Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud
(Pelerinaj ecumenic de pace în Sudanul de Sud)
(31 ianuarie - 5 februarie 2023)
Întâlnirea cu victimele din estul ţării
Nunţiatura Apostolică (Kinshasa)
Miercuri, 1 februarie 2023
Iubiţi fraţi şi surori!
|
| © Vatican Media |
Vouă, dragi locuitori din est, vreau să vă spun: sunt aproape de voi. Lacrimile voastre sunt lacrimile mele, durerea voastră este durerea mea. Fiecărei familii aflate în doliu sau evacuate din cauza satelor incendiate şi a altor crime de război, supravieţuitorilor violenţelor sexuale, fiecărui copil şi adult rănit vă spun: sunt cu voi, aş vrea să vă duc mângâierea lui Dumnezeu. Privirea sa duioasă şi compătimitoare se apleacă asupra voastră. În timp ce persoanele violente vă tratează ca obiecte, Tatăl care este în ceruri vede demnitatea voastră şi spune fiecăruia dintre voi: "Eşti preţios în ochii mei, vrednic de cinste şi eu pe tine te iubesc" (Is 43,4). Fraţilor şi surorilor, Biserica este şi va fi mereu de partea voastră. Dumnezeu vă iubeşte, nu a uitat de voi, dar şi oamenii trebuie să-şi amintească de voi!
În numele său, împreună cu victimele şi cu acela care se angajează pentru pace, dreptate şi fraternitate, condamn violenţele înarmate, masacrele, violurile, distrugerea şi ocupaţia satelor, jefuirea ogoarelor şi a animalelor, care continuă să fie făcute în Republica Democratică Congo. De asemenea, condamn şi exploatarea sângeroasă, ilegală a bogăţiei acestei ţări, tentativele de a o fragmenta pentru a o putea gestiona. Ne umple de mânie să ştim că nesiguranţa, violenţa şi războiul, care lovesc tragic atâţia oameni, sunt alimentate nu numai de forţe externe, ci şi din interior, pentru a scoate din ele interese şi avantaje. Mă adresez Tatălui care este în ceruri, care ne vrea pe toţi fraţi şi surori pe pământ: cu umilinţă îmi plec capul şi, cu durere în inimă, îi cer iertare pentru violenţa omului asupra omului. Tată, ai milă de noi! Mângâie victimele şi pe cei care suferă! Converteşte inimile celor care fac atrocităţi, care aruncă infamie asupra întregii omeniri! Şi deschide ochii celor care îi închid sau se întorc în partea cealaltă în faţa acestor monstruozităţi.
Este vorba de conflicte care constrâng milioane de persoane să părăsească propriile case, provoacă încălcări foarte grave ale drepturilor umane, dezintegrează ţesutul socio-economic, provoacă răni greu de vindecat. Sunt lupte partizane în care se împletesc dinamici etnice, teritoriale şi de grup; conflicte care au de-a face cu proprietatea pământului, cu lipsa sau slăbiciunea instituţiilor, cu ura în care se infiltrează blasfemia violenţei în numele unui dumnezeu fals. Dar este, mai ales, războiul dezlănţuit de o aviditate nesătulă de materii prime şi de bani, care alimentează o economie înarmată, care cere instabilitate şi corupţie. Ce scandal şi ce ipocrizie: oamenii sunt violaţi şi ucişi în timp ce afacerile care provoacă violenţe şi moarte continuă să prospere!
Adresez un apel vibrant tuturor persoanelor, tuturor entităţilor, interne şi externe, care trag sforile războiului în Republica Democratică Congo, prădând-o, biciuind-o şi destabilizând-o. Vă îmbogăţiţi prin exploatarea ilegală a bunurilor acestei ţări şi prin sacrificiul sângeros al victimelor nevinovate. Ascultaţi strigătul sângelui lor (cf. Gen 4,10), aplecaţi urechea la glasul lui Dumnezeu, care vă cheamă la convertire, şi la glasul conştiinţei voastre: faceţi să tacă armele, puneţi capăt războiului. Ajunge! Ajunge să vă îmbogăţiţi pe pielea celor mai slabi, ajunge să vă îmbogăţiţi cu resurse şi bani murdari de sânge!
Iubiţi fraţi şi surori, şi noi ce putem să facem? De unde să începem? Cum să acţionăm pentru a promova pacea? Aş vrea cu umilinţă să vă propun să repornim de la doi "nu" şi de la doi "da".
Înainte de toate, nu violenţei, mereu şi oricum, fără "dacă" şi fără "dar". Nu violenţei! A iubi propriii oameni nu înseamnă a nutri ură faţă de ceilalţi. Dimpotrivă, a vrea binele propriei ţări înseamnă a refuza să se lase implicaţi de cei care incită la folosirea violenţei. Este o înşelătorie tragică: ura şi violenţa nu sunt acceptabile niciodată, nu sunt justificabile niciodată, nu sunt tolerabile niciodată, cu atât mai mult pentru cel care este creştin. Ura generează numai altă ură şi violenţa altă violenţă. Un "nu" clar şi puternic trebuie spus după aceea celui care propagă în numele lui Dumnezeu această violenţă, această ură. Dragi congolezi, nu vă lăsaţi seduşi de persoane sau grupuri care incită la violenţă în numele său. Dumnezeu este Dumnezeu al păcii şi nu al războiului. A predica ura este o blasfemie, iar ura corodează mereu inima omului. De fapt, cel care trăieşte din violenţă nu trăieşte bine niciodată: se gândeşte să-şi salveze viaţa şi, în schimb, este înghiţit într-o vâltoare de rău care, făcându-l să-i combată pe fraţii şi surorile cu care a crescut şi a trăit mulţi ani, îl ucide în interior.
Dar, pentru a spune cu adevărat "nu" violenţei, nu este suficient a evita acte violente; trebuie extirpate rădăcinile violenţei: mă gândesc la aviditate, la invidie şi, mai ales, la supărare. În timp ce mă înclin cu respect în faţa suferinţei îndurate de atâţia, aş vrea să cer tuturor să se comporte aşa cum ne-aţi sugerat voi, martori curajoşi, care aveţi curajul de a dezarma inima. Cer asta tuturor în numele lui Isus, care i-a iertat pe cei care i-au străpuns mâinile şi picioarele cu cuie, pironindu-l de o cruce: vă rog să dezarmaţi inima. Asta nu înseamnă a înceta să vă indignaţi în faţa răului şi să nu-l denunţaţi, acest lucru este necesar! Nici nu înseamnă nepedepsire şi iertare a atrocităţilor, mergând înainte ca şi cum n-ar fi fost nimic. Ceea ce ni se cere, în numele păcii, în numele Dumnezeului păcii, este să demilitarizăm inima: să eliminăm otrava, să respingem invidia, să dezamorsăm aviditatea, să ştergem resentimentul; a spune "nu" la tot ceea ce pare să ne facă slabi, dar în realitate ne face liberi, pentru că dă pace. Da, pacea se naşte din inimi, din inimi libere de supărare.
Apoi este un al doilea "nu" de spus: nu resemnării. Pacea cere să se combată descurajarea, descumpănirea şi neîncrederea care fac să se creadă că este mai bine mai degrabă a nu avea încredere în toţi, a trăi separaţi şi distanţi decât a-şi întinde mâna şi a merge împreună. Iarăşi, în numele lui Dumnezeu, reînnoiesc invitaţia pentru cei care trăiesc în Republica Democratică Congo să nu lase braţele să cadă, ci să se angajeze pentru a construi un viitor mai bun. Un viitor de pace nu va ploua din cer, ci va putea veni dacă se vor elimina din inimi fatalismul resemnat şi frica de a intra în joc cu ceilalţi. Un viitor diferit va veni dacă va fi al tuturor şi nu al cuiva, dacă va fi pentru toţi şi nu împotriva cuiva. Un viitor nou va veni dacă celălalt, fie că este tutsi sau hutu, nu va mai fi un adversar sau un duşman, ci un frate şi o soră în inima cărora trebuie crezut că există, chiar dacă este ascunsă, aceeaşi dorinţă de pace. Şi în est pacea este posibilă! Să credem în asta! Să lucrăm pentru asta, fără a delega schimbarea!
Nu se poate construi viitorul rămânând închişi în propriile interese particulare, concentraţi în propriile grupuri, în propriile etnii şi în propriile clanuri. Un refren swahili învaţă: "jirani ni ndugu" [vecinul este un frate]; aşadar, frate, soră, toţi vecinii tăi sunt fraţii tăi, fie că sunt burundezi, ugandezi sau ruandezi. Toţi suntem fraţi, pentru că suntem fii ai aceluiaşi Tată: aşa ne învaţă credinţa creştină, mărturisită de mare parte din populaţie. Aşadar, să se înalţe privirea spre cer şi să nu se rămână prizonieri ai temerii: răul pe care fiecare l-a îndurat are nevoie să fie convertit în bine pentru toţi; descurajarea care paralizează să cedeze pasul unei ardori reînnoite, unei lupte nepotolite pentru pace, pentru propuneri curajoase de fraternitate, pentru frumuseţea de a striga împreună să nu mai fie niciodată: să nu mai fie niciodată violenţă, să nu mai fie niciodată supărare, să nu mai fie niciodată resemnare!
Şi iată-ne, în sfârşit, la cei doi "da" pentru pace. Înainte de toate, da reconcilierii. Prieteni, este minunat ceea ce urmează să faceţi. Vreţi să vă angajaţi să vă iertaţi reciproc şi să respingeţi războaiele şi conflictele pentru a rezolva distanţele şi diferenţele. Şi vreţi să faceţi asta rugându-vă împreună, imediat, strânşi în jurul pomului Crucii, sub care, cu mare curaj, doriţi să depuneţi semnele violenţelor pe care le-aţi văzut şi le-aţi îndurat: uniforme, macete, ciocane, topoare, cuţite... Şi crucea era un instrument de durere şi de moarte, cel mai teribil în timpurile lui Isus, dar, străbătută de iubirea sa, a devenit instrument universal de reconciliere, pom al vieţii.
Aş vrea să vă spun: şi voi sunteţi pomi ai vieţii. Faceţi ca pomii, care absorb poluare şi restituie oxigen. Sau, aşa cum spune un proverb: "În viaţă fă ca palmierul: primeşte pietre, restituie curmale". Aceasta este profeţie creştină: a răspunde la rău cu binele, la ură cu iubirea, la diviziune cu reconcilierea. Credinţa aduce cu sine o nouă idee de dreptate, care nu se mulţumeşte să pedepsească şi renunţă la răzbunare, ci vrea să reconcilieze, să dezamorseze noi conflicte, să stingă invidia, să ierte. Şi toate acestea sunt mai puternice decât răul. Ştiţi de ce? Pentru că transformă realitatea dinăuntru în loc s-o distrugă din afară. Numai aşa se înfrânge răul, exact cum a făcut Isus pe pomul crucii, luându-l asupra sa şi transformându-l cu iubirea sa. Astfel, durerea s-a transformat în speranţă. Prieteni, numai iertarea deschide uşile spre ziua de mâine, pentru că deschide uşile spre o dreptate nouă, fără a uita, dezrădăcinează cercul vicios al răzbunării. Reconcilierea înseamnă a genera ziua de mâine: înseamnă a crede în viitor în loc de a rămâne ancoraţi în trecut; înseamnă a paria pe pace în loc de a se resemna cu războiul; înseamnă a evada din închisoarea propriilor motivaţii pentru a se deschide la ceilalţi şi a gusta împreună libertatea.
Apoi, ultimul "da", decisiv: da speranţei. Dacă poate reprezenta reconcilierea ca un pom, ca un palmier care dă rod, speranţa este apa care îl face înfloritor. Această speranţă are un izvor şi acest izvor are un nume, pe care vreau să-l proclam aici împreună cu voi: Isus! Isus: cu el, răul nu mai are ultimul cuvânt asupra vieţii; cu el, care a făcut dintr-un mormânt capăt de linie a parcursului uman, începutul unei istorii noi, se deschid mereu posibilităţi noi. Cu el, orice mormânt se poate transforma într-un leagăn, orice calvar într-o grădină pascală. Cu Isus se naşte şi se renaşte speranţa: pentru cel care a îndurat răul şi chiar şi pentru cel care l-a comis. Fraţilor şi surorilor din estul ţării, această speranţă este pentru voi, aveţi dreptul la ea. Dar este şi un drept de cucerit. Cum? Semănând-o în fiecare zi, cu răbdare. Mă întorc la imaginea palmierului. Un proverb spune: "Când mănânci nuca, vezi palmierul, dar cel care l-a plantat s-a întors în pământ cu mult timp în urmă". Cu alte cuvinte, pentru a cuceri roadele sperate, trebuie lucrat cu acelaşi spirit al plantatorilor de palmieri, gândind la generaţiile viitoare şi nu la rezultatele imediate. A semăna binele face bine: eliberează de logica îngustă a câştigului personal şi dăruieşte fiecărei zile motivaţia sa de a fi: aduce în viaţă respiraţia gratuităţii şi ne face mai asemănători cu Dumnezeu, un semănător răbdător care seamănă speranţă fără a înceta vreodată.
Astăzi, mulţumesc şi binecuvântez pe toţi semănătorii de pace care lucrează în ţară: persoanele şi instituţiile care se străduiesc în ajutorul şi în lupta pentru victimele violenţei, ale exploatării şi ale dezastrelor naturale, femeile şi bărbaţii care vin aici animaţi de dorinţa de a promova demnitatea oamenilor. Unii şi-au pierdut viaţa în timp ce slujeau pacea, ca ambasadorul Luca Attanasio, carabinierul Vittorio Iacovacci şi şoferul Mustapha Milambo, asasinaţi în urmă cu doi ani în estul ţării. Erau semănători de speranţă şi sacrificiul lor nu se va pierde.
Fraţilor, surorilor, fii şi fiice din Ituri, din Kivu de Nord şi de Sud, sunt aproape de voi, vă îmbrăţişez şi vă binecuvântez pe toţi. Binecuvântez fiecare copil, adult, bătrân, fiecare persoană rănită de violenţă în Republica Democratică Congo, îndeosebi fiecare femeie şi fiecare mamă. Şi mă rog pentru ca femeia, fiecare femeie, să fie respectată, protejată, valorizată: a comite violenţă faţă de o femei şi faţă de o mamă înseamnă a face asta faţă de Dumnezeu însuşi, care dintr-o femeie, dintr-o mamă, a luat condiţia umană. Isus, fratele nostru, Dumnezeul reconcilierii care a plantat pomul vieţii crucii în inima întunericului păcatului şi al suferinţei, Isus, Dumnezeul speranţei care crede în voi, în ţara voastră şi în viitorul vostru, să vă binecuvânteze pe voi toţi şi să vă mângâie; să reverse pacea sa în inimile voastre, în familiile voastre şi asupra întregii Republici Democratice Congo. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
