În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Vă urez bun venit tuturor și vă mulțumesc pentru prezența voastră în această dimineață. Veniți din multe țări, aducând cu voi o mare varietate de întrebări și perspective. În același timp, cred că împărtășiți un anumit sentiment de neliniște cu privire la dezvoltarea inteligenței artificiale. Recunoaștem direcția pe care ar trebui să o urmăm, totuși nu se fac suficiente eforturi pentru a avansa. Vă sunt recunoscător pentru că ați împărtășit îngrijorările voastre, precum și ideile și propunerile pentru viitor. Acestea sunt primele roade ale unei abordări trans-disciplinare, care devine tot mai necesară dacă dorim să răspundem complexității marilor provocări ale timpului nostru.
Academia pontificală pentru Viață, care a organizat această întâlnire, este pe deplin conștientă de provocările care apar ori de câte ori demnitatea umană este amenințată. În acest sens, adresându-se liderilor G7, Papa Francisc a descris inteligența artificială ca fiind „un instrument deopotrivă fascinant și înfricoșător” și a afirmat că nicio mașină nu ar trebui să primească vreodată responsabilitatea de a decide asupra vieții unei ființe umane (cf. Discurs adresat liderilor G7 pe tema inteligenței artificiale, 14 iunie 2024). Aceste cuvinte rămân la fel de actuale ca întotdeauna. În enciclica Magnifica humanitas, am încercat să abordez aceste chestiuni în profunzime. Astăzi, aș dori să propun, în mod specific, cinci considerații.
În primul rând, viitorul inteligenței artificiale nu este predeterminat. Fiind o tehnologie creată de ființe umane, viitorul său depinde de alegerile pe care le facem. Prin urmare, avem responsabilitatea de a orienta, de a modifica și, atunci când este necesar, de a respinge anumite aplicații ale acesteia (cf. nr. 97, 104). Așadar, întrebarea esențială nu este pur și simplu „Ce poate face inteligența artificială?”, ci mai degrabă: „Ce scop ar trebui să servească?”. Cei care privesc dezvoltarea acesteia numai ca pe o cursă ce trebuie câștigată riscă să se concentreze exclusiv pe linia de sosire, uitând de cei care rămân în urmă. Un sistem de încredere, care servește persoana umană, are o valoare mai mare decât unul extrem de puternic, ale cărui consecințe nu pot fi însă prevăzute sau controlate în mod adecvat.
În al doilea rând, mașinile sunt instrumente, nu persoane. „Așa-numitele inteligențe artificiale nu trăiesc experiențe, nu au un corp, nu simt bucurie sau durere, nu se maturizează prin relații și nu cunosc din interior ce înseamnă iubirea, munca, prietenia sau responsabilitatea” (nr. 99). Astăzi, unii propun acordarea de drepturi acestor sisteme, sau chiar a personalității juridice. O astfel de abordare riscă să estompeze responsabilitatea umană și să-i lase pe cei care suferă un prejudiciu în fața unei entități fără chip.
În al treilea rând, anumite decizii nu trebuie niciodată delegate. Atunci când o persoană este inclusă pe o listă de ținte sau introdusă într-o bază de date pentru controlul frontierelor, există riscul ca aceasta să fie redusă la un simplu punct de date. Deciziile care afectează viața umană, libertatea și utilizarea forței trebuie să rămână întotdeauna supuse unei supravegheri umane efective, informate și responsabile (cf. nr. 198-200). Din acest motiv, inteligența artificială trebuie „dezarmată” (nr. 110), iar eu încurajez statele care se vor reuni la Geneva, în luna noiembrie, să facă pași concreți în direcția interzicerii armelor autonome letale.
În al patrulea rând, tehnologiile inteligente trebuie orientate către binele comun. „Dreptatea presupune accesul la beneficiile inovației, inclusiv la îngrijire, cunoaștere, instrumente și oportunități” (nr. 161). Într-adevăr, acestea nu trebuie să devină niciodată un scop în sine și nici să servească doar intereselor unei minorități privilegiate. Dimpotrivă, dezvoltarea lor ar trebui să favorizeze solidaritatea și participarea la diferite niveluri ale comunității globale, asigurându-se că beneficiile progresului sunt împărțite în mod echitabil, în special cu cei mai nevoiași (cf. nr. 71-72).
În final, aș dori să subliniez o provocare, care este, poate, cea mai urgentă. Cunoaștem deja multe dintre principiile etice care ar trebui să ghideze dezvoltarea inteligenței artificiale. Ceea ce ne lipsește în prezent sunt instituții capabile să pună în practică aceste principii; în special, instituții internaționale eficiente, care să poată proteja binele comun global (cf. nr. 64). Acest lucru necesită standarde comune, o supraveghere independentă și mecanisme clare de responsabilitate, astfel încât deciziile privind dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale să poată fi examinate, contestate atunci când este necesar și însoțite de măsuri reparatorii adecvate pentru orice prejudiciu cauzat (cf. nr. 105, 107).
Dragi prieteni, cu aceste gânduri, vă mulțumesc încă o dată pentru contribuțiile voastre valoroase în acest domeniu și vă încurajez să perseverați în eforturile voastre, lucrând împreună într-un spirit de dialog și de responsabilitate împărtășită pentru binele comun. Vă însoțesc cu rugăciunile mele și, fiecăruia dintre voi, vă ofer din inimă binecuvântarea mea. Vă mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
