Invocaţie pentru pace
Cuvintele Sfântului Părinte Francisc
Grădinile Vaticane, duminică, 8 iunie 2014
Domnilor preşedinţi, Sanctitate, fraţi şi surori!
Cu mare bucurie vă salut şi doresc să vă ofer vouă şi distinselor delegaţii care vă însoţesc aceeaşi primire călduroasă pe care mi-aţi rezervat-o în pelerinajul meu abia făcut în Ţara Sfântă.
Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru că aţi acceptat invitaţia mea de a veni aici pentru a invoca împreună de la Dumnezeu darul păcii. Sper ca această întâlnire să fie un drum în căutarea a ceea ce uneşte, pentru a depăşi ceea ce desparte.
Şi mulţumesc Sanctităţii Voastre, venerat frate Bartolomeu, pentru că sunteţi aici cu mine ca să-i primim pe aceşti oaspeţi iluştri. Participarea dumneavoastră este un mare dar, un sprijin preţios şi mărturie a drumului pe care în calitate de creştini îl parcurgem spre unitatea deplină.
Prezenţa dumneavoastră, domnilor preşedinţi, este un mare semn de fraternitate pe care îl faceţi ca fii ai lui Abraham şi expresie concretă de încredere în Dumnezeu, Domnul istoriei, care astăzi ne priveşte ca fraţi unul pentru altul şi doreşte să ne conducă pe căile sale.
Această întâlnire a noastră de invocare a păcii în Ţara Sfântă, în Orientul Mijlociu şi în toată lumea este însoţită de rugăciunea foarte multor persoane, apartenente la diferite culturi, patrii, limbi şi religii: persoane care s-au rugat pentru această întâlnire şi care acum sunt unite cu noi în aceeaşi invocare. Este o întâlnire care răspunde la dorinţa arzătoare a celor care tânjesc după pace şi visează o lume în care bărbaţii şi femeile să poată trăi ca fraţi şi nu ca adversari sau ca duşmani.
Domnilor preşedinţi, lumea este o moştenire pe care am primit-o de la strămoşii noştri, dar este şi un împrumut al fiilor noştri: fii care sunt obosiţi şi epuizaţi de conflicte şi doritori să ajungă la zorii păcii; fii care ne cer să dărâmăm zidurile duşmăniei şi să parcurgem calea dialogului şi a păcii pentru ca iubirea şi prietenia să triumfe.
Mulţi, prea mulţi dintre aceşti fii au căzut victime nevinovate ale războiului şi violenţei, plante smulse când erau în deplină vigoare. Este datoria noastră să facem în aşa fel încât sacrificiul lor să nu fie zadarnic. Amintirea lor să reverse în noi curajul păcii, forţa de a persevera în dialog cu orice preţ, răbdarea de a ţese zi de zi ţesătura tot mai robustă a unei convieţuiri respectuoase şi paşnice, pentru gloria lui Dumnezeu şi binele tuturor.
Pentru a face pacea este nevoie de curaj, mult mai mult decât pentru a face războiul. Este nevoie de curaj pentru a spune da întâlnirii şi nu ciocnirii; da dialogului şi nu violenţei; da negocierii şi nu ostilităţilor; da respectării acordurilor şi nu provocărilor; da sincerităţii şi nu duplicităţii. Pentru toate acestea este nevoie de curaj, mare forţă sufletească.
Istoria ne învaţă că forţele noastre nu sunt suficiente. De mai multe ori am fost aproape de pace, însă cel rău, cu diferite mijloace, a reuşit s-o împiedice. Pentru aceasta suntem aici, pentru că ştim şi credem că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Să nu renunţăm la responsabilităţile noastre, ci să-l invocăm pe Dumnezeu ca act de responsabilitate supremă, în faţa conştiinţelor noastre şi în faţa popoarelor noastre. Am simţit o chemare şi trebuie să răspundem: chemarea la a frânge spirala urii şi a violenţei, la a o frânge cu un singur cuvânt: "frate". Dar pentru a spune acest cuvânt trebuie să ridicăm toţi privirea spre cer şi să ne recunoaştem fii ai unui singur Tată.
Lui, în Duhul lui Isus Cristos, eu mă adresez, cerând mijlocirea Fecioarei Maria, fiică a Ţării Sfinte şi Mama noastră.
Doamne Dumnezeule al păcii, ascultă implorarea noastră!
Am încercat de atâtea ori şi timp de atâţia ani să rezolvăm conflictele noastre cu forţele noastre şi chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate şi de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieţi frânte; atâtea speranţe îngropate... Însă eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învaţă-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii noştri şi inimile noastre şi dă-ne curajul de a spune: "să nu mai fie niciodată război!"; "cu războiul totul este distrus!". Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea. Doamne, Dumnezeul lui Abraham şi al profeţilor, Dumnezeu Iubire care ne-ai creat şi ne chemi să trăim ca fraţi, dăruieşte-ne forţa pentru a fi în fiecare zi artizani ai păcii; dăruieşte-ne capacitatea de a privi cu bunăvoinţă pe toţi fraţii pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Fă-ne disponibili să ascultăm strigătul cetăţenilor noştri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere şi tensiunile noastre în iertare. Ţine aprinsă în noi flacăra speranţei pentru a face cu perseverenţă răbdătoare alegeri de dialog şi de reconciliere, pentru ca să învingă în sfârşit pacea. Şi ca din inima fiecărui om să fie eliminate aceste cuvinte: diviziune, ură, război! Doamne, dezarmează limba şi mâinile, reînnoieşte inimile şi minţile, pentru ca apelativul care ne face să ne întâlnim să fie mereu "frate", iar stilul vieţii noastre să devină: shalom, pace, salam! Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
