|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
În lectura din Ben Sirah, ni se prezintă o descriere poetică a Înţelepciunii, o imagine care îşi găseşte expresia cea mai deplină în Cristos, "înţelepciunea lui Dumnezeu" (1Cor 1,24), care, când a venit împlinirea timpurilor, s-a întrupat, născut din femeie (cf. Gal 4,4). Tradiţia creştină a interpretat acest şi pasaj într-o lumină mariană, deoarece aminteşte de femeia pregătită de Dumnezeu să-l primească pe Cristos. Într-adevăr, cine dacă nu Maria poate spune: "În mine este tot harul căii şi al adevărului, toată nădejdea vieţii şi a virtuţii" (Sir 24,25)? Din acest motiv, tradiţia creştină nu ezită să o recunoască drept "mama iubirii" (ibid. v. 24).
În Evanghelie, auzim cum Maria trăieşte dinamica aceleia care permite cuvântului lui Dumnezeu să intre în viaţa ei şi să o transforme. Ca un foc arzător care nu poate fi ţinut în frâu, cuvântul ne îndeamnă să împărtăşim bucuria darului primit (cf. Ier 20,9; Lc 24,32). Bucurându-se de vestea îngerului, ea înţelege că bucuria lui Dumnezeu se împlineşte în caritate şi de aceea se grăbeşte spre casa Elisabetei.
Cu adevărat, cuvintele celei pline de har sunt "mai dulci decât mierea" (Sir 24,27). Simplul ei salut este suficient pentru a face copilul din pântecele Elisabetei să tresalte de bucurie, iar ea, plină de Duhul Sfânt, se întreabă: "Cine sunt eu, ca să vină la mine mama Domnului meu?" (Lc 1,43). Această bucurie culminează în Magnificat, unde Maria recunoaşte că fericirea ei vine de la Dumnezeul fidel, care şi-a îndreptat privirea asupra poporului său şi l-a binecuvântat (cf. Ps 66,2) cu o moştenire mai dulce decât mierea din fagure (cf. Sir 24,20), însăşi prezenţa Fiului său.
De-a lungul vieţii sale, Maria aduce această bucurie în locuri unde bucuria umană este insuficientă, unde vinul s-a terminat (cf. In 2,3). Aşa se întâmplă în Guadalupe. La Tepeyac, ea trezeşte în locuitorii din Americi bucuria de a se şti iubiţi de Dumnezeu. În apariţiile din 1531, vorbindu-i Sfântului Juan Diego în limba sa maternă, ea declară că "doreşte mult" ca acolo să fie construită o "căsuţă sacră", din care să-l preamărească pe Dumnezeu şi să-l manifeste (cf. Nican Mopohua, 26-27). În mijlocul conflictelor, nedreptăţilor şi suferinţelor nesfârşite care caută alinare, Fecioara Maria din Guadalupe proclamă nucleul mesajului său: "Nu sunt eu aici, eu, care sunt mama voastră?" (ibid., 119). Ea este vocea care răsună cu promisiunea fidelităţii divine, prezenţa care susţine atunci când viaţa devine insuportabilă.
Maternitatea pe care o proclamă ne face să ne descoperim ca fii. Cine aude "eu sunt mama ta" îşi aminteşte că, de pe cruce, acelui "iată mama ta" îi corespunde "iată fiul tău" (cf. In 19,26-27). Şi, ca fii, ne vom adresa ei pentru a o întreba: "Mamă, ce trebuie să facem ca să fim fiii pe care-i doreşte inima ta?". Ea, fidelă misiunii sale, ne va spune cu tandreţe: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). Da, Mamă, vrem să fim adevăraţii tăi fii: spune-ne cum să creştem în credinţă atunci când puterile noastre scad şi umbrele cresc. Ajută-ne să înţelegem că, împreună cu tine, chiar şi iarna devine un timp al trandafirilor.
Şi ca fiu te rog: Mamă, învaţă naţiunile care vor să fie fiii tăi să nu împartă lumea în facţiuni ireconciliabile, să nu permită urii să le marcheze istoria şi nici minciunii să le scrie memoria. Arată-le că autoritatea trebuie exercitată ca slujire, nu ca dominaţie. Instruieşte-i pe liderii lor în datoria lor de a păzi demnitatea fiecărei persoane în toate fazele vieţii sale. Fă din aceste naţiuni, copiii tăi, locuri unde fiecare persoană se poate simţi binevenită.
Însoţeşte-i, Mamă, pe cei mai tineri dintre noi, pentru ca ei să poată obţine de la Cristos puterea de a alege binele şi curajul de a rămâne statornici în credinţă, chiar şi atunci când lumea îi împinge într-o altă direcţie. Arată-le că Fiul tău merge alături de ei. Nimic să nu le tulbure inimile, pentru ca ei să poată îmbrăţişa fără frică planurile lui Dumnezeu. Păzeşte-i de ameninţările criminalităţii, dependenţei şi pericolul unei vieţi fără sens.
Caută-i, Mamă, pe cei care s-au îndepărtat de sfânta Biserică: lasă-ţi privirea să-i ajungă acolo unde a noastră nu poate, dărâmă zidurile care ne despart şi adu-i înapoi acasă cu puterea iubirii tale. Mamă, te implor să înclini inimile celor care seamănă discordie către dorinţa Fiului tău ca "toţi să fie una" (In 17,21) şi să-i reîntorci la caritatea care face posibilă comuniunea, căci în Biserică, Mamă, copiii tăi nu pot fi despărţiţi.
Întăreşte familiile: fie ca părinţii, urmând exemplul tău, să-şi crească copiii cu tandreţe şi fermitate, pentru ca fiecare casă să fie o şcoală a credinţei. Inspiră, Mamă, pe cei care formează minţi şi inimi pentru ca acestea să transmită adevărul cu blândeţea, precizia şi claritatea care izvorăsc din Evanghelie. Încurajează-i pe cei pe care Fiul tău i-a chemat să-l urmeze mai îndeaproape: susţine clerul şi viaţa consacrată în fidelitatea lor zilnică şi reînnoieşte-le prima iubire. Păzeşte-le viaţa interioară în rugăciune, ocroteşte-i în ispită, încurajează-i în oboseală şi ajută-i pe cei necăjiţi.
Fecioară Sfântă, fie ca şi noi, asemenea ţie, să păstrăm evanghelia în inimile noastre (cf. Lc 2,51). Ajută-ne să înţelegem că, deşi suntem destinatarii ei, nu suntem stăpânii ei, ci, asemenea Sfântului Juan Diego, suntem simplii ei slujitori. Fie ca să trăim convinşi că oriunde ajunge vestea bună, totul devine frumos, totul se restaurează, totul se reînnoieşte. "Cine te urmează pe tine nu va păcătui" (cf. Sir 24,22 NV); ajută-ne să nu pătăm cu păcatul şi nenorocirea noastră sfinţenia Bisericii care, asemenea ţie, este o mamă.
Maică "a adevăratului Dumnezeu prin care trăim", vino în ajutorul succesorului lui Petru, pentru ca el să-i întărească pe toţi cei încredinţaţi lui pe singura cale care duce la binecuvântatul rod al trupului tău, la cei care mi-au fost încredinţaţi. Aminteşte aceasta fiului tău, "căruia Cristos i-a încredinţat cheile Împărăţiei cerurilor pentru binele tuturor", pentru ca aceste chei să slujească "să lege, să dezlege şi să răscumpere toată mizeria umană" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Omilie la Siracuza, 6 noiembrie 1994). Şi dă-ne ca, încrezându-ne în ocrotirea ta, să înaintăm tot mai uniţi, cu Isus şi unii cu alţii, spre lăcaşul veşnic pe care el l-a pregătit pentru noi şi unde ne aştepţi. Amin.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
