Joi, 21 noiembrie 2013, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc i-a întâlnit pe patriarhii Bisericilor Orientale Catolice şi pe arhiepiscopii majori. Publicăm în continuare cuvintele pe care papa le-a adresat celor prezenţi în decursul întâlnirii:
Preafericirile voastre,
Vă primesc cu bucurie şi spirit de fraternitate în această întâlnire, în care pentru prima dat am oportunitatea de a mă întreţine cu părinţii şi conducătorii Bisericilor Orientale catolice. Prin intermediul feţelor voastre văd Bisericile voastre şi aş vrea înainte de toate să asigur apropierea mea şi rugăciunea mea pentru turma pe care Domnul Isus a încredinţat-o fiecăruia dintre voi şi îl invoc pe Duhul Sfânt, pentru ca să ne sugereze ceea ce trebuie să învăţăm şi să punem în practică împreună pentru a-l sluji cu fidelitate pe Domnul, Biserica sa şi întreaga omenire.
Adunarea noastră îmi oferă ocazia de a reînnoi marea stimă faţă de patrimoniul spiritual al Orientului creştin şi amintesc ceea ce iubitul Benedict al XVI-lea afirmă cu privire la figura conducătorului unei Biserici în exortaţia postsinodală Ecclesia in Medio Oriente: voi sunteţi - citez - "păzitori vigilenţi ai comuniunii şi servitorii unităţii ecleziale" (nr. 40). Această unitate, pe care sunteţi chemaţi s-o realizaţi în Bisericile voastre, răspunzând la darul Duhului, are exprimarea naturală şi deplină în "unirea neclintită cu episcopul de Roma" (ibid.), înrădăcinată în ecclesiastica communio, pe care aţi primit-o în ziua de după alegerea voastră. A fi inseraţi în comuniunea întregului trup al lui Cristos ne face conştienţi de obligaţia de a întări unirea şi solidaritatea în sânul diferitelor sinoade patriarhale, "privilegind mereu concertarea asupra problemelor de mare importanţă pentru Biserică în vederea unei acţiuni colegiale şi unitare" (ibid.).
Pentru ca mărturia noastră să fie credibilă, suntem chemaţi să căutăm mereu "dreptatea, evlavia, credinţa, caritatea, răbdarea şi blândeţea" (ibid.; cf. 1Tim 6,11); la un stil sobru de viaţă după imaginea lui Cristos, care s-a despuiat pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia sa (cf. 2Cor8,9); la zelul neobosit şi la acea caritate, în acelaşi timp fraternă şi paternă, pe care episcopii, preoţii şi credincioşii, în special dacă trăiesc singuri şi marginalizaţi, o aşteaptă de la noi. Mă gândesc, mai ales, la preoţii noştri care au nevoie de înţelegere şi sprijin, chiar la nivel personal. Ei au dreptul să primească exemplul nostru bun în lucrurile care se referă la Dumnezeu, ca în orice altă activitate eclezială. Ne cer transparenţă în gestionarea bunurilor şi atenţie faţă de orice slăbiciune şi necesitate. Toate, în cea mai convinsă aplicare a acelei practici sinodale autentice, care este distinctivă în Bisericile din Orient.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al preasfintei sale mame, ştim că putem răspunde la această chemare. Vă cer să vă rugaţi pentru mine. Şi acum cu plăcere ascult ceea ce veţi vrea să-mi comunicaţi şi vă exprim încă de acum recunoştinţa mea.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
