CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
(5-13 iulie 2015)
Sfânta Liturghie
Piaţa de la Sanctuarul marian din Caacupé, Paraguay
Sâmbătă, 11 iulie 2015
A fi cu voi aici înseamnă a mă simţi acasă, la picioarele Mamei noastre Fecioara Minunilor din Caacupé. Într-un sanctuar, noi fiii ne întâlnim cu Mama noastră şi între noi ne amintim că suntem fraţi. Este un loc de sărbătoare, de întâlnire, de familie. Venim să prezentăm necesităţile noastre, venim să mulţumim, să cerem iertare şi să începem din nou. Câte botezuri, câte vocaţii sacerdotale şi călugăreşti, câte logodne şi căsătorii s-au născut la picioarele Mamei noastre! Câte lacrimi, câte rămas-bunuri! Venim mereu cu viaţa noastră, pentru că aici suntem acasă şi lucrul cel mai bune este să ştim că este cineva care ne aşteaptă.
Ca de atâtea ori, am venit pentru că vrem să reînnoim energiile noastre pentru a trăi bucuria Evangheliei.
Cum să nu recunoaştem că acest sanctuar este o parte vitală a poporului paraguaian, a voastră? Aşa simt, aşa se roagă, aşa cântă: "În Edenul tău din Caacupé este poporul tău Fecioară curată care îţi dă iubirea sa şi credinţa sa". Şi astăzi suntem aici ca popor al lui Dumnezeu, la picioarele Mamei noastre, ca să-i dăm iubirea noastră şi credinţa noastră.
În Evanghelie tocmai am ascultat vestea îngerului adusă Mariei care îi spune: "Bucură-te, tu care eşti plină de har, Domnul este cu tine". Bucură-te, Marie, bucură-te. În faţa acestui salut, ea rămâne descumpănită şi se întreba ce însemna. Nu înţelegea mult ceea ce se întâmpla. Dar a înţeles că vedea de la Dumnezeu şi a spus "da". Da la visul lui Dumnezeu, da la proiectul lui Dumnezeu, da la voinţa lui Dumnezeu.
Un "da" care, aşa cum ştim, n-a fost deloc uşor de trăit. Un "da" care nu a umplut-o cu privilegii sau distincţii, ci care, aşa cum îi va spune Simeon în profeţia sa: "O sabie îţi va străpunge sufletul" (Lc 2,35). Şi cum a străpuns-o! Pentru aceasta o iubim mult şi găsim în ea o adevărată Mamă care ne ajută să ţinem vii credinţa şi speranţa în mijlocul situaţiilor complicate. Urmând profeţia lui Simeon, ne va face bine să reparcurgem pe scurt printre momente dificile din viaţa Mariei.
1. Naşterea lui Isus. "Nu s-a găsit loc pentru ei" (Lc 2,7). Nu aveau o casă, o locuinţă pentru a-l primi pe fiul lor. Nu era spaţiu pentru a-l putea aduce pe lume. Şi nici familia aproape, erau singuri. Singurul loc disponibil era un staul de animale. Şi în amintirea sa cu siguranţă răsunau cuvintele îngerului: "Bucură-te, Marie, Domnul este cu tine". Şi ea ar fi putut să se întrebe: Unde este acum?
2. Fuga în Egipt. Au trebuit să plece, să meargă în exil. Acolo nu numai că nu aveau un loc, o familie, ci şi viaţa lor era în pericol. Au trebuit să pornească la drum şi să meargă în ţară străină. Au fost migranţi persecutaţi datorită avidităţii şi avariţiei împăratului. Şi acolo ea ar fi putut să se întrebe: Unde este ceea ce mi-a spus îngerul?
3. Moarte pe cruce. Nu trebuie să existe o situaţie mai dificilă pentru o mamă decât să însoţească moartea fiului său. Sunt momente sfâşietoare. Şi iată că o vedem pe Maria, la picioarele crucii, ca orice mamă, puternică, fără a dispare, care însoţeşte pe Fiul său până la extremul morţii şi al morţii pe cruce. Şi acolo ea ar fi putut să se întrebe: Unde este ceea ce mi-a spus îngerul? Şi apoi o vedem că îi ţine uniţi şi îi susţine pe discipoli.
Contemplăm viaţa sa şi ne simţim înţeleşi. Putem să ne aşezăm ca să ne rugăm şi să folosim un limbaj comun în faţa unei serii de situaţii pe care le trăim în fiecare zi. Ne putem identifica în multe situaţii din viaţa ei. Să-i povestim realităţile noastre pentru că ea le înţelege.
Ea este femeia de credinţă, este Maica Bisericii, ea a crezut. Viaţa ei este mărturie că Dumnezeu nu dezamăgeşte, că Dumnezeu nu abandonează poporul său, chiar dacă sunt momente sau situaţii în care El pare că nu există. Ea a fost prima discipolă care l-a însoţit pe Fiul său şi a susţinut speranţa apostolilor în momentele dificile. Stăteau închişi cu nu ştiu câte chei, de frică, în cenacol. A fost femeia care era atentă şi a ştiut să spună - când părea că bucuria şi sărbătoarea se terminau -: "Vezi, nu au vin" (cf. In 2,3). A fost femeia care a ştiu să meargă şi să stea cu verişoara sa "circa trei luni" (Lc 1,56), pentru ca să nu fie singură la naştere. Aceasta este Mama noastră, aşa de bună, aşa de generoasă, aşa de însoţitoare a vieţii noastre.
Şi toate aceste le ştim din Evanghelie, dar ştim şi că, în această ţară, este Mama care a fost alături de noi în atâtea situaţii dificile. Acest sanctuar păstrează cu gelozie amintirea unui popor care ştie că Maria este Mamă şi că a fost şi rămâne alături de fiii săi.
A fost şi rămâne în spitalele noastre, în şcolile noastre, în casele noastre. A fost şi rămâne cu noi în muncă şi pe drum, a fost şi rămâne la masa din fiecare casă. A fost şi rămâne în formarea patriei, făcând din noi o naţiune. Mereu cu o prezenţă discretă şi tăcută. În privirea unei efigii, a unei iconiţe sau a unei medalii. Sub semnul unui rozariu, ştim că nu suntem singuri, că ea ne însoţeşte.
Şi de ce? Pentru că Maria pur şi simplu a voit să rămână în mijlocul poporului său, cu fiii săi, cu familia sa. Urmându-l mereu pe Isus, de partea mulţimii. Ca mamă bună nu i-a abandonat pe ai săi, ci dimpotrivă s-a lăsat mereu găsită acolo unde fiul putea să aibă nevoie de ea. Şi asta, numai pentru că este Mamă.
O Mamă care a învăţat să asculte şi să trăiască în mijlocul atâtor dificultăţi de la acel: "Nu te teme!", "Domnul este cu tine" (Lc 1,30.28). O Mamă care continuă să ne spună: "Faceţi ceea ce vă va spune" (In 2,5). Nu are un program propriu, nu vine să ne spună nimic nou, dimpotrivă, îi place să stea liniştită, numai credinţa sa însoţeşte credinţa noastră.
Şi voi o ştiţi, aţi experimentat acest lucru pe care-l împărtăşim. Voi toţi, toţi paraguaienii au amintirea vie a unui popor care a făcut trup aceste cuvinte din Evanghelie. Şi aş vrea să mă refer în mod special la voi, femeilor şi mamelor paraguaiene, care cu mare curaj şi abnegaţie, aţi ştiut să ridicaţi din nou o ţară distrusă, înglodată, scufundată de un război nedrept. Voi aveţi amintirea, aveţi patrimoniul genetic al celor care au reconstruit viaţa, credinţa, demnitatea poporului vostru, împreună cu Maria. Aţi trăit situaţii foarte, dar foarte dificile, care conform unei logici obişnuite ar fi contrare oricărei credinţe. În schimb, voi, determinate şi susţinute de Fecioară, aţi continuat să credeţi, chiar "sperând împotriva oricărei speranţe" (Rom 4,18). Când totul părea să se prăbuşească, împreună cu Maria voi spuneaţi: Nu ne temem, Domnul este cu noi, este cu poporul nostru, cu familiile noastre, facem ceea ce El ne spune. Şi acolo aţi găsit ieri şi găsiţi astăzi forţa pentru a nu lăsa ca această ţară să ajungă în haos. Dumnezeu să binecuvânteze această tenacitate, Dumnezeu să binecuvânteze şi să întărească credinţa voastră, Dumnezeu să binecuvânteze femeia paraguaiană, cea mai glorioasă din America.
Ca popor, am venit la casa noastră, la casa patriei paraguaiene, ca să ascultăm încă o dată aceste cuvinte care ne fac atât de mult bine: "Bucură-te, ... Domnul este cu tine". Este un apel de a nu pierde amintirea, de a nu pierde rădăcinile, multele mărturii pe care le-aţi primit de la oameni credincioşi şi în pericol datorită luptelor sale. O credinţă care s-a făcut viaţă, o viaţă care s-a făcut speranţă şi o speranţă care ne face să precedăm în caritate. Da, configuraţi lui Isus, continuaţi să precedaţi în iubire. Voi sunteţi purtătorii acestei credinţe, ai acestei vieţi, ai acestei speranţe. Voi paraguaienii sunteţi constructori ai acestui prezent şi ai acestui viitor.
Privind din nou imaginea Mariei, vă invit să spunem împreună: "În Edenul tău din Caacupé este poporul tău Fecioară curată care îţi dă iubirea sa şi credinţa sa". [Repetă asta împreună cu mulţimea]. Roagă-te pentru noi, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, pentru ca să fim vrednici să dobândim promisiunile şi harurile Domnului nostru Isus Cristos. Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
