Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania

(6-12 iunie 20265)

Sfânta Liturghie

Portul din Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026

Iubiţi fraţi şi surori,

© Vatican Media
Este un har să ne întâlnim în această zi când Inima lui Isus ne permite să o contemplăm ca pe inima istoriei. Sunt bucuros să celebrez Euharistia cu voi, mulţumind pentru credinţa şi caritatea despre care am primit atâtea mărturii în această călătorie apostolică şi care fac din acest arhipelag, atât de cunoscut pentru frumuseţea şi ospitalitatea sa, un loc unde Domnul Înviat ne precedă şi se manifestă. Înaintea noastră, marea evocă infinitul, aşa cum face şi cerul; dar infinită mai presus de toate este dorinţa care uneşte inima lui Dumnezeu cu atâtea inimi umane, ale căror bucurii şi speranţe, dureri şi angoase îşi găsesc ecou în inima Bisericii (cf. Gaudium et spes, 1). Nicio fiinţă umană nu este o insulă; amplasarea geografică a acestei dieceze şi provocările pastorale cu care se confruntă mărturisesc că ne-am născut pentru întâlnire şi că nu există niciun obstacol, distanţă, pericol sau ameninţare care să ne poată împiedica pe fiecare dintre noi în drumul nostru. Fie că rămânem în acelaşi loc o viaţă întreagă, fie că alegem sau suntem forţaţi să plecăm, nimeni nu rămâne vreodată nemişcat. Acesta este secretul inimii: chemarea intimă la exod şi la întâlnire.

Însă Inima lui Isus ne dezvăluie cum să nu ne pierdem într-un dinamism steril: "Dumnezeu l-a trimis pe singurul său Fiu în lume, ca noi să trăim prin el" (1In 4,9). Există viaţă atunci când viaţa este dăruită. Altfel, ne învârtim în gol. Într-adevăr, "aşa cum ne aminteşte Conciliul, fiinţele umane sunt chemate la comuniune cu Dumnezeu şi «nu îşi pot găsi propria împlinire decât în dăruirea sinceră de sine»; vocaţia lor cea mai profundă este să intre în mişcarea trinitară a iubirii primite şi împărtăşite" (Magnifica humanitas, 48). Papa Francisc a observat: "Mulţi oameni experimentează un dezechilibru profund care îi împinge să facă lucrurile cu o viteză ameţitoare pentru a se simţi ocupaţi, într-o grabă constantă care, la rândul său, îi duce să calce în picioare tot ce îi înconjoară. Acest lucru are un impact asupra modului în care este tratat mediul înconjurător" (Laudato si', 225). Aceste cuvinte interoghează şi vocaţia turistică a insulei Tenerife, atât pentru cei care aleg să petreacă o vacanţă aici, cât şi pentru cei care trăiesc şi lucrează pe insulă, în contact cu vizitatori din atâtea ţări din întreaga lume. Ce caută inima omului? Cum putem răspunde setei sale în mod autentic? Cât de important este, mai ales pentru cei care se lasă călăuziţi de evanghelie, să nu reducă totul la comerţ şi profit. "Cei care se bucură mai mult de fiecare clipă şi o trăiesc mai bine sunt cei care încetează să mai alerge de la un lucru la altul, căutând mereu ceea ce le lipseşte, şi experimentează ce înseamnă să preţuieşti fiecare persoană şi fiecare lucru, învaţă să te conectezi cu ceilalţi şi ştiu să găseşti bucurie în lucrurile cele mai simple. În acest fel, reuşesc să diminueze nevoile nesatisfăcute şi să reducă oboseala şi obsesia" (ibid., 223). Iubiţi fraţi şi surori, interpretaţi în acest fel vocaţia voastră de a primi.

Evanghelia de astăzi pare să radicalizeze această provocare şi ne aminteşte de bogăţia săracilor: un paradox care trimite direct la viaţa lui Isus, la adevărul său, la calea pe care continuă să ne ceară să-l urmăm. În pasajul pe care tocmai l-am ascultat, el îl binecuvântează pe Tatăl pentru aceasta: celor mici - ceea ce în acest context înseamnă cei mai mici dintre noi, cei pe care nimeni nu-i consideră capabili de gândire şi de vorbire - Dumnezeu s-a revelat. I-a îmbogăţit cu ceea ce rămâne ascuns celor înconjuraţi de admiraţie şi succes. Cu exortaţia apostolică Dilexi te am vrut să atrag atenţia asupra acestui loc privilegiat al săracilor în Revelaţia divină şi în misiunea Bisericii.

Este un mister care rezonează într-un mod complet specific pe aceste insule, în inima rutelor de migraţie care le fac un loc de prim refugiu pentru fraţii şi surorile a căror călătorie este, în general, plină de pericole şi violenţe de nedescris. În faţa celor care exploatează disperarea, noi, creştinii, putem oferi mai mult decât o simplă reflectare a Domnului care spune: "Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28). Cel mai mare har este să ne lăsăm evanghelizaţi de cei pe care îi ajutăm, să recunoaştem înţelepciunea misterioasă a lui Dumnezeu scrisă în însăşi carnea lor: "Crescuţi în sărăcie extremă, învăţând să supravieţuiască în cele mai dificile condiţii, încrezându-se în Dumnezeu cu certitudinea că nimeni altcineva nu-i ia în serios, ajutându-se unii pe alţii în momentele cele mai întunecate, săracii au învăţat multe lucruri pe care le păstrează în misterul inimii lor. Cei dintre noi care nu au trăit situaţii similare, o viaţă trăită la limită, cu siguranţă au mult de primit de la acea sursă de înţelepciune care este experienţa săracilor. Numai comparând plângerile noastre cu suferinţele şi privaţiunile lor este posibil să primim o mustrare care ne invită să ne simplificăm viaţa" (Dilexi te, 102). Domnul, care îi mustră şi îi corectează pe cei pe care îi iubeşte (cf. Ap 3,19), doreşte să ne facă viaţa simplă şi veselă.

Dragi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru ceea ce sunteţi, vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi, făcând din această insulă un loc unde putem întâlni Inima lui Cristos în feţele prietenoase şi primitoare ale persoanelor şi comunităţilor fraterne. "Am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi" (1In 4,16): fie ca această mărturisire de credinţă, transmisă de Prima Scrisoare a lui Ioan, să strălucească mereu în voi şi să vă inspire la rugăciune şi acţiune. Acordaţi atenţie adolescenţilor şi tinerilor, bogaţilor şi săracilor, rezidenţilor şi oaspeţilor: toţi au nevoie să fie cunoscuţi cu o privire care vede dincolo de aparenţe şi recunoaşte profunzimea inimilor lor neliniştite, care adesea sunt deja orientate, poate inconştient, spre Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa. Fie ca printre voi să fie palpabil că "Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el" (1In 4,16). Aceasta este inima Evangheliei, inima lui Cristos. Cei care se cufundă în ea nu mai trăiesc pentru ei înşişi. Deschideţi această mare de iubire tuturor! Aceasta este dorinţa şi rugăciunea mea pentru voi şi pentru toţi cei pe care îi întâlniţi în călătoria voastră.

______________

Mulţumire finală la sfârşitul Sfintei Liturghii

Excelenţă, vă mulţumesc din adâncul inimii şi, împreună cu dumneavoastră, întregului popor din Tenerife, păstorilor săi şi autorităţilor civile.

Iubiţi fraţi şi surori, cu această celebrare euharistică se încheie călătoria mea apostolică în Spania. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care m-au primit şi care, în nenumărate moduri, au colaborat la pregătirea şi desfăşurarea diferitelor evenimente de la Madrid, Barcelona şi Montserrat, precum şi aici, în Insulele Canare.

Mă întorc la Roma mişcat de marea afecţiune cu care am fost primit şi mângâiat de mărturiile de credinţă şi de iubire faţă de Biserică, expresii ale marii inimi catolice a Spaniei.

Din acest port, care poartă numele Sfintei Cruci, gândurile mele se întind spre întreaga lume şi spre rănile ei, care provoacă suferinţă unor naţiuni întregi. Tuturor aş dori să repet motto-ul acestei călătorii: "Ridicaţi ochii!". Da, să ne îndreptăm privirea spre Cristos cel Răstignit; Inima sa este izvorul milostivirii, singura care poate mântui omenirea, atât de nevoiaşă de iertare şi de reconciliere, pentru a ajunge la pacea adevărată şi durabilă. Să ne ridicăm ochii aşa cum a făcut Maria, Mama tuturor celor care suferă, şi, călăuziţi de ea, să ne reluăm drumul cu speranţă!

Dragi fraţi şi surori! Vă mulţumesc din adâncul inimii! Să rămânem uniţi în rugăciune şi în comuniune cu Cristos şi cu sfânta Biserică.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Din arhiva ercis.ro:

  1. Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Portul din Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)

  2. Papa în Spania: Întâlnire cu structurile de integrare a migranţilor (Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)

  3. Papa în Spania: Întâlnire cu migranţii din Centrul "Las Raíces" (Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)

  4. Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoţilor cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor

  5. Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Stadionul "Gran Canaria", Las Palmas de Gran Canaria, joi, 11 iunie 2026)

  6. Tu şi preotul din comunitatea ta

  7. Binecuvântarea lui Leon al XIV-lea pentru inaugurarea Turnului lui Isus Cristos în "Sagrada Família"

  8. Cu curajul copiilor

  9. Papa în Spania: Întâlnire cu episcopii, preoţii, diaconii, călugării, călugăriţele, seminariştii şi lucrătorii pastorali (Catedrala "Sfânta Ana", Las Palmas de Gran Canaria, joi, 11 iunie 2026)

  10. Papa în Spania: Întâlnire cu structurile de primire a migranţilor (Portul Arguineguín, Las Palmas de Gran Canaria, joi, 11 iunie 2026)

  11. Gran Canaria, "insula care există" şi care îl primeşte pe Papa Leon

  12. Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Bazilica "Sagrada Familia", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)

  13. Papa în Spania: Întâlnire cu structurile diecezane de caritate şi asistenţă (Biserica "San Agustí", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)

  14. Papa în Spania: Rugăciunea Sfântului Rozariu (Abaţia "Stăpâna Noastră de Montserrat", Montserrat, miercuri, 10 iunie 2026)

  15. Papa în Spania: Vizită la Penitenciarul "Brians 1" (Penitenciarul "Brians 1", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)

  16. Papa în Spania: Veghe de rugăciune (Stadionul Olimpic "Lluís Companys", Barcelona, marţi, 9 iunie 2026)

  17. Paul al VI-lea, abaţia Montserrat şi prietenia cu părintele Gabriel Brasó

  18. Papa în Spania: Rugăciunea Orei Medii (Catedrala "Sfânta Cruce şi Sfânta Eulalia", Barcelona, marţi, 9 iunie 2026)

  19. Cardinalul Cobo: La Madrid călătorie dincolo de aşteptări, papa autoritate morală pentru toţi

  20. Papa în Spania: Întâlnire cu voluntarii (Pavilionul 3 de la IFEMA, Madrid, marţi, 9 iunie 2026)

  21. Papa în Spania: Întâlnire cu comunitatea diecezană (Stadionul "Santiago Bernabéu", Madrid, luni, 8 iunie 2026)

  22. Papa în Spania: Rugăciune şi omagiu către Fecioara de la Almudena (Catedrala "Sfânta Maria dell'Almudena", Madrid, luni, 8 iunie 2026)

  23. Devoţiunea populară şi atenţia faţă de cei din urmă

  24. Întrebarea decisivă

  25. Papa în Spania: Întâlnire cu episcopii din Spania (Sediul Conferinţei Episcopale, Madrid, luni, 8 iunie 2026)

  26. Papa în Spania: Întâlnire cu membrii Parlamentului spaniol (Congresul Deputaţilor, Madrid, luni, 8 iunie 2026)

  27. Augustinienii îl întâlnesc pe "fratele" Leon: este bucuros să fie în Spania

  28. Papa în Spania: Întâlnirea "A ţese reţele cu lumea culturii, a artei, a economiei şi a sportului" ("Movistar Arena", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)

  29. Papa în Spania: Sfânta Liturghie ("Plaza de Cibeles", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)

  30. Papa în Spania: Veghe de rugăciune cu tinerii ("Plaza de Lima", Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)

  31. Papa în Spania: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de Proiectul Social "Cedia 24 horas" (Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)

  32. Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea

  33. Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)

  34. Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)

  35. Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei

  36. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici

  37. "¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon

  38. Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania

  39. Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile