Marţi, 26 iunie 2012, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a plecat cu elicopterul pentru a vizita zonele din Emilia-Romagna lovite de cutremur. La aterizare, Papa a fost primit de Episcopul de Carpi, mons. Francesco Cavina, şi de Şeful Departamentului Protecţiei Civile, prefectul Franco Gabrielli. După aceea, a mers cu un microbuz al Protecţiei Civile spre zona Rovereto di Novi şi, după o scurtă oprire în faţa bisericii dedicate sfintei Ecaterina de Alexandria, a cărei prăbuşire a provocat moartea parohului, pr. Ivan Martini, Sfântul Părinte, la bordul unui jeep, a trecut printre credincioşi şi a ajuns la locul întâlnirii cu populaţia pe bulevardul central din Rovereto. Erau prezenţi Arhiepiscopul de Bologna, cardinalul Carlo Caffarra, Episcopii din diecezele mai lovite de seism: Carpi, Modena, Mantova, Ferrara, Reggio Emilia şi alţi Episcopi, precum şi autorităţile civile şi militare, ajutătorii, voluntarii şi credincioşii. Ca reprezentant al guvernului italian a fost prezent ministrul pentru afacerile regionale, dr. Piero Gnudi. După saluturile preşedintelui regiunii Emilia-Romagna, Vasco Errani, şi al Arhiepiscopului de Bologna, cardinalul Carlo Caffarra, Papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:
* * *
Iubiţi fraţi şi surori!
Mulţumesc pentru primirea voastră!
Încă din primele zile ale cutremurului care v-a lovit am fost aproape mereu de voi cu rugăciunea şi informarea. Însă când am văzut că încercarea a devenit mai dură, am simţit în mod tot mai puternic necesitatea de a veni personal în mijlocul vostru. Şi îi mulţumesc Domnului că mi-a acordat acest har!
Aşadar, sunt cu mare iubire cu voi, adunaţi aici, şi îmbrăţişez cu mintea şi cu inima toate localităţile, toate populaţiile care au suferit daunele seismului, în special familiile şi comunităţile care-şi plâng răposaţii: Domnul să-i primească în pacea sa. Aş fi voit să vizitez toate comunităţile pentru a fi prezent în mod personal şi concret, dar voi ştiţi bine cât ar fi fost de dificil. Însă, în acest moment, aş vrea ca toţi, în toate localităţile, să simţiţi că inima Papei este aproape de inima voastră pentru a vă consola, dar mai ales pentru a vă încuraja şi pentru a vă susţine. Îl salut pe domnul ministru reprezentant al guvernului, pe şeful Departamentului Protecţiei Civile şi pe domnul Vasco Errani, preşedintele regiunii Emilia-Romagna, căruia îi mulţumesc din inimă pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele instituţiilor şi al comunităţii civile. Apoi, doresc să-i mulţumesc cardinalului Carlo Caffarra, Arhiepiscop de Bologna, pentru expresiile afectuoase pe care mi le-a adresat şi din care reiese forţa inimilor voastre, care nu au crăpături, ci sunt profund unite în credinţă şi în speranţă. Îi salut şi le mulţumesc fraţilor Episcopi şi preoţi, reprezentanţilor diferitelor realităţi religioase şi sociale, forţelor de ordine, voluntarilor: este important de a oferi o mărturie concretă de solidaritate şi de unitate. Mulţumesc pentru această mărturie, mai ales a voluntarilor!
Aşa cum vă spuneam, am simţit nevoia să vin, deşi pentru un moment scurt, în mijlocul vostru. Şi atunci când am fost la Milano, la începutul acestei luni, pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, aş fi voit să trec ca să vă vizitez şi gândul meu mergea adesea la voi. De fapt, ştiam că, în afară de faptul că înduraţi consecinţele materiale, eraţi puşi la încercare în suflet, datorită prelungirii replicilor cutremurului, chiar puternice; precum şi de pierderea câtorva edificii simbolice din localităţile voastre, şi printre acestea în mod deosebit a atâtor biserici. Aici la Rovereto di Novi, când s-a prăbuşit biserica - pe care tocmai am văzut-o - şi-a pierdut viaţa părintele Ivan Martini. Aducând omagiu amintirii sale, adresez un salut special vouă, dragi preoţi, şi tuturor confraţilor, care demonstraţi, aşa cum s-a întâmplat în alte ore dificile din istoria acestor ţinuturi, iubirea voastră generoasă faţă de poporul lui Dumnezeu.
Aşa cum ştiţi, noi, preoţii - dar şi călugării şi nu puţini laici -, ne rugăm în fiecare zi aşa-numitul "Breviar", care conţine Liturgia Orelor, rugăciunea Bisericii care ritmează ziua. Ne rugăm cu Psalmii, după o ordine care este aceeaşi pentru toată Biserica Catolică, în toată lumea. De ce vă spun asta? Pentru că în aceste zile am întâlnit, rugându-mă Psalmul 46, această expresie care m-a atins: "Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere, / ajutor uşor de găsit în timp de încercare. / De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul / şi ar cădea munţii în mijlocul mării" (Ps 46,2-3). De câte ori am citit aceste cuvinte? De nenumărate ori! De şaizeci şi unu de ani sunt preot! Şi totuşi, în anumite momente, ca acesta, ele lovesc puternic, deoarece ating îndeaproape, dau glas unei experienţe pe care voi o trăiţi acum şi pe care toţi cei care se roagă o împărtăşesc. Dar - vedeţi - aceste cuvinte ale Psalmului nu numai că mă lovesc pentru că folosesc imaginea cutremurului, dar mai ales prin ceea ce afirmă cu privire la atitudinea noastră interioară în faţa tulburării naturii: o atitudine de mare siguranţă, bazată pe stânca stabilă, de neclintit, care este Dumnezeu. Noi "nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul" - spune psalmistul - pentru că "Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere", este "ajutor uşor de găsit în timp de încercare".
Iubiţi fraţi şi surori, aceste cuvinte par în contrast cu teama care se simte în mod inevitabil după o experienţă ca aceea pe care aţi trăi-o voi. O reacţie imediată, care se poate imprima mai profund, dacă fenomenul se prelungeşte. Însă, în realitate, Psalmul nu se referă la acest tip de teamă, care este naturală, şi siguranţa pe care o afirmă nu este aceea de super-oameni care nu sunt atinşi de sentimentele normale. Siguranţa despre care vorbeşte este aceea a credinţei, prin care, poate să existe frica, angoasa - le-a simţit şi Isus, aşa cum ştim - dar există, în toată frica şi angoasa, mai ales certitudinea că Dumnezeu este cu noi; asemenea copilului care ştie mereu că poate conta pe mama şi pe tata, pentru că se simte iubit, voit, orice s-ar întâmpla. Tot aşa suntem noi faţă de Dumnezeu: mici, fragili, dar siguri în mâinile sale, adică încredinţaţi Iubirii sale care este solidă ca o stâncă. Această Iubire noi o vedem în Cristos Răstignit, care este semnul în acelaşi timp al durerii, al suferinţei şi al iubirii. Este revelaţia lui Dumnezeu Iubire, solidar cu noi până la umilirea extremă.
Pe această stâncă, cu această speranţă fermă, se poate construi, se poate reconstrui. Pe dărâmăturile de după al doilea război mondial - nu numai materiale - Italia a fost reconstruită desigur graţie şi ajutoarelor primite, dar mai ales graţie credinţei atâtor oameni însufleţiţi de spirit de adevărată solidaritate, de voinţa de a da un viitor familiilor, un viitor de libertate şi de pace. Voi sunteţi oameni pe care toţi italienii vă stimează datorită umanităţii şi socialităţii vaostre, datorită hărniciei unite cu jovialitatea. Toate acestea acum sunt puse la grea încercare de această situaţie, însă ea nu trebuie şi nu poate să deformeze ceea ce voi sunteţi ca popor, istoria voastră şi cultura voastră. Rămâneţi fideli vocaţiei de oameni fraterni şi solidari şi veţi înfrunta orice lucru cu răbdare şi determinare, respingând tentaţiile care din păcate sunt legate cu aceste momente de slăbiciune şi de necesitate.
Situaţia pe care o trăiţi a scos în evidenţă un aspect care aş vrea să fie foarte prezent în inima voastră: nu sunteţi şi nu veţi fi singuri! În aceste zile, în mijlocul atâtor distrugeri şi atâtor dureri, voi aţi văzut şi aţi simţit cum atâţia oameni s-au mobilizat pentru a vă exprima apropiere, solidaritate, iubire; şi asta prin atâtea semne şi ajutora concrete. Prezenţa mea în mijlocul vostru vrea să fie unul dintre aceste semne de iubire şi de speranţă. Privind ţinuturile voastre am simţit profundă emoţie în faţa atâtor răni, dar am văzut şi atâtea mâini care vor să le îngrijească împreună cu voi; am văzut că viaţa reîncepe, vrea să reînceapă cu forţă şi curaj, şi acesta este semnul cel mai frumos şi luminos.
Din acest loc aş vrea să lansez un apel puternic instituţiilor, fiecărui cetăţean, să fie, chiar şi în dificultăţile momentului, asemenea samariteanului milostiv din Evanghelie, care nu trece indiferent prin faţa celui care este în necesitate, ci, cu iubire, se apleacă, ajută, rămână alături, luând asupra sa până la capăt necesităţile celuilalt (cf. Lc 10,29-37). Biserica este aproape de voi şi va fi aproape de voi cu rugăciunea sa şi cu ajutorul concret al organizaţiilor sale, îndeosebi Caritas, care se va angaja şi în reconstruirea ţesutului comunitar al parohiilor.
Dragi prieteni, vă binecuvântez pe toţi şi pe fiecare şi vă port cu mare iubire în inima mea.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
