Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc în Turcia
(28-30 noiembrie 2014)
Vizita la preşedintele afacerilor religioase la Diyanet
Ankara, vineri, 28 noiembrie 2014
Domnule preşedinte,
Autorităţi religioase şi civile,
Doamnelor şi domnilor,
Este pentru mine motiv de bucurie să vă întâlnesc astăzi, în cursul vizitei mele în ţara dumneavoastră. Îi mulţumesc domnului preşedinte al acestui important Oficiu pentru invitaţia cordială, care-mi oferă ocazia de a mă întreţine cu leaders politici şi religioşi, musulmani şi creştini.
Este tradiţie ca Papii, când călătoresc în diferite ţări ca parte a misiunii lor, să întâlnească şi autorităţile şi comunităţile de alte religii. Fără această deschidere la întâlnire şi la dialog, o vizită papală n-ar răspunde pe deplin finalităţilor sale, aşa cum şi eu le înţeleg, pe urma veneraţilor mei Predecesori. În această perspectivă, sunt bucuros să amintesc în mod special întâlnirea pe care Papa Benedict al XVI-lea a avut-o, tot în acest loc, în noiembrie 2006.
Relaţiile bune şi dialogul dintre leaders religioşi îmbracă de fapt o mare importanţă. Ele reprezintă un mesaj clar adresat respectivelor comunităţi, pentru a exprima că respectul reciproc şi prietenia sunt posibile, în pofida diferenţelor. Această prietenie, în afară de a fi o valoare în sine, capătă semnificaţie specială şi importanţă ulterioară într-un timp de criză cum este al nostru, criză care în unele zone ale lumii devin adevărate drame pentru întregi populaţii.
Există de fapt războaie care seamănă victime şi distrugeri; tensiuni şi conflicte interetnice şi interreligioase; foamete şi sărăcie care chinuiesc sute de milioane de persoane; daune la adresa ambientului natural, a aerului, a apei, a pământului.
Cu adevărat tragică este situaţia în Orientul Mijlociu, în special în Irak şi Siria. Toţi suferă consecinţele conflictelor şi situaţia umanitară este neliniştitoare. Mă gândesc la atâţia copii, la suferinţele atâtor mame, la bătrâni, la fugari şi la refugiaţi, la violenţele de orice tip. Îngrijorare deosebită provoacă faptul că, mai ales din cauza unui grup extremist şi fundamentalist, comunităţi întregi, în special - dar nu numai - creştinii şi yazidii, au îndurat şi încă suferă violenţe inumane din cauza identităţii lor etnice şi religioase. Au fost alungaţi cu forţa din casele lor, au trebuit să părăsească toate pentru a-şi salva propria viaţă şi a nu renega credinţa. Violenţa a lovit şi edificii sacra, monumente, simboluri religioase şi patrimoniul cultural, voind aproape să şteargă orice urmă, orice amintire a celuilalt.
În calitate de conducători religioşi, avem obligaţia de a denunţa toate încălcările demnităţii şi drepturilor umane. Viaţa umană, dar al lui Dumnezeu Creatorul, are un caracter sacru. De aceea, violenţa care caută o justificare religioasă merită condamnarea cea mai puternică, pentru că Atotputernicul este Dumnezeu al vieţii şi al păcii. De la toţi cei care susţin că-l adoră lumea aşteaptă ca să fie bărbaţi şi femei ai păcii, capabili să trăiască precum fraţi şi surori, în pofida diferenţelor etnice, religioase, culturale sau ideologice.
După denunţare trebuie să urmeze lucrarea comună pentru a găsi soluţii adecvate. Asta cere colaborarea tuturor părţilor: guverne, leaders politici şi religioşi, reprezentanţi ai societăţii civile, şi toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă. Îndeosebi, responsabilii comunităţilor religioase pot să ofere contribuţia preţioasă a valorilor prezente în respectivele lor tradiţii. Noi, musulmani şi creştini, suntem depozitari de inestimabile comori spirituale, între care recunoaştem elemente care sunt comune, deşi sunt trăite conform propriilor tradiţii: adorarea lui Dumnezeu milostiv, referinţa la patriarhul Abraham, rugăciunea, pomana, postul... elemente care, trăite în manieră sinceră, pot să transforme viaţa şi să dea o bază sigură demnităţii şi fraternităţii oamenilor. A recunoaşte şi a dezvolta această comuniune spirituală - prin dialogul interreligios - ne ajută şi să promovăm şi să apărăm în societate valorile morale, pacea şi libertatea (cf. Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat comunităţii catolice din Ankara, 29 noiembrie 1979). Recunoaşterea comună a sacralităţii persoanei umane susţine compasiunea comună, solidaritatea şi ajutorul concret faţă de cei mai suferinzi. În această privinţă, aş vrea să exprim aprecierea mea pentru ceea ce întregul popor turc, musulmanii şi creştinii, fac faţă de sutele de mii de persoane care fug din ţările lor din cauza conflictelor. Sunt două milioane. Acesta este un exemplu concret al modul de a lucra împreună pentru a-i sluji pe alţii, un exemplu de încurajat şi de susţinut.
Cu satisfacţie am aflat despre bunele relaţii şi despre colaborarea dintre Diyanet şi Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Doresc ca ele să continue şi să se consolideze, pentru binele tuturor, pentru că orice iniţiativă de dialog autentic este semn de speranţă pentru o lume care are atâta nevoie de pace, siguranţă şi prosperitate. Şi chiar şi după dialogul cu domnul preşedinte, doresc ca acest dialog interreligios să devină creativ de noi forme.
Domnule preşedinte, exprim din nou recunoştinţa mea dumneavoastră şi colaboratorilor pentru această întâlnire, care umple inima mea de bucurie. În afară de asta, sunt recunoscător vouă tuturor, pentru prezenţa voastră şi pentru rugăciunile voastre pe care veţi avea bunătatea să le oferiţi pentru slujirea mea. Din partea mea, vă asigur că mă voi ruga la fel pentru voi. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
