|
| © Vatican Media |
Cateheză. Călătoria apostolică în Spania
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Astăzi aş dori să împărtăşesc câteva reflecţii despre călătoria apostolică pe care am făcut-o săptămâna trecută în Spania, vizitând Madridul, Barcelona, Abaţia de la Montserrat şi Insulele Canare.
După o lungă călătorie prin patru ţări africane, de data aceasta m-am trezit cufundat într-o ţară europeană cu o tradiţie catolică străveche şi bogată. Şi era clar că în Spania de astăzi, care a suferit schimbări sociale şi culturale notabile, papa a fost primit pretutindeni cu entuziasm şi deschidere. Pentru aceasta îi mulţumesc lui Dumnezeu şi întregului popor spaniol, regelui şi autorităţilor civile, episcopilor şi comunităţilor ecleziale.
Poporul lui Dumnezeu m-a mângâiat mult cu demonstraţia plină de bucurie a credinţei şi afecţiunii sale. La rândul meu, i-am întărit pe credincioşi şi, ca episcop de Roma, i-am încurajat să depăşească orice formă de diviziune şi opoziţie, cultivând întotdeauna comuniunea, dialogul şi unitatea în diversitate. Aceasta este slujirea proprie succesorului lui Petru, o slujire care îşi găseşte expresie specifică în călătoriile apostolice, de fiecare dată adaptate situaţiilor ecleziale şi sociale ale ţărilor vizitate.
În cazul Spaniei, am putut observa cu bucurie de cât de mulţi oameni, de toate vârstele şi condiţiile, aşteptau vizita papei: peste tot am găsit mulţimi care mă primeau cu mare căldură. Acest lucru nu era o certitudine şi merită reflecţie. Fireşte, această participare exprimă în primul rând, aşa cum am spus, credinţa poporului spaniol; în acelaşi timp, cred că demonstrează nevoia răspândită de a fi uniţi pe o temelie adevărată şi profundă, nu ideologică sau părtinitoare. Acea temelie pe care numai Cristos, în cele din urmă, o poate asigura şi pe care evanghelia, prin "înculturările" necesare, o poate transmite în viaţa popoarelor. Poate face acest lucru pentru că mesajul său răspunde pe deplin ambelor nevoi: căutarea adevărului şi setea de dreptate.
La Madrid şi Barcelona, ne-am adunat atât în marile catedrale, cât şi în stadioanele ultramoderne. Ne-am rugat Sfântul Rozariu în Abaţia de la Montserrat. Am celebrat în "Sagrada Familia", un simbol maiestuos, o simfonie de piatră şi lumină care vorbeşte despre tot misterul creştin. Această întâlnire între antic şi modern, între tradiţia catolică şi cultura contemporană, mi-a dat un sentiment viu al caracterului unic al Europei, al bogăţiei sale inestimabile, ca realitate contemporană, de neegalat. Aceasta este o moştenire care trebuie păstrată cu grijă, pentru a putea fi investită în lumea globală de astăzi, cu provocările sale epocale: pacea, ecologia integrală, dezvoltarea echitabilă şi durabilă, respectul demnităţii umane. Acestea sunt provocări pe care Conciliul al II-lea din Vatican le-a recunoscut deja clar şi la care Magisteriul ulterior a revenit, până la recenta mea enciclică Magnifica humanitas, care îşi propune să protejeze persoana umană în era inteligenţei artificiale.
Prin diferitele întâlniri, am înţeles nevoia de a asculta evanghelia speranţei în vocea papei pentru omenirea noastră de astăzi, sever testată de consecinţele negative ale unui model de dezvoltare înşelător. Această nevoie, care şi-a găsit expresie în numeroasele mărturii pe care am putut să le ascult - mărturii uneori mişcătoare, alteori edificatoare - am recunoscut-o şi mai presus de toate în chipurile celor mici şi săraci pe care i-am întâlnit: a copilului care mi-a citit scrisoarea lui în parohie; a unor victime ale abuzului, care cer să fie ascultate; a deţinuţilor care mă aşteptau în închisoare; tineri plini de nelinişte şi de planuri; a migranţilor în centrele de primă primire din Insulele Canare.
Chiar acolo, în Insulele Canare, ultima oprire a călătoriei noastre, mi s-a oferit o cheie completă pentru înţelegerea situaţiei. Mi-a fost oferită, pe de o parte, de poziţia geografică a arhipelagului; şi, pe de altă parte, de realitatea unei Biserici locale care primeşte un număr mare de migranţi forţaţi, în special din Africa. Ştim că fenomenul migraţiei este complex şi necesită planuri de acţiune coordonate şi coordonate. Dar această cheie de înţelegere deschide o perspectivă diferită şi mai amplă: ne face să înţelegem cum suntem chemaţi să reinterpretăm evanghelia în lumea de astăzi, schimbând darurile culturilor noastre respective şi, în special, roadele produse în ele de rodnicia mesajului lui Cristos. Şi unul dintre aceste roade este tocmai dialogul între persoane şi între popoare, întâlniri în spirit de fraternitate, care ne permite să descoperim şi să apreciem reciproc valorile pe care le aduce celălalt. Acest drum nu este uşor; necesită bunăvoinţă şi ajutorul lui Dumnezeu, dar este drumul care duce la civilizaţia iubirii.
Iubiţi fraţi şi surori, mottoul acestei călătorii apostolice a fost "Alzad la mirada", "Ridicaţi-vă privirea!" (cf. In 4,35). Acestea sunt cuvintele lui Isus, adresate primilor săi discipoli, pentru a-i învăţa să vadă în oameni şi în mulţimi dorinţa de viaţă, de adevăr şi de împlinire. Domnul mi-a repetat aceste cuvinte mai întâi şi, cu harul său, le-am experimentat şi eu în timpul călătoriei. Astăzi aş dori să împărtăşesc cu voi această invitaţie: să ne ridicăm privirea! Să învăţăm de la Isus să privim spre aproapele nostru, spre oameni şi spre lume "cu ochii lui Dumnezeu", adică cu iubire, respect şi compasiune.
În final, vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru succesul acestei călătorii apostolice, în special comunităţilor de călugăriţe contemplative, care, slavă Domnului, sunt foarte numeroase în Spania. Continuaţi să vă rugaţi, pentru ca, prin mijlocirea Fecioarei Maria, seminţele pe care le-am semănat să aducă roade din belşug. Mulţumesc!
APELURI
Salut acordul încheiat între Republica Islamică Iran şi Statele Unite ale Americii, care va fi semnat vineri, ca rezultat încurajator al unui dialog şi negocieri răbdătoare. Îmi exprim recunoştinţa faţă de ţările care au lucrat pentru a facilita întâlnirea dintre părţi şi a face posibil acest acord. Sper că acest acord va contribui la consolidarea încrederii reciproce, a securităţii şi a stabilităţii în Orientul Mijlociu, promovând căi de dialog şi cooperare între popoare.
În schimb, sosesc ştiri dureroase despre războiul din Ucraina, care continuă să se răspândească: multe victime nevinovate, salvatori ucişi, biserici şi situri culturale devastate de flăcări. Sunt aproape de cei care îşi jelesc pe cei dragi, de răniţi şi de cei care, în mijlocul violenţelor, continuă să slujească viaţa cu curaj. Îi invit pe toţi să se roage pentru sfârşitul acestui război. Să-i cerem Domnului să deschidă căi de dialog, să stingă ura şi să facă posibilă o pace dreaptă şi durabilă.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
