|
| © Vatican Media |
Eminenţă,
Iubiţi fraţi şi surori,
Mulţumesc că aţi venit, este o plăcere să vă urez bun-venit înapoi în această casă şi să vă împărtăşesc rezultatele investigaţiilor asupra realităţii politice şi sociale actuale. Roma a fost un creuzet de culturi şi popoare de mii de ani. Lumea întreagă a trecut pe aici şi s-a contopit, un creuzet. Moştenitor al acestei vocaţii universale, Scaunul lui Petru a fost mereu atent la vicisitudinile tuturor popoarelor, la eforturile şi dificultăţile lor pentru a obţine o viaţă mai bună, căutând ca ele să obţină pacea pe care Domnul a promis-o discipolilor săi (cf. In 14,26-27).
Această pace nu numai că depăşeşte ceea ce putem realiza cu mijloace pur umane, ci ne provoacă şi pentru ca aceasta din urmă să nu se bazeze doar pe echilibre de putere sau pe reducerea la tăcere a cererilor juste ale celor mai puţin favorizaţi. Cu toate acestea, pacea între oameni este un bun esenţial pentru care trebuie să muncim din greu şi să o cerem cu ardoare de la Dumnezeu. Aceasta este atitudinea de pacificare, şi pacea va fi rezultatul. Dar această atitudine de pacificare este întotdeauna pe cât de umană, pe atât de dificilă, pentru că prima reacţie pe care o avem este să apucăm piatra şi să o aruncăm în celălalt, să declarăm război şi apoi să negociem. Nu! Pacificarea este mai uşoară, economiseşte doi paşi.
Din păcate, situaţia actuală ne aminteşte de ideea din Fratelli tutti: "Fiecare război lasă lumea mai rea de cum a găsit-o. Războiul este un faliment al politicii şi al omenirii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului" (nr. 261).
Dacă ne gândim că în ultimii 100 de ani au fost trei războaie mondiale, 1914-1918, 1939-1945 şi acesta actual, care este un război mondial, cum înţelegem asta? Dacă ne gândim că cel mai important buget este pentru fabricarea armelor, iar dacă într-un an nu se fabrică arme, cu aceşti bani se rezolvă problema foametei în întreaga lume. Cu alte cuvinte, avem deja o orientare războinică de distrugere şi dacă ne gândim că astăzi tehnica armelor a ajuns într-un punct în care o singură bombă poate distruge un oraş întreg ca acesta, la ce ne aşteptăm? Se pare că nu se înţelege pe unde mergem. De aceea, lupta pentru înţelegerea umană şi pentru pace trebuie să fie neobosită, nu ne putem permite să luăm vacanţe de la asta.
Războiul este groaznic. Totuşi, nu trebuie să renunţăm, din această cenuşă pe care o vedem astăzi poate să răsară ceva nou, din acest eşec putem găsi o lecţie de viaţă.
Trebuie să citim războaiele anterioare. Când în 2014 am fost la Redipuglia pentru centenar, am văzut acele morminte şi ceva s-a agitat în mine, am plâns ca un copil. În fiecare an pe 2 noiembrie merg la un cimitir să sărbătoresc. Într-un an am fost la Anzio, la Cimitirul American. În Anzio, a fost una dintre debarcări şi am văzut vârsta soldaţilor - 20, 21, 19, 22 - şi m-a supărat. Noi nu învăţăm. Cu puţin timp în urmă - nu ştiu cât timp, cu câţiva ani în urmă -, a fost comemorată a şaptezecea aniversare de la debarcarea în Normandia. Mai mulţi şefi de guvern s-au reunit pentru a comemora acest eveniment, care a fost începutul sfârşitului nazismului, adică eliberarea Europei. Dar nimeni nu-şi amintea că treizeci de mii de tineri au rămas pe plajele din Normandia, treizeci de mii! Mă gândesc la mame: "O scrisoare, doamnă". Deschide scrisoarea: "Am onoarea să vă informăm că sunteţi mama unui erou care şi-a dat viaţa pentru ţară", şi o medalie. Este drama războiului, când o vom înţelege? În călătoria pe care am făcut-o în România şi Slovacia, când am trecut prin oraşe, erau acolo oameni care salutau, băieţi, fete, cupluri tinere căsătorite, bărbaţi tineri, femei tinere, dar şi femei de o anumită vârstă; bărbaţi bătrâni aproape că nu erau: războiul. Acest lucru este foarte dur. Cred că trebuie să reacţionăm, războiul este groaznic. Şi trebuie să facem ceva nou din acest eşec, să găsim o lecţie de viaţă.
Iar ceea ce pare a fi o înfrângere şi un motiv de oprobriu poate deveni, ca şi scandalul crucii, o victorie. Cum? Dacă noi cu rugăciunea noastră şi cu munca noastră, munca noastră de conştientizare, suntem capabili să oferim soluţii, să stârnim voinţe, să dăm mărturie că iubirea, fraternitatea şi adevăratul umanism care se naşte din credinţă înving ura, respingerea şi brutalitatea. Vă rog!
Şi aceasta este provocarea pe care v-aţi propus-o şi vă mulţumesc pentru dorinţa de a aduce din ştiinţa voastră elemente valabile care să-i ajute pe toţi să înainteze pe calea fraternităţii, pe calea păcii, a unităţii umane. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi mulţumesc pentru ceea ce faceţi, mulţumesc! Şi să mergem înainte fără a ne descuraja! Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
