pentru summitul de la Camp David şi pentru pacea în Orientul Mijlociu", aşa cum este documentat în Nota secretă a Secretariatului de Stat al Statelor Unite ale Americii către Ambasada SUA la Roma la 18 septembrie 1978. În ceea ce priveşte căutarea păcii, de altfel, Ioan Paul I îşi exprimase clar voinţa în programul pontificatului său, exprimată în Urbi et Orbi rostită din Capela Sixtină la 27 august, şi o afirmase în ultimul dintre cele şase "vrem" programatice, încă atât de actual: "În cele din urmă, vrem să favorizăm toate iniţiativele bune şi lăudabile care pot proteja şi spori pacea în această lume tulburată: chemând la colaborare pe toţi cei drepţi, buni, oneşti, drepţi cu inima, astfel încât să poată opri, în interiorul naţiunilor, violenţa oarbă care nu face decât să distrugă şi să semene ruină şi doliu şi, în viaţa internaţională, să-i poată conduce pe oameni la înţelegere reciprocă, la unirea eforturilor care promovează progresul social, eradică foametea fizică şi ignoranţa spiritului şi promovează progresul popoarelor mai puţin înstărite, dar bogate în energii şi în voinţă". Şi pe baza acestui ultim "vrem" Comitetul Ştiinţific al Fundaţiei Vaticane "Ioan Paul I", în colaborare cu Comitetul Pontifical pentru Ştiinţe Istorice, va organiza următoarea conferinţă la Universitatea Pontificală Gregoriană, programată pentru două zile în 2026.
Stefania Falasca
(După L'Osservatore Romano, 27 septembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
