|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi! Cu adevărat putem începe cu "pace şi bine"!
Iubiţi fraţi şi surori, bine aţi venit!
Cu bucurie mă întâlnesc cu voi, membri ai Operei Sfântul Francisc pentru Săraci. De aproape şaptezeci de ani, instituţia voastră se angajează să "asigure asistenţă şi primire persoanelor aflate în nevoie şi [...] să promoveze o promovare umană globală a persoanei în conformitate cu tradiţia creştină, în special tradiţia franciscană, cu doctrina Bisericii şi cu magisteriul său" (Fundaţia "Opera San Francesco per i Poveri", Statut, 3).
Opera s-a născut din inima generoasă a unui umil portar, venerabilul frate Cecilio Maria Cortinovis, sensibil la nevoile săracilor care băteau la uşa Conventului Capucin din Viale Piave, la Milano. Bunul călugăr îi ceruse Domnului să-l ajute să le ofere acestor prieteni o îngrijire mai bună, iar Providenţa i-a răspuns, punând alături de el o altă persoană generoasă: dr. Emilio Grignani. Aşa a început aventura foarte frumoasă a cărei martori şi protagonişti sunteţi cu toţii astăzi.
Ceea ce faceţi este în conformitate cu tradiţia franciscană şi este bine să ne amintim câteva cuvinte ale Sfântului Francisc despre săraci: "Când vezi un sărac - spunea sfântul din Assisi - eşti pus în faţa oglinzii Domnului şi a Mamei sale sărace. Tot aşa, în bolnavi, învaţă să vezi infirmităţile cu care Isus s-a îmbrăcat" (Sfântul Bonaventura, Legenda majoră, 8, 5: Izvoare franciscane, 1142). Şi într-o zi, dorind să dea mantia sa unei persoane nevoiaşe şi reflectând asupra împărtăşirii fraterne a darurilor lui Dumnezeu, a afirmat: "Trebuie să înapoiem mantia [...] săracului: pentru că este a lui. De fapt, am primit-o cu împrumut, până când am găsit întâmplător pe cineva mai sărac decât noi" (ivi, 1143).
Preaiubiţilor, astăzi ne amintim de o istorie de caritate care, născută din credinţa unui om, a înflorit, dând viaţă unei mari comunităţi care promovează pacea şi dreptatea. Celebrăm o istorie făcută nu din binefăcători şi destinatari, ci din fraţi şi surori care se recunosc reciproc ca dar al lui Dumnezeu, prezenţă a sa, sprijin reciproc pe calea sfinţeniei. Onorăm Trupul lui Cristos, rănit şi în acelaşi timp în vindecare continuă, ale cărui membre se ajută reciproc, unite cu Capul în aceeaşi iubire (cf. Sfântul Augustin, Sermo 53/A, 6); şi tocmai pentru aceasta vedem un trup viu, care creşte zi de zi spre deplina sa maturitate.
Statutul Operei Sfântul Francisc pentru Săraci subliniază trei dimensiuni ale muncii voastre, care constituie aspecte complementare şi fundamentale ale carităţii: a ajuta, a primi şi a promova.
A ajuta înseamnă a fi prezent la nevoile aproapelui. Şi, în acest sens, este impresionantă cantitatea şi varietatea serviciilor pe care aţi reuşit să le organizaţi şi să le oferiţi celor care apelează la voi de-a lungul anilor: de la cantine sociale la vestiare, de la duşuri la clinici, de la servicii de asistenţă psihologică la consiliere pentru ocuparea forţei de muncă, ca să numim doar câteva, sprijinind în diverse moduri peste treizeci de mii de persoane în fiecare an.
Alături de aceasta vine şi primirea, adică a face loc celuilalt în propria inimă, în propria viaţă, oferind timp, ascultare, sprijin şi rugăciune. Atitudinea de a privi în ochi, de a strânge mâna, de a se apleca, atât de îndrăgită de Papa Francisc (cf. Audienţa jubiliară, 9 aprilie 2016), este cea care ne îndeamnă să cultivăm o atmosferă familială în mediile noastre şi ne ajută să depăşim singurătatea "eu-lui" prin comuniunea luminoasă a lui "noi" (cf. Id., Veghe de rugăciune cu tinerii italieni, 11 august 2018). Câtă nevoie există de a răspândi această sensibilitate în societatea noastră, unde în schimb izolarea este uneori dramatică!
Şi astfel ajungem la al treilea punct: a promova. Aici intră în joc dezinteresul dăruirii şi respectul pentru demnitatea persoanelor, astfel încât să avem grijă de cei pe care îi întâlnim pur şi simplu pentru binele lor, astfel încât să poată creşte la întregul lor potenţial şi să continue pe propriul drum, fără să aştepte nimic în schimb şi fără să impună condiţii. Exact aşa cum face Dumnezeu cu fiecare dintre noi, arătându-ne un drum, oferindu-ne tot ajutorul necesar pentru a-l parcurge, dar apoi lăsându-ne liberi. În acest sens, Sfântul Ioan Paul al II-lea scria: "Este vorba [...] de a spori efectiv demnitatea şi creativitatea fiecărei persoane, capacitatea sa de a răspunde la propria vocaţie şi, prin urmare, la chemarea lui Dumnezeu conţinută în ea" (Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 1 mai 1991, 29).
Aceasta este, preaiubiţilor, misiunea pe care Biserica v-o încredinţează, spre beneficiul persoanelor care gravitează în jurul structurilor pe care le gestionaţi şi al societăţii în ansamblu. A trăi caritatea prin atenţia la binele integral al aproapelui, de fapt, "este o mare ocazie pentru creşterea morală, culturală şi chiar economică a întregii omeniri" (ivi, 28). Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi pentru mărturia pe care o daţi prin faptul de a merge împreună! Vă însoţesc cu rugăciunile mele şi vă binecuvântez din toată inima.
Mulţumesc! Pace şi bine! Multe urări şi mulţumiri, vă mulţumesc vouă tuturor!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
