Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc
în Regatul Bahrain

(3-6 noiembrie 2022)

Întâlnire cu membrii "Muslim Council of Elders"

Moscheea "Sakhir Royal Palace", Awali, vineri, 4 noiembrie 2022

Frate drag, dr. Ahmad Al-Tayyeb, mare imam de Al-Azhar,
Dragi membri ai Muslim Council of Elders,
Dragi prieteni,

As-salamu alaikum!

© Vatican Media
Vă salut cordial, urându-vă ca pacea Celui Preaînalt să coboare asupra fiecăruia dintre voi: asupra voastră, care vreţi să promovaţi reconcilierea pentru a evita diviziuni şi conflicte în comunităţile musulmane; asupra voastră, care vedeţi în extremism un pericol care corodează adevărata religie; asupra voastră, care vă angajaţi să îndepărtaţi interpretări greşite care prin violenţă răstălmăcesc, instrumentalizează şi vatămă un crez religios. Pacea să coboare şi să rămână asupra voastră, care doriţi s-o răspândiţi înscriind în inimi valorile respectului, toleranţei şi moderaţiei; asupra voastră, care propuneţi să se încurajeze relaţii amicale, respect reciproc şi încredere reciprocă faţă de cei care, ca mine, aderă la o credinţă religioasă diferită; asupra voastră, fraţi şi surori, care vreţi să favorizaţi în tineri o educaţie morală şi intelectuală care să contrasteze orice formă de ură şi intoleranţă. As-salamu alaikum!

Dumnezeu este Izvor de pace. Să ne dea să fim, peste tot, canale ale păcii sale! În faţa voastră aş vrea să reafirm că Dumnezeul păcii nu conduce niciodată la război, nu incită niciodată la ură, nu favorizează niciodată violenţa. Şi noi, care credem în el, suntem chemaţi să promovăm pacea prin instrumente de pace, cum sunt întâlnirea, tratativele răbdătoare şi dialogul, care este oxigenul convieţuirii comune. Între obiectivele pe care vi le propuneţi este acela de a răspândi o cultură a păcii bazată pe dreptate. Aş vrea să vă spun că aceasta este calea, deoarece pace "este lucrare a dreptăţii (Gaudium et spes, 78). Izvorăşte din fraternitate, creşte prin lupta împotriva nedreptăţii şi a inegalităţilor, se construieşte întinzând altora mâna" (Discurs cu ocazia lecturii Declaraţiei finale şi a Încheierea celui de-al VII-lea "Congress of Leaders of World and Traditional Religions", 15 septembrie 2022). Pacea nu poate să fie numai proclamată, trebuie înrădăcinată. Şi acest lucru este posibil înlăturând inegalităţile şi discriminările, care generează instabilitate şi ostilitate.

Vă mulţumesc pentru angajarea voastră în acest sens, precum şi pentru primirea pe care mi-aţi rezervat-o şi pentru cuvintele pe care le-aţi rostit. Vin la voi ca unul care crede în Dumnezeu, ca frate şi pelerin de pace. Vin la voi pentru a merge împreună, în spiritul lui Francisc de Assisi, care obişnuia să spună: "Pacea pe care o vestiţi cu gura, s-o aveţi şi mai copioasă în inimile voastre" (Legenda celor trei însoţitori, XIV,5: FF 1469). M-a impresionat să văd cum în aceste ţinuturi este cutumă, în primirea unui oaspete, nu numai de a-i strânge mâna, ci şi de a duce mâna la inimă în semn de afect. Ca şi cum s-ar spune: persoana ta nu rămâne distantă de mine, intră în inima mea, în viaţa mea. Duc şi eu mâna la inimă cu afect respectuos, privind pe fiecare dintre voi şi binecuvântându-l pe Cel Preaînalt pentru posibilitatea de a ne întâlni.

Cred că avem tot mai mult nevoie să ne întâlnim, să ne cunoaştem şi să ne luăm la inimă, să punem realitatea înaintea ideilor şi persoanele înaintea opiniilor, deschiderea spre cer înaintea distanţelor de pe Pământ: un viitor de fraternitate înaintea unui trecut de ostilitate, depăşind prejudecăţile şi neînţelegerile din istorie în numele Celui care este Izvor de Pace. De altfel, cum vor putea credincioşii din religii şi culturi diferite să convieţuiască, să se primească şi să se stimeze reciproc dacă noi rămânem străini unii faţă de alţii? Să ne lăsăm conduşi de vorba imamului Ali: "Persoanele sunt de două tipuri: ori fraţii tăi în credinţă ori semenii tăi în umanitate", şi să ne simţim chemaţi să avem grijă de toţi cei pe care planul divin ni i-a pus alături în lume. Să ne îndemnăm ca, "uitând trecutul, să ne străduim sincer pentru înţelegerea reciprocă şi să apărăm şi să promovăm împreună dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea" (Nostra aetate, 3). Sunt îndatoriri care ne revin nouă, conducători religioşi: în faţa unei omeniri tot mai rănite şi sfâşiate care, sub haina globalizării, respiră cu greutate şi frică, cei mari cred că sunt ţinuţi să fie inima care uneşte membrele trupului, sufletul care dă speranţă şi viaţă celor mai înalte aspiraţii.

În aceste zile am vorbit despre forţa vieţii, care rezistă în deşerturile cele mai aride luând din apa întâlnirii şi a convieţuirii paşnice. Ieri am făcut asta inspirându-mă din surprinzătorul "pom al vieţii" care se află aici în Bahrain. Relatarea biblică, pe care am ascultat-o, pune pomul vieţii în centrul grădinii de la începuturi, în inima proiectului minunat al lui Dumnezeu pentru om, un plan armonios capabil să îmbrăţişeze toată creaţia. Totuşi, fiinţa umană s-a distanţat de Creator şi de ordinea stabilită de el. De aici au avut origine probleme şi dezechilibre, care în naraţiunea biblică urmează una după alta: certuri şi omucideri între fraţi (cf. Gen 4), dezordini şi devastări ambientale (cf. Gen 6-9), mândrie şi contraste în societatea umană (cf. Gen 11)... O inundaţie de rău şi de moarte a izvorât aşadar din inima omului, din scânteia malefică dezlănţuită de acel rău care stă cuibărit la uşa inimii sale (cf. Gen 4,7), pentru a incendia grădina armonioasă a lumii. Dar tot acest rău se înrădăcinează în refuzarea lui Dumnezeu şi a fratelui: în pierderea din vedere a Autorului vieţii şi în a nu se mai recunoaşte păzitori ai fraţilor. De aceea cele două întrebări pe care le-am ascultat rămân mereu valabile şi, dincolo de crezul practicat, interpelează orice existenţă şi orice epocă: "Unde eşti?" (Gen 3,9); "Unde este fratele tău?" (Gen 4,9).

Dragi prieteni, fraţi în Abraham, credincioşi în unicul Dumnezeu, relele sociale şi internaţionale, cele economice şi personale, precum şi criza dramatică ambientală care caracterizează aceste timpuri şi asupra căreia s-a reflectat astăzi aici, provin în ultimă analiză din îndepărtarea de Dumnezeu şi de aproapele. Aşadar, noi avem o misiune unică, indispensabilă, aceea de a ajuta la regăsirea acestor izvoare de viaţă uitate, de a readuce omenirea ca să se adape din această înţelepciune antică, de a-i reapropia pe credincioşi de adorarea Dumnezeului din cer şi de oamenii pentru care el a făcut pământul.

Şi asta în ce mod? Mijloacele noastre sunt în mod esenţial două: rugăciunea şi fraternitatea. Acestea sunt armele noastre, umile şi eficace. Nu trebuie să ne lăsăm tentaţi de alte instrumente, de scurtături nedemne de Cel Preaînalt, al cărui nume de Pace este insultat de cei care cred în motivaţiile forţei, alimentează violenţa, războiul şi piaţa armelor, "comerţul morţii" care prin sume de bani tot mai uriaşe transformă casa noastră comună într-un mare arsenal. Câte drame întunecate şi câte contradicţii dureroase în spatele la toate acestea! Să ne gândim, de exemplu, la câte persoane sunt constrânse să migreze din propria ţară din cauza conflictelor alimentate de cumpărarea la preţuri mici de armamente depăşite, pentru a fi apoi găsite şi respinse la alte graniţe prin aparate militare tot mai sofisticate. Şi astfel speranţa este ucisă de două ori! Ei bine, în faţa acestor scenarii tragice, în timp ce lumea urmăreşte himerele forţei, ale puterii şi ale banului, noi suntem chemaţi să amintim, cu înţelepciunea bătrânilor şi a părinţilor, că Dumnezeu şi aproapele vin înainte de orice alt lucru, că numai transcendenţa şi fraternitatea ne salvează. Ne revine să dezgropăm aceste izvoare de viaţă, altminteri deşertul omenirii va fi tot mai arid şi aducător de moarte. Mai ales, ne revine nouă să mărturisim, mai mult cu faptele decât cu vorbele, că noi credem în asta, în aceste două adevăruri. Avem o mare responsabilitate în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor şi trebuie să fim modele exemplare a ceea ce predicăm, nu numai în comunităţile noastre şi în casa noastră - nu mai este suficient - ci în lumea unificată şi globalizată. Noi care ne tragem din Abraham, părinte în credinţa neamurilor, nu putem avea la inimă numai pe "ai noştri" ci, tot mai uniţi, trebuie să ne adresăm întregii comunităţi umane care locuieşte pe Pământ.

Pentru că toţi îşi pun, măcar în secretul inimii, aceleaşi mari întrebări: cine este omul, pentru ce există durerea, răul, moartea, nedreptatea, ce este după această viaţă? În mulţi, anesteziaţi de un materialism practic şi de un consumism paralizant, aceleaşi întrebări zac aţipite, în timp ce în alţii sunt reduse la tăcere de plăgile inumane ale foamei şi sărăciei. Să privim foamea şi sărăcia de astăzi. Printre motivele uitării a ceea ce contează să se numere însă lipsa noastră de grijă, scandalul de a ne angaja în altceva şi nu în vestirea lui Dumnezeu care dă pace vieţii şi a păcii care dă viaţă oamenilor. Fraţilor şi surorilor, să ne susţinem în asta, să dăm continuare întâlnirii noastre de astăzi, să mergem împreună! Vom fi binecuvântaţi de Cel Preaînalt şi de creaturile mai mici şi slabe pe care el le preţuieşte: de săraci, de copii şi de tineri, care după atâtea nopţi întunecate aşteaptă apariţia unor zori de lumină şi de pace. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗