Iubiţi fraţi şi surori din Republica Democratică din Congo şi din Republica Sudanul de Sud, bună ziua!
Aşa cum ştiţi, astăzi ar fi trebuit să plec pentru un pelerinaj de pace şi reconciliere în ţările voastre. Domnul ştie cât de mare este regretul meu pentru că am fost constrâns să amân această vizită atât de dorită şi aşteptată. Dar să nu pierdem încrederea şi să nutrim speranţa de a ne întâlni cât mai curând, imediat ce va fi posibil.
Aş vrea să spună între timp că, în special în aceste săptămâni, vă port în inimă mai mult ca oricând. Port înlăuntrul meu, în rugăciune, suferinţele pe care le simţiţi de mult, de prea mult timp. Mă gândesc la Republica Democratică din Congo, la exploatarea, la violenţa şi la nesiguranţa pe care le îndură, îndeosebi în estul ţării, unde ciocnirile armate se prelungesc, provocând suferinţe nenumărate şi dramatice, agravate de indiferenţa şi de convenienţa atâtora. Şi mă gândesc la Sudanul de Sud, la strigătul de pace al oamenilor săi care, epuizaţi de violenţă şi de sărăcie, aşteaptă fapte concrete de la procesul de reconciliere naţională, la care doresc să contribui nu singur, ci peregrinând ecumenic împreună cu doi fraţi iubiţi: arhiepiscopul de Canterbury şi moderatorul Adunării generale a Bisericii din Scoţia.
Dragi prieteni congolezi şi sud-sudanezi, în acest moment cuvintele nu sunt suficiente pentru a vă transmite apropierea pe care aş vrea să v-o exprim şi afectul pe care îl simt faţă de voi. Aş vrea să vă spun: nu lăsaţi să vi se fure speranţa! Nu lăsaţi să vi se fure speranţa! Gândiţi-vă, voi care îmi sunteţi atât de dragi, cu cât sunteţi mai preţioşi şi iubiţi în ochii lui Dumnezeu, care nu dezamăgeşte niciodată pe cei care-şi pun speranţa în el! Aveţi o mare misiune, toţi, începând de la responsabilii politici: aceea de a da pagina pentru a deschide drumuri noi, drumuri de reconciliere, drumuri de iertare, drumuri de convieţuire senină şi de dezvoltare. Este o misiune de asumat privind împreună spre viitor, spre atâţia tineri care populează ţinuturile voastre înfloritoare şi rănite, umplându-le de lumină şi de viitor. Ei visează şi merită să vadă realizate aceste vise, să vadă zile de pace: pentru ei, îndeosebi, trebuie depuse armele, trebuie depăşite supărările, trebuie scrise pagini noi de fraternitate.
Aş vrea să vă mai spun un lucru: lacrimile pe care le vărsaţi pe pământ şi rugăciunile pe care le înălţaţi la cer nu sunt inutile. Mângâierea lui Dumnezeu va veni, pentru că el are "planuri de pace şi nu de nenorocire" (Ier 29,11). Deja de acum, aşteptând să vă întâlnesc, cer ca pacea sa să coboare în inimile voastre. Şi în timp ce creşte din zi în zi aşteptarea de a vedea feţele voastre, de a mă simţi acasă în comunităţile voastre creştine vii, de a vă îmbrăţişa pe toţi cu prezenţa mea şi de a binecuvânta ţinuturile voastre, rugăciunea mea se intensifică, precum şi afectul faţă de voi şi faţă de popoarele voastre. Din inimă vă binecuvântez şi vă cer şi vouă să continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc pentru asta!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
