Vineri 6 decembrie 2013, în Sala Papilor din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe membrii Comisiei Teologice Internaţionale, cu ocazia Sesiunii Plenare şi le-a adresat discursul pe care-l publicăm în continuare:
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă primesc şi vă salut cordial la sfârşitul Sesiunii voastre Plenare. Îi mulţumesc preşedintelui, Mons. Müller, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, şi în numele vostru al tuturor. Această întâlnire îmi oferă ocazia de a vă mulţumi pentru munca pe care aţi făcut-o în ultimii cinci ani şi pentru a reafirma importanţa slujirii ecleziale a teologilor pentru viaţa şi misiunea poporului lui Dumnezeu.
Aşa cum aţi reafirmat în recentul document "Teologia astăzi: perspective, principii, criterii", teologia este ştiinţă şi înţelepciune. Este ştiinţă şi ca atare foloseşte toate resursele raţiunii luminate de credinţă pentru a pătrunde în înţelegerea misterului lui Dumnezeu revelat în Isus Cristos. Şi este mai ales înţelepciune: la şcoala Fecioarei Maria, care "păstra toate acestea, meditându-le în inima ei" (Lc 2,19), teologul încearcă să scoată în evidenţă unitatea în planul de iubire al lui Dumnezeu şi se angajează să arate cum adevărurile credinţei formează o unitate organică, articulată în mod armonios. În afară de asta, teologului îi aparţine misiunea de "să asculte cu atenţie diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze şi să le aprecieze la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput şi înţeles tot mai profund şi să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată" (Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 44). Teologii sunt aşadar nişte "pionieri" - este important acest lucru: pionieri. Înainte! - Pionieri ai dialogului Bisericii cu culturile. Însă acest fapt de a fi pionieri este important şi pentru că uneori se poate crede că rămân în urmă, în cazarmă... Nu, în frontieră! Acest dialog al Bisericii cu culturile este un dialog în acelaşi timp critic şi binevoitor, care trebuie să favorizeze primirea Cuvântului lui Dumnezeu din partea oamenilor "din toate naţiunile, rasele, popoarele şi limbile" (Ap 7,9).
Cele trei teme care vă ocupă actualmente se inserează în această perspectivă. Reflecţia voastră asupra raporturilor dintre monoteism şi violenţă atestă că Revelaţia lui Dumnezeu constituie cu adevărat o Veste Bună pentru toţi oamenii. Dumnezeu nu este ameninţare pentru om! Credinţa în Dumnezeul unic şi de trei ori sfânt nu este şi nu poate fi niciodată generatoare de violenţă şi de intoleranţă. Dimpotrivă, caracterul său puternic raţional îi conferă o dimensiune universală, capabilă să-i unească pe oamenii de bunăvoinţă. Pe de altă parte, Revelaţia definitivă a lui Dumnezeu în Isus Cristos face de acum imposibilă orice recurgere la violenţă "în numele lui Dumnezeu". Tocmai datorită refuzării violenţei, pentru că a învins răul cu binele, cu sângele Crucii sale, Isus a reconciliat pe oameni cu Dumnezeu şi între ei.
Tot această pace se află în centrul reflecţiei voastre despre doctrina socială a Bisericii. Asta tinde să traducă în aspectul concret al vieţii sociale iubirea lui Dumnezeu faţă de om, manifestată în Isus Cristos. Iată pentru ce doctrina socială se înrădăcinează mereu în Cuvântul lui Dumnezeu, primit, celebrat şi trăit în Biserică. Şi Biserica este ţinută să trăiască înainte de toate în ea însăşi acel mesaj social pe care-l duce în lume. Relaţiile fraterne dintre credincioşi, autoritatea ca slujire, împărtăşirea cu săracii: toate aceste trăsături, care caracterizează viaţa eclezială încă de la originea sa, pot şi trebuie să constituie un model viu şi atrăgător pentru diferitele comunităţi umane, de la familie până la societatea civilă.
Această mărturie aparţine poporului lui Dumnezeu în ansamblul său, care este un popor de profeţi. Prin darul Duhului Sfânt, membrii Bisericii au acel "simţ al credinţei". Este vorba de un soi de "instinct spiritual", care permite de sentire cum Ecclesia şi de a discerne ceea ce este conform cu credinţa apostolică şi cu spiritul Evangheliei. Desigur, sensus fidelium nu se poate confunda cu realitatea sociologică a unei opinii majoritare, asta e clar. Este un alt lucru. Aşadar este important - şi este o misiunea a voastră - a elabora criteriile care permit să se discearnă exprimările autentice ale lui sensus fidelium. La rândul său, Magisteriul are datoria de a fi atent la ceea ce Duhul spune Bisericilor prin manifestările autentice ale lui sensus fidelium. Îmi vin în minte acele două numere, 8 şi 12, din Lumen gentium, care tocmai despre asta este foarte puternică. Această atenţie este de importanţă maximă pentru teologi. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat de mai multe ori că teologul trebuie să rămână în ascultarea credinţei trăite a celor umili şi a celor mici, cărora i-a plăcut Tatălui să reveleze ceea ce a ascuns celor înţelepţi şi pricepuţi (cf. Mt 11,25-26; Omilia la Liturghia cu Comisia Teologică Internaţională, 1 decembrie 2009).
Deci misiunea voastră este în acelaşi timp fascinantă şi riscantă. Ambele lucruri fac bine: fascinaţia vieţii, pentru că viaţa este frumoasă; şi riscul, pentru că aşa putem merge înainte. Este fascinantă, pentru că cercetarea şi predarea teologiei pot să devină un adevărat drum de sfinţenie, aşa cum atestă numeroşi Părinţi şi Învăţători ai Bisericii. Dar este şi riscantă, deoarece comportă ispite: ariditatea inimii - acest lucru e urât, când inima se usucă şi crede că poate să reflecteze despre Dumnezeu acea ariditate, câte greşeli! -, orgoliul, chiar ambiţia. Sfântul Francisc de Assisi a adresat odată un scurt bilet fratelui Anton de Padova, unde spunea printre altele: "Îmi place că îi înveţi sfânta teologie pe fraţi, cu condiţia ca, în studiu, tu să nu stingi spiritul sfintei rugăciuni şi al evlaviei". Şi apropierea de cei mici ajută să devenim mai inteligenţi şi mai înţelepţi. Şi mă gândesc - şi asta nu înseamnă a face publicitate iezuită - mă gândesc la sfântul Ignaţiu care le cerea celor care depuneau voturile să facă votul de a-i învăţa cateheza pe cei mici pentru a înţelege mai bine înţelepciunea lui Dumnezeu.
Fecioara Neprihănită să dobândească tuturor teologilor să crească în acest spirit de rugăciune şi de evlavie şi astfel, cu profund simţ de umilinţă, să fie adevăraţi slujitori ai Bisericii. În acest drum vă însoţesc cu Binecuvântarea Apostolică şi vă rog să vă rugaţi pentru mine, care am nevoie de asta!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
