CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ŞI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia
(19-28 septembrie 2015)
Întâlnire interreligioasă la Memorialul de la Ground Zero
New York
Vineri, 25 septembrie 2015
Trezeşte în mine diferite sentimente, emoţii, faptul a mă afla aici la Ground Zero, unde mii de vieţi au fost secerate într-un nesăbuit act de distrugere. Aici durerea este palpabilă. Apa pe care o vedem curgând spre acest centru gol ne aminteşte toate acele vieţi care se aflau sub puterea celor care cred că distrugerea este unicul mod de a rezolva conflictele. Este strigătul silenţios al celor care au suferit în carnea lor logica violenţei, a urii, a răzbunării. O logică ce poate provoca numai durere, suferinţă, distrugere, lacrimi. Apa care curge jos este şi simbol al lacrimilor noastre. Lacrimi pentru distrugerile de ieri, care se unesc cu cele pentru atâtea distrugeri de astăzi. Acesta este un loc în care plângem, plângem durerea provocată de simţirea neputinţei în faţa nedreptăţii, în faţa fratricidului, în faţa incapacităţii de a rezolva diferenţele noastre dialogând. În acest loc plângem pentru pierderea nedreaptă şi gratuită de nevinovaţi, pentru că nu putem găsi soluţii pentru binele comun. Este apă care ne aminteşte plânsul de ieri şi plânsul de azi.
În urmă cu câteva minute am întâlnit câteva familii ale primilor ajutători căzuţi la datorie. În întâlnire am putut să constat încă o dată cum distrugerea nu este niciodată impersonală, abstractă sau numai de lucruri; ci faptul că mai ales are o faţă şi o istorie, este concretă, are nume. În rude se poate vedea faţa durerii, o durere care ne lasă amuţiţi şi strigă la cer.
Dar, la rândul lor, ei au ştiu să-mi arate cealaltă faţă a acestui atentat, cealaltă faţă a durerii lor: puterea iubirii şi a amintirii. O amintire care nu ne lasă goi. Numele atâtor persoane dragi sunt scrise aici unde era bazele turnurilor şi astfel le putem vedea, atinge şi niciodată să nu le mai uităm.
Aici în mijlocul durerii sfâşietoare, putem atinge cu mâna capacitatea de bunătate eroică de care este capabilă şi fiinţa umană, forţa ascunsă la care trebuie să facem apel mereu. În momentul de durere mai mare, de suferinţă, voi aţi fost martori ai celor mai mari acte de dăruire şi de ajutor. Mâini întinse, vieţi oferite. Într-o metropolă care poate să pară impersonală, anonimă, de mari singurătăţi, aţi fost capabili să arătaţi solidaritatea puternică a ajutorului reciproc, a iubirii şi a jertfei personale. În acel moment nu era o chestiune de sânge, de origine, de cartier, de religie sau de opţiune politică; era chestiune de solidaritate, de urgenţă, de fraternitate. Era chestiune de umanitate. Pompierii din New York au intrat în turnurile care se prăbuşeau fără a acorda atâta atenţie propriei vieţi. Mulţi au căzut la datorie şi cu jertfa lor au salvat viaţa atâtora.
Acest loc de moarte se transformă şi într-un loc de viaţă, de vieţi salvate, un cântec care ne face să afirmăm că viaţa a fost destinată mereu să triumfeze asupra profeţilor distrugerii, asupra morţii, că binele va învinge mereu asupra răului, că reconcilierea şi unitatea vor învinge asupra urii şi asupra diviziunii.
În acest loc de durere şi de amintire, mă umple de speranţă oportunitatea de a mă asocia liderilor care reprezintă multele religii care îmbogăţesc viaţa acestui oraş. Sper ca prezenţa noastră aici să fie un semn puternic al voinţelor noastre de a împărtăşi şi a reafirma dorinţa de a fi forţe de reconciliere, forţe de pace şi dreptate în această comunitate şi în orice parte a lumii. În diferenţe, în discrepanţe este posibil să se trăiască o lume de pace. În faţa oricărei tentative de a face uniformi este posibil şi necesar să ne reunim din diferitele limbi, culturi, religii şi să dăm glas la tot ceea ce vrea să împiedice asta. Împreună astăzi suntem invitaţi să spunem: "nu" oricărei tentative care uniformizează şi "da" unei diferenţe acceptate şi reconciliate.
Pentru acest scop avem nevoie să alungăm sentimentele noastre de ură, de răzbunare, de supărare. Şi ştim că acest lucru este posibil numai ca un dar din cer. Aici, în acest loc al amintirii, fiecare în maniera sa, dar împreună, vă propun să facem un moment de tăcere şi rugăciune. Să cerem cerului darul de a ne angaja pentru cauza păcii. Pace în casele noastre, în familiile noastre, în şcolile noastre, în comunităţile noastre. Pace în acele locuri unde războiul pare să nu aibă sfârşit. Pace pe acele feţe care nu au cunoscut altceva decât durere. Pace în această vastă lume pe care Dumnezeu ne-a dat-o drept casă a tuturor şi pentru toţi. Numai pace. Să ne rugăm în tăcere.
[moment de tăcere]
Astfel viaţa celor dragi ai noştri nu va fi o viaţă care se va termina în uitare, ci va fi prezentă ori de câte ori luptăm pentru a fi profeţi de reconstrucţie, profeţi de reconciliere, profeţi de pace.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
