Discursul papei" adresat episcopilor din România aflaţi în vizita "ad limina apostolorum"
Vineri, 12 februarie 2010, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea i-a întâlnit pe episcopii din Conferinţa Episcopilor din România, primiţi în aceste zile, în audienţe separate, cu ocazia vizitei "ad limina apostolorum", şi le-a adresat discursul pe care-l prezentăm în continuare.
Veneraţi fraţi întru episcopat!
Pentru mine este motiv de mare bucurie să vă întâlnesc în cursul visita ad limina, să vă ascult şi să reflectăm împreună cu privire la drumul poporului lui Dumnezeu încredinţat vouă. Salut cu afecţiune pe fiecare dintre voi şi-i mulţumesc, în mod deosebit, Monseniorului Ioan Robu pentru cuvintele cordiale pe care, în numele tuturor, mi le-a adresat. Un gând special îndrept către Preafericirea sa Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice Române. Voi sunteţi păstori ai unor comunităţi de rituri diferite, care pun bogăţiile propriei tradiţii lungi în slujba comuniunii, pentru binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din România şi din Republica Moldova, aşa de încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au arătat alipire puternică de Cristos şi de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor.
Vouă, iubiţi fraţi întru episcopat, doresc să vă exprim mulţumirea mea pentru angajarea voastră generoasă în slujba renaşterii şi dezvoltării comunităţii catolice din ţările voastre şi să vă îndemn să continuaţi să fiţi păstori zeloşi ai turmei lui Cristos, în apartenenţa la unica Biserică şi în respectul faţă de diferitele tradiţii rituale. Păstrarea şi transmiterea patrimoniului credinţei este o misiune a întregii Biserici, dar în mod deosebit a episcopilor (cf. Lumen gentium, 25). Ogorul ministerului vostru este vast şi exigent: de fapt, e vorba de a propune credincioşilor un itinerar de credinţă creştină matură şi responsabilă, în special prin predarea religiei, cateheză, chiar şi a adulţilor, şi prin pregătirea pentru sacramente. În acest domeniu trebuie promovată o cunoaştere mai mare a Sfintei Scripturi, a Catehismului Bisericii Catolice şi a documentelor magisteriului, îndeosebi ale Conciliului Ecumenic Vatican II şi a enciclicelor papale. Este un program angajant, care cere elaborarea comună de planuri pastorale care să aibă ca obiectiv bonum animarum al tuturor catolicilor de diferite rituri şi etnii. Acest lucru cere mărturie de unitate, dialog sincer şi colaborare activă, fără a uita că unitatea este în primul rând rod al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22), care conduce Biserica.
În acest An al Sfintei Preoţii, vă îndemn să fiţi mereu părinţi autentici ai preoţilor voştri, primii şi preţioşii colaboratori în via Domnului (cf. Christus Dominus, 16.28); cu ei există o legătură înainte de toate sacramentală care cu un titlu unic îi face părtaşi de misiunea pastorală încredinţată episcopilor. Angajaţi-vă să vă îngrijiţi de comuniunea dintre voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie şi de dialog respectuos şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile lor spirituale şi materiale, de necesara lor actualizare teologică şi pastorală. În diecezele voastre nu lipsesc institute călugăreşti angajate în pastoraţie. Va fi grija voastră specială să le dedicaţi atenţia cuvenită şi să le daţi orice ajutor posibil pentru ca prezenţa lor să fie tot mai semnificativă şi cei consacraţi să-şi poată desfăşura apostolatul lor conform propriei carisme şi în comuniune deplină cu Biserica particulară.
Dumnezeu nu încetează să cheme bărbaţi şi femei în slujirea lui: pentru asta trebuie să-i fim recunoscători Domnului, intensificând rugăciunea pentru ca el să continue să trimită lucrători în secerişul său (cf. Mt 9,37). Este misiune primară a episcopilor să promoveze pastoraţia vocaţională şi formarea umană, spirituală şi intelectuală a candidaţilor la Preoţie în seminarii şi în celelalte institute de formare (cf. Optatam totius, 2.4), garantându-le lor posibilitatea de a dobândi o spiritualitate profundă şi o pregătire filozofico-teologică şi pastorală riguroasă, şi prin alegerea atentă a educatorilor şi a profesorilor. O grijă asemănătoare trebuie dată în formarea membrilor institutelor de viaţă consacrată, îndeosebi cele feminine.
Înflorirea de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti depinde în bună parte de sănătatea morală şi religioasă a familiilor creştine. Din păcate, în timpul nostru nu sunt puţine capcanele puse instituţiei familiale într-o societate secularizată şi dezorientată. Familiile catolice din ţările voastre, care, în timpul încercării, au mărturisit, uneori cu mare preţ, fidelitatea faţă de evanghelie, nu sunt imune de plăgile avortului, corupţiei, alcoolismului şi drogurilor, precum şi a controlului naşterilor prin mijloace contrare demnităţii persoanei umane. Pentru a lupta împotriva acestor provocări, trebuie promovaţi consultanţi parohiali care să asigure o pregătire corespunzătoare pentru viaţa conjugală şi familială, de asemenea trebuie organizată mai bine pastoraţia tineretului. Mai ales este nevoie de o angajare hotărâtă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine în societate, dezvoltând centre de formare în care tinerii să poată cunoaşte valorile autentice, îmbogăţite de geniul culturii din ţările voastre, aşa încât să le poată mărturisi în locurile în care trăiesc. Biserica vrea să contribuie în mod hotărât la construirea unei societăţi reconciliate şi solidare, capabilă să facă faţă procesului de secularizare care este în desfăşurare. Transformarea sistemului industrial şi agricol, criza economică, emigraţia în străinătate, nu au favorizat menţinerea valorilor tradiţionale, care, de aceea, trebuie să fie repropuse şi întărite.
În acest context, este deosebit de importantă mărturia de fraternitate dintre catolici şi ortodocşi: să prevaleze asupra diviziunilor şi asupra disensiunilor şi să deschidă inimile la reconciliere. Sunt conştient de dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte, în acest domeniu, comunităţile catolice; doresc să se poată găsi soluţii adecvate, în acel spirit de dreptate şi caritate care trebuie să reanimeze raporturile dintre fraţii întru Cristos. În mai 2009, aţi amintit împlinirea a 10 ani de la vizita istorică pe care venerabilul papă Ioan Paul al II-lea a făcut-o în România. Cu acea ocazie, providenţa divină oferea succesorului lui Petru posibilitatea de a face o călătorie apostolică într-o naţiune majoritar ortodoxă, unde de secole este prezentă o comunitate catolică semnificativă. Dorinţa de unitate trezită de acea vizită să alimenteze rugăciunea şi angajarea de a dialoga în caritate şi în adevăr şi de a promova iniţiative comune. Un domeniu de colaborare între ortodocşi şi catolici, deosebit de important astăzi, se referă la apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a valorilor creştine şi mărturia comună cu privire la teme cum ar fi familia, bioetica, drepturile umane, onestitatea în viaţa publică, ecologia. Angajarea unitară cu privire la aceste teme va oferi o contribuţie importantă la creşterea morală şi civilă a societăţii. Un dialog constructiv între ortodocşi şi catolici nu va înceta să fie ferment de unitate şi de înţelegere nu numai pentru ţările voastre, ci şi pentru întreaga Europă.
La sfârşitul întâlnirii noastre, gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi din Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, asigurându-i de afecţiunea mea şi de rugăciunea mea. În timp ce invoc mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi a sfinţilor din ţinuturile voastre, împart din inimă binecuvântarea mea vouă şi tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredinţaţi îngrijirii voastre pastorale.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
