Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia Adunării Generale a Conferinţei Mondiale a Institutelor Seculare (CMIS). Vă salut cu afect şi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele sale. Doresc să vă ofer câteva reflecţii pentru a vă ajuta să luaţi în considerare particularitatea vocaţiei dăruite vouă, pentru ca să devină mai incisivă carisma voastră în timpul pe care-l trăim.
Termenul secularitate, care nu echivalează pe deplin cu acela de laicitate, este inima vocaţiei voastre care manifestă natura seculară a Bisericii, popor al lui Dumnezeu, aflat pe cale între popoare şi cu popoarele. Este Biserica în ieşire, nu departe, nu separată de lume, ci cufundată în lume şi în istorie pentru a fi sarea şi lumina ei, germen de unitate, de speranţă şi de mântuire. Misiunea voastră specială vă face să fiţi în mijlocul oamenilor, pentru a cunoaşte şi a înţelege ceea ce trece în inima bărbaţilor şi femeilor de astăzi, pentru a vă bucura împreună şi pentru a pătimi împreună, cu stilul apropierii, care este stilul lui Dumnezeu: apropierea.
Acesta este şi stilul lui Dumnezeu, care a arătat apropierea sa şi iubirea sa faţă de omenire născându-se din femeie. Este misterul întrupării, origine a acelei relaţii care ne constituie fraţi cu fiecare creatură şi care cere încontinuu să fie contemplat, pentru a percepe şi pentru a promova acel bine pe care Dumnezeu l-a pronunţat asupra diferitelor realităţi şi pe care nici măcar păcatul, deşi îl întunecă, n-a fost în măsură să-l distrugă complet.
Carisma pe care aţi primit-o vă angajează, singular şi în comunitate, să uniţi contemplaţia cu acea participare care vă permite să împărtăşiţi neliniştile şi aşteptările omenirii, percepând întrebările ei pentru a le ilumina cu lumina evangheliei. Sunteţi chemaţi să trăiţi toată precaritatea provizoriului şi toată frumuseţea absolutului în viaţa obişnuită, pe drumurile pe care merg oamenii, unde mai puternică este truda şi durerea, unde drepturile nu sunt respectate, unde războiul dezbină popoarele, unde este negată demnitatea. Acolo, aşa cum ne-a arătat Isus, Dumnezeu continuă să ne dăruiască mântuirea sa. Şi voi sunteţi acolo, sunteţi chemaţi să fiţi acolo, pentru a mărturisi bunătatea şi duioşia lui Dumnezeu cu gesturi zilnice de iubire.
Dar unde se găseşte forţa pentru a fi în slujba celorlalţi cu generozitate? Unde se găseşte curajul de alegeri chiar îndrăzneţe care determină la o mărturie? Această forţă şi acest curaj le găsiţi în rugăciune şi în contemplaţia tăcută a lui Cristos. Întâlnirea în rugăciune cu Isus vă umple inima cu pacea sa şi cu iubirea sa, pe care o veţi putea dărui celorlalţi. Căutarea asiduă a lui Dumnezeu, familiaritatea cu Sfânta Scriptură şi participarea la sacramente, sunt cheia rodniciei lucrării voastre.
Vocaţia voastră este o vocaţie de frontieră, uneori păstrată în discreţie rezervată. În multe ocazii aţi remarcat că nu întotdeauna sunteţi cunoscuţi şi recunoscuţi de păstori şi această lipsă de stimă probabil v-a făcut să vă retrageţi, să vă sustrageţi de la dialog, şi acest lucru nu merge bine. Şi totuşi vocaţia voastră este una care deschide drumuri, de frontieră, pentru a nu rămâne pe loc: deschide drumuri. Mă gândesc la contextele sociale blocate de clericalism - care este o pervertire -, unde vocaţia voastră exprimă frumuseţea unei secularităţi binecuvântate deschizând Biserica la apropierea de fiecare bărbat şi femeie. Mă gândesc la societăţile unde drepturile femeii sunt negate şi unde voi, aşa cum s-a întâmplat şi în Italia cu Fericita Armida Berelli, aveţi forţa pentru a schimba lucrurile promovând demnitatea lor. Mă gândesc la acele locuri, care sunt multe, în politică, în societate, în cultură, în care se renunţă să se gândească, se uniformizează la curentul dominant sau la propria comoditate, în timp ce voi sunteţi chemaţi să amintiţi că destinul fiecărui om este legat cu destinul celorlalţi. Nu există un destin solitar.
Dragi prieteni şi dragi prietene, nu încetaţi să arătaţi faţa unei Biserici care are nevoie să se redescopere pe cale cu toţi, să primească lumea cu toate trudele şi frumuseţile sale. Biserica nu este un laborator pentru a ne tranchiliza şi a ne odihni. Biserica este o misiune. Numai împreună putem merge ca popor al lui Dumnezeu, ca nişte căutători de sens cu toţi bărbaţii şi femeile din acest timp, păstrători ai bucuriei unei milostiviri întrupate în viaţa noastră. Acest parcurs cere să se demonteze cutume care nu mai vorbesc nimănui, să se strice schimele care încurcă vestirea, sugerând cuvinte întrupate, capabile să ajungă la viaţa persoanelor pentru că sunt hrănite de viaţa lor şi nu de idei abstracte. Nimeni nu dă mărturie cu idei abstracte. Nu. Ori tu evanghelizezi cu viaţa ta, şi aceasta este mărturia, ori eşti incapabil să evanghelizezi.
Vă încurajez să faceţi prezentă în Biserică secularitatea cu blândeţe, fără revendicări, ci cu determinare şi cu acea autoritate care vine din slujire. Slujirea voastră să fie slujirea seminţei, slujirea drojdiei, slujirea ascunsă şi, în acelaşi timp, evidentă care ştie să moară în evenimente - chiar şi ecleziale - pentru ca să se poată schimbă dinăuntru şi să aducă roade de bine. Puneţi-vă cu docilitate în ascultarea Duhului Sfânt pentru a înţelege cu să faceţi tot mai eficace lucrarea voastră, parcurgând şi drumuri noi care să facă vizibilă bogăţia pe care o purtaţi cu voi.
În această privinţă, este esenţial ca păstorii Bisericii să fie alături de voi pentru a vă asculta şi a vă implica în acel discernământ al semnelor timpurilor care marchează pasul misiunii. Din partea mea, vă reînnoiesc apropierea şi aprecierea pentru contribuţia şi respiraţia lumii pe care o aduceţi în Biserică, având toată pasiunea care locuieşte în voi. Nu încetaţi să duceţi în lume vestea unei vieţi noi, a unei fraternităţi universale şi a unei păci durabile, daruri splendide ale Domnului Înviat.
Invoc asupra voastră şi asupra activităţilor voastre ocrotirea maternă a Fecioarei Maria şi, în timp ce vă dau binecuvântarea, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Faceţi asta din inimă! Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
