CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE FRANCISC
ÎN REPUBLICA COREEA
CU OCAZIA CELEI DE-A VI-A ZILE A TINERETULUI ASIATIC
(13-18 august 2014)
Întâlnirea cu comunităţile călugăreşti din Coreea
Training Center "School of Love" (Kkottongnae)
Sâmbătă, 16 august 2014
Bună seara! Există o mică problemă. Dacă există un lucru care nu trebuie neglijat niciodată este rugăciunea, dar astăzi vom face rugăciunea personal. Vă explic de ce nu putem să ne rugăm Vesperele împreună: pentru că avem o problemă cu decolarea elicopterului. Dacă nu decolăm la timp, există pericolul de a ajunge "prăbuşiţi" pe munte! Acum vom face numai o rugăciune către Mama. Toţi împreună, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria toţi împreună. Şi apoi vor vorbi cei doi preşedinţi şi apoi eu.
Bucură-te, Marie...
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Vă salut pe toţi cu afect în Domnul: este frumos să fiu cu voi astăzi şi să împărtăşesc acest moment de comuniune. Marea varietate de carisme şi de activităţi apostolice reprezentată de voi îmbogăţeşte viaţa Bisericii în Coreea şi nu numai, în mod minunat. În această celebrare a Vesperelor, în care am cântat - trebuia să cântăm! - laudele bunătăţii lui Dumnezeu, vă mulţumesc vouă şi tuturor fraţilor şi surorilor pentru angajarea pe care o puneţi în edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Îi mulţumesc părintelui Hwang Seok-mo şi sorei Scholastica Lee Kwang-ok, preşedinţi ai conferinţelor coreene a călugăriţelor şi a călugărilor.
Cuvintele Psalmului: "Chiar dacă se mistuie trupul meu şi inima mea, stânca inimii mele şi partea mea e Dumnezeu în veci" (Ps 73,26) ne fac să ne gândim la viaţa noastră. Psalmistul exprimă încredere bucuroasă în Dumnezeu. Toţi ştim că, deşi bucuria nu se exprimă în acelaşi mod în toate momentele vieţii, în special în cele de mare dificultate, "rămâne mereu cel puţin ca o rază de lumină care se naşte din certitudinea personală că sunt iubit în mod infinit" (Evangelii gaudium, 6). Certitudinea fermă că suntem iubiţi de Dumnezeu este în centrul vocaţiei voastre: a fi pentru alţii un semn tangibil al prezenţei Împărăţiei lui Dumnezeu, o anticipare a bucuriilor veşnice ale cerului. Numai dacă mărturia noastră este bucuroasă vom putea să-i atragem pe bărbaţi şi femei la Cristos; şi această bucurie este un dar care se hrăneşte dintr-o viaţă de rugăciune, de meditare a Cuvântului lui Dumnezeu, din celebrarea Sacramentelor şi din viaţa comunitară, care este foarte importantă. Atunci când astea lipsesc, vor apărea slăbiciunile şi dificultăţile care vor întuneca bucuria cunoscută aşa de intim la începutul drumului nostru.
Pentru voi, bărbaţi şi femei consacraţi lui Dumnezeu, această bucurie este înrădăcinată în misterul milostivirii Tatălui revelată în jertfa lui Cristos pe cruce. Fie că este orientată carisma Institutului vostru mai mult spre contemplaţie, fie mai degrabă spre viaţa activă, provocarea voastră este aceea de a deveni "experţi" în milostivirea divină tocmai prin viaţa în comunitate. Din experienţă ştiu că viaţa comunitară nu este întotdeauna uşoară, dar este un teren providenţial pentru formarea inimii. Nu este realist să nu ne aşteptăm la conflicte: vor apare neînţelegeri şi va trebui să fie înfruntate. Dar în pofida acestor dificultăţi, în viaţa comunitară suntem chemaţi să creştem în milostivire, în răbdare şi în caritatea perfectă.
Experienţa milostivirii lui Dumnezeu, hrănită de rugăciune şi de comunitate, trebuie să plăsmuiască tot ceea ce sunteţi şi tot ceea ce faceţi. Castitatea, sărăcia şi ascultarea voastră vor deveni o mărturie bucuroasă a iubirii lui Dumnezeu în măsura în care rămâneţi întemeiaţi pe stânca milostivirii sale. Aceasta este stânca. Acest lucru se întâmplă în mod deosebit în ceea ce priveşte ascultarea călugărească. O ascultare matură şi generoasă cere ca să aderaţi în rugăciune la Cristos, care, luând forma de sclav, a învăţat ascultarea prin suferinţă (cf. Perfectae caritatis, 14). Nu există scurtături: Dumnezeu doreşte inimile noastre complet şi asta înseamnă că trebuie "să ne dezlipim" şi "să ieşim din noi înşine" tot mai mult. O experienţă vie a milostivirii grijulii a lui Dumnezeu susţine şi dorinţa de a ajunge la acea caritate perfectă care provine din curăţia inimii. Castitatea exprimă dăruirea voastră exclusivă iubirii lui Dumnezeu, care este stânca inimilor noastre. Ştim cu toţii câtă angajare personală şi exigentă comportă asta. Ispitele în acest domeniu cer încredere umilă în Dumnezeu, vigilenţă, perseverenţă şi deschidere a inimii faţă de fratele înţelept sau faţă de sora înţeleaptă, pe care Domnul îi pune pe drumul nostru.
Prin sfatul evanghelic al sărăciei veţi fi capabili să recunoaşteţi milostivirea lui Dumnezeu nu numai ca izvor de tărie, ci şi ca o comoară. Pare contradictoriu, dar a fi săraci înseamnă a găsi o comoară. Chiar dacă suntem obosiţi, putem să-i oferim inimile noastre îngreunate de păcate şi slăbiciuni; în momentele în care ne simţim mai fragili, putem să-l întâlnim pe Cristos, care s-a făcut sărac pentru ca noi să devenim bogaţi (cf. 2Cor 8,9). Această nevoie fundamentală a noastră de a fi iertaţi şi vindecaţi este în sine o formă de sărăcie pe care n-ar trebui s-o uităm niciodată, în pofida tuturor progreselor pe care le vom face spre virtute. În afară de asta, ar trebui să găsească exprimare concretă în stilul vostru de viaţă, atât personală cât şi comunitară; mă gândesc îndeosebi la nevoia de a evita toate acele lucruri care vă pot distrage şi pot provoca descumpănire şi scandal în ceilalţi. În viaţa consacrată sărăcia este atât un "zid" cât şi o "mamă". Este un "zid" pentru că protejează viaţa consacrată, este o "mamă" pentru că o ajută să crească şi o conduce pe drumul corect. Ipocrizia acelor bărbaţi şi femei consacraţi care fac votul de sărăcie şi totuşi trăiesc ca bogaţi, răneşte sufletele credincioşilor şi dăunează Bisericii. Gândiţi şi la cât de periculoasă este ispita de a adopta o mentalitate pur funcţională şi mondenă, care ne induce să ne punem speranţa noastră numai în mijloacele umane, distruge mărturia sărăciei pe care Domnul nostru Isus Cristos a trăit-o şi ne-a învăţat-o. Şi mulţumesc, cu privire la acest punct, părintelui preşedinte şi sorei preşedinte pentru că au vorbit pe bună dreptate despre pericolul pe care globalizarea şi consumismul îl aduc sărăciei călugăreşti. Mulţumesc.
Iubiţi fraţi şi surori, cu mare umilinţă, faceţi tot ceea ce puteţi pentru a demonstra că viaţa consacrată este un dar preţios pentru Biserică şi pentru lume. Nu-l ţineţi numai pentru voi înşivă; împărtăşiţi-l, ducându-l pe Cristos în orice colţ din această iubită ţară. Lăsaţi ca bucuria voastră să continue să găsească exprimare în eforturile voastre de a atrage şi a cultiva vocaţii, recunoscând că voi toţi aveţi parte în a forma bărbaţii şi femeile consacraţi pe cei care vor veni după voi, mâine. Fie că vă dedicaţi vieţii contemplative, fie celei apostolice, fiţi zeloşi în iubirea faţă de Biserica din Coreea şi în dorinţa de a contribui, prin carisma voastră specifică, la misiunea sa de a proclama Evanghelia şi de a edifica poporul lui Dumnezeu în unitate, în sfinţenie şi în iubire.
Vă încredinţez pe toţi, în mod special pe membri bătrâni şi bolnavi ai comunităţilor voastre - un salut special pentru ei din inimă. Vă încredinţez grijilor iubitoare ale Mariei, Mama Bisericii, şi vă dau din inimă binecuvântarea. Să vă binecuvânteze Dumnezeu Atotputernicul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
