|
| © Vatican Media |
Domnule preşedinte,
Vă mulţumesc pentru cuvintele amabile şi pentru invitaţia de a veni aici, la Quirinale, un palat atât de strâns legat de istoria Bisericii Catolice şi de memoria a numeroşi pontifi.
Ca episcop de Roma şi primat al Italiei, este semnificativ pentru mine să reînnoiesc, prin această vizită, legătura puternică ce uneşte Scaunul lui Petru cu poporul italian, pe care îl reprezentaţi, în cadrul relaţiilor bilaterale cordiale dintre Italia şi Sfântul Scaun, marcate constant de o prietenie sinceră şi o cooperare reciprocă eficientă.
Este vorba, de altfel, de o unire fericită, înrădăcinată în istoria acestei peninsule şi în lunga tradiţie religioasă şi culturală a acestei ţări. Vedem semne ale acestui lucru, de exemplu, în nenumăratele biserici şi în clopotniţele care împânzesc teritoriul său, adesea adevărate comori de artă şi de devoţiune, în care creativitatea înnăscută a acestui popor, unită cu credinţa sa autentică şi solidă, ne-a încredinţat mărturia de atâta frumuseţe: artistică, desigur, dar mai ales morală şi umană.
Profit de această ocazie a întâlnirii noastre pentru a exprima sincera recunoştinţă a Sfântului Scaun pentru ceea ce autorităţile italiene au făcut şi continuă să facă în ocazia diferitelor evenimente ecleziale dificile cu baricentrul la Roma şi cu rezonanţă universală.
Aş dori în mod special să-mi exprim recunoştinţa pentru eforturile depuse la diferite niveluri în circumstanţa morţii veneratului meu predecesor, Papa Francisc. Chiar aici, la Quirinale, el a spus: "Rădăcinile mele sunt în această ţară" (Discurs în timpul vizitei oficiale la preşedintele Republicii Italiene, 10 iunie 2017), iar iubirea sa faţă de pământul şi poporul italian a găsit cu siguranţă în acele zile un răspuns emoţionant şi călduros, care s-a manifestat şi în marea şi atenta angajare pe care a asumat-o în timpul conclavului ulterior pentru alegerea noului pontif.
Aş dori încă o dată să vă exprim sincerul "mulţumesc" dumneavoastră, domnule preşedinte, şi întregii ţări pentru frumosul exemplu de primire şi organizare eficientă pe care Italia îl oferă de luni de zile în timpul Anului Jubiliar, în diferite aspecte - logistică, securitate, asigurarea şi gestionarea infrastructurii şi serviciilor şi multe altele -, deschizându-şi braţele şi arătându-şi faţa ospitalieră numeroşilor pelerini care vin aici din toate părţile lumii. Biserica universală celebrează Jubileul Speranţei. Papa Francisc, în bula Spes non confundit, cu care l-a convocat în mai 2024, a subliniat importanţa "de a acorda atenţie marelui bine care este prezent în lume pentru a nu cădea în ispita de a crede că suntem copleşiţi de rău şi de violenţă" (nr. 7). Cred că frumoasa sinergie şi colaborare pe care o trăim în aceste zile constituie deja de la sine un semn de speranţă pentru toţi cei care vin cu credinţă să treacă prin Poarta Sfântă şi să se roage la mormintele lui Petru şi ale apostolilor.
Peste câţiva ani, vom sărbători centenarul Pactelor Laterane. Cu atât mai mult, în acest sens, mi se pare corect să reiterez cât de importantă este distincţia reciprocă a acestor sfere. Pe baza acestui fapt, într-un climat de respect cordial, Biserica Catolică şi statul italian colaborează pentru binele comun, în slujba persoanei umane, a cărei demnitate inviolabilă trebuie să fie întotdeauna pe primul loc în procesele decizionale şi în acţiune, la toate nivelurile, pentru dezvoltarea socială, în special pentru protejarea celor mai vulnerabili şi nevoiaşi. În acest scop, laud şi încurajez angajarea reciprocă de a baza orice colaborare în lumina şi în respectarea deplină a Concordatului din 1984.
După cum apare din păcate evident, trăim în vremuri în care, alături de multe semne de speranţă, există multe situaţii de suferinţă gravă care rănesc omenirea la nivel mondial şi necesită răspunsuri urgente şi în acelaşi timp clarvăzătoare.
Prima angajare pe care aş dori să o amintesc în această privinţă este cea a păcii. Numeroase războaie devastează planeta noastră şi, privind imaginile, citind ştirile, ascultând vocile şi întâlnind oamenii dureros afectaţi de ele, cuvintele predecesorilor mei rezonează puternic şi profetic. Cum putem uita avertismentul incontestabil, dar ignorat, al lui Benedict al XV-lea din timpul Primului Război Mondial (cf. Scrisoarea către conducătorii popoarelor beligerante, 1 august 1917)? Şi, în ajunul celui de-al doilea, pe cel al venerabilului Pius al XII-lea (cf. Mesajul radio către guverne şi popoare în pericolul iminent de război, 24 august 1939)? Să privim feţele celor copleşiţi de ferocitatea iraţională a celor care plănuiesc fără milă moartea şi distrugerea. Să ascultăm strigătul lor şi să ne amintim, împreună cu sfântul Papă Ioan al XXIII-lea, că "fiecare fiinţă umană este persoană, adică o natură înzestrată cu inteligenţă şi voinţă liberă; şi, prin urmare, este subiect cu drepturi şi îndatoriri care provin imediat şi simultan din însăşi natura sa: drepturi şi îndatoriri care sunt, prin urmare, universale, inviolabile, inalienabile" (Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 11 aprilie 1963, 5). Prin urmare, reînnoiesc apelul meu iniţial de a continua să lucrăm pentru restabilirea păcii în fiecare parte a lumii şi de a cultiva şi promova tot mai mult principiile dreptăţii, echităţii şi cooperării între popoare, care sunt fundamentul său indispensabil (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Mesaj pentru celebrarea primei Zile Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 1968).
În acest sens, îmi exprim aprecierea pentru angajarea guvernului italian în favoarea atâtor situaţii de dificultate legate de război şi de sărăcie, în special faţă de copiii din Gaza, inclusiv în colaborare cu Spitalul "Bambino Gesù". Este vorba de contribuţii puternice şi eficiente pentru construirea unei convieţuiri demne, paşnice şi prospere pentru toţi membrii familiei umane.
Acest obiectiv este cu siguranţă susţinut de angajarea comună pe care statul italian şi Sfântul Scaun au arătat-o întotdeauna şi continuă să o arate în favoarea multilateralismului. Este vorba de o valoare foarte importantă. Provocările complexe ale timpului nostru, de fapt, fac mai necesară ca oricând căutarea şi adoptarea unor soluţii comune. Prin urmare, este esenţial să se pună în aplicare aceste dinamici şi procese, amintind obiectivele lor originare, care vizează în primul rând rezolvarea conflictelor şi favorizarea dezvoltării (cf. Francisc, Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 3 octombrie 2020, 172), promovând un limbaje transparente şi evitând ambiguităţi care pot provoca diviziuni (cf. Id., Discurs adresat membrilor corpului diplomatic, 9 ianuarie 2025).
Ne pregătim să celebrăm, în anul următor, o aniversare importantă: al optulea centenar al morţii sfântului Francisc de Assisi, patronul Italiei, la 3 octombrie 1226. Aceasta ne oferă ocazia de a sublinia problema urgentă a îngrijirii "casei comune". Sfântul Francisc ne-a învăţat să-l lăudăm pe Creator cu respect pentru toate creaturile, lansând mesajul său din "inima geografică" a peninsulei şi făcându-l să ajungă prin intermediul generaţiilor până la noi, prin frumuseţea scrierilor sale şi prin mărturia sa şi a fraţilor săi. Din acest motiv, consider că Italia a primit în mod special misiunea de a transmite popoarelor cultura care recunoaşte pământul "ca o soră, cu care împărtăşim existenţa noastră, şi ca o mamă frumoasă care ne primeşte în braţele sale" (Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato si', 1).
În ultimele decenii, după cum ştim, asistăm în Europa la fenomenul unei scăderi semnificative a ratei natalităţii. Aceasta necesită angajare pentru a promova alegeri în favoarea familiei la diferite niveluri, sprijinind eforturile sale, promovând valorile sale, protejând nevoile şi drepturile sale. "Tată", "mamă", "fiu", "fiică", "bunic", "bunică" sunt, în tradiţia italiană, cuvinte care exprimă şi evocă în mod natural sentimente de iubire, respect şi dăruire, uneori eroică, pentru binele comunităţii familiale şi, prin urmare, pentru cel al întregii societăţi. În special, aş vrea să subliniez importanţa de a garanta tuturor familiilor sprijinul indispensabil al unui loc de muncă demn, în condiţii echitabile şi cu atenţie la exigenţele legate de maternitate şi de paternitate. Să facem tot posibilul pentru a da încredere familiilor, mai ales familiilor tinere, pentru ca să poată privi spre viitor cu seninătate şi să crească în armonie.
În acest cadru se înscrie importanţa fundamentală, la fiecare nivel, a respectării şi protejării vieţii în toate fazele sale, de la concepţie la vârsta înaintată, până la momentul morţii (cf. Francisc, Discurs adresat adunării plenare a Academiei Pontificale pentru Viaţă, 27 septembrie 2021). Sper ca această conştientizare să continue să crească, inclusiv în ceea ce priveşte accesibilitatea îngrijirilor medicale şi a medicamentelor, în funcţie de necesităţile fiecăruia.
Îmi exprim recunoştinţa pentru asistenţa pe care această ţară o oferă cu mare generozitate migranţilor, care bat tot mai mult la uşile sale, precum şi pentru angajarea sa în lupta împotriva traficului de persoane. Acestea sunt provocări complexe ale timpurilor noastre, de care Italia nu s-a ferit niciodată. Vă încurajez să menţineţi întotdeauna o atitudine vie de deschidere şi solidaritate. În acelaşi timp, aş vrea să subliniez importanţa unei integrări constructive a celor care sosesc în valorile şi în tradiţiile societăţii italiene, astfel încât darul reciproc care are loc în această întâlnire a popoarelor să fie cu adevărat pentru îmbogăţirea şi binele tuturor. În acest sens, subliniez cât de preţios este pentru fiecare dintre noi să iubim şi să comunicăm propria istorie şi cultură, cu semnele sale şi exprimările sale: cu cât recunoaştem şi iubim mai mult cu seninătate cine suntem, cu atât este mai uşor să-i întâlnim şi să-i integrăm pe ceilalţi fără frică şi cu inimă deschisă.
În acest sens, există o anumită tendinţă, în zilele noastre, de a subestima, la diferite niveluri, modelele şi valorile care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor şi care marchează identitatea noastră culturală, uneori chiar încercând să le şteargă relevanţa istorică şi umană. Să nu dispreţuim ceea ce au trăit părinţii noştri şi ceea ce ne-au transmis, chiar şi cu preţul unor mari sacrificii. Să nu ne lăsăm captivaţi de modele nivelatoare şi fluide, care promovează numai o aparenţă de libertate, pentru a face apoi persoanele dependente de forme de control precum modele momentului, strategiile comerciale sau de altă natură (cf. Card. Joseph Ratzinger, Omilia la Liturghia pentru alegerea Pontifului Roman, 18 aprilie 2005). A avea la inimă memoria celor care ne-au precedat, a preţui tradiţiile care ne-au făcut să fim ceea ce suntem este important pentru a privi spre prezent şi spre viitor cu conştiinţă, seninătate, responsabilitate şi simţ al perspectivei.
Domnule preşedinte, în încheiere, aş dori să vă exprim cele mai calde urări de succes dumneavoastră şi, prin intermediul dumneavoastră, întregului popor italian. Italia este o ţară cu o bogăţie imensă, adesea umilă şi ascunsă şi, prin urmare, uneori trebuie descoperită şi redescoperită. Aceasta este frumoasa aventură în care îi încurajez pe toţi italienii să se lanseze, pentru a scoate din ea speranţă şi a înfrunta cu încredere provocările prezente şi viitoare. Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
