CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE FRANCISC
ÎN REPUBLICA COREEA
CU OCAZIA CELEI DE-A VI-A ZILE A TINERETULUI ASIATIC
(13-18 august 2014)
Întâlnirea cu autorităţile
Salonul Chungmu din "Blue House" (Seoul)
Joi, 14 august 2014
Doamnă Preşedinte,
Stimaţi membri ai guvernului şi autorităţi,
Iluştri membri ai corpului diplomatic,
Dragi prieteni,
Este o mare bucurie pentru mine să vin în Coree, în "ţara dimineţii liniştite", să am experienţa nu numai a frumuseţii naturale a ţării, dar mai ales a frumuseţii oamenilor săi şi a bogăţiei sale istorice şi culturale. Această moştenire naţională a fost pusă la încercare în decursul anilor de violenţă, de persecuţie şi de război. Dar în pofida acestor încercări, căldura zilei şi întunericul nopţii au dat mereu loc liniştii dimineţii, adică unei neschimbate speranţe de dreptate, pace şi unitate. Ce mare dar este speranţa! Nu putem să ne descurajăm în urmărirea acestor ţinte care nu sunt numai în folosul poporului coreean, ci al întregii regiuni şi al lumii întregi.
Doresc să-i mulţumesc preşedintelui, doamna Park Geun-hye, pentru cordialul său salut de bun-venit. Vă salut pe dumneavoastră şi pe iluştri membri ai guvernului. Aş vrea să mulţumesc şi membrilor corpului diplomatic şi tuturor celor prezenţi care cu eforturile lor au dat contribuţia lor în pregătirea vizitei mele. Sunt foarte recunoscător pentru ospitalitatea voastră, care imediat m-a făcut să mă simt acasă printre voi.
Vizita mea în Coreea are loc cu ocazia celei de-a VI-a Zile Asiatice a Tineretului, care adună tineri catolici din tot acest continent vast pentru o celebrare bucuroasă a credinţei comune. În afară de asta, în cursul vizitei mele voi proclama fericiţi câţiva coreeni care au murit martiri pentru credinţa creştină: Paul Yun Ji-chung şi cei 123 de însoţitori ai săi. Aceste două celebrări se completează reciproc. Cultura coreeană înţelege bine demnitatea şi înţelepciunea proprii bătrânilor şi cinsteşte rolul lor în societate. Noi catolicii dăm onoare strămoşilor care au îndurat martiriul pentru credinţă, pentru că au fost gata să-şi dea viaţa pentru adevărul în care au crezut şi în conformitate cu care au încercat să trăiască. Ei ne învaţă să trăim pe deplin pentru Dumnezeu şi pentru binele aproapelui.
Un popor mare şi înţelept nu se limitează vechile sale tradiţii, ci îi valorizează şi pe tineri, încercând să le transmită moştenirea trecutului şi de o aplica la provocările timpului prezent. De fiecare dată când tinerii se adună, ca în această circumstanţă, este o oportunitate preţioasă oferită nouă tuturor pentru a asculta speranţele lor şi preocupările lor. Suntem chemaţi să reflectăm şi asupra conformităţii modului de a transmite valorile noastre viitoarelor generaţii şi asupra tipului de societate pe care îl pregătim pentru a-l încredinţa lor. În acest context, consider că este deosebit de important pentru noi să reflectăm asupra necesităţii de a transmite tinerilor noştri darul păcii.
Acest apel are o semnificaţie cu totul specială aici în Coreea, o ţară care a suferit îndelung din cauza lipsei păcii. Exprim aprecierea mea pentru eforturile în favoarea reconcilierii şi stabilităţii în peninsula coreeană şi încurajez aceste eforturi, care sunt singurul drum sigur pentru o pace durabilă. Căutarea păcii din partea Coreei este o cauză pe care o îndrăgim în mod deosebit pentru că influenţează stabilitatea întregii zone şi a lumii întregi, sătule de război.
Căutarea păcii reprezintă şi o provocare pentru fiecare dintre noi şi îndeosebi pentru cei dintre voi care au misiunea de a urmări binele comun al familiei umane prin munca răbdătoare a diplomaţiei. Este vorba despre provocarea perenă de a dărâma zidurile neîncrederii şi urii promovând o cultură de reconciliere şi de solidaritate. De fapt, diplomaţia ca artă a posibilului este bazată pe convingerea fermă şi perseverentă că pacea poate fi obţinută mai degrabă prin dialog şi ascultare atentă şi discretă decât prin recriminări reciproce, critici inutile şi demonstraţii de forţă.
Pacea nu este pur şi simplu lipsă a războiului, ci operă a dreptăţii (cf. Is 32,17). Şi dreptatea, ca virtute, face apel la tenacitatea răbdării; ea nu ne cere să uităm nedreptăţile din trecut, ci de a le depăşi prin iertare, toleranţă şi cooperare. Ea cere voinţa de a discerne şi de a ajunge la obiective reciproc avantajoase, construind temeliile respectului reciproc, a înţelegerii şi a reconcilierii. Doresc ca noi toţi să putem să ne dedicăm construirii păcii, rugăciunii pentru pace, întărind angajarea noastră pentru a o realiza.
Dragi prieteni, eforturile voastre ca leaders politici şi civili sunt în ultimă analiză îndreptate să construiască o lume mai bună, mai paşnică, mai dreaptă şi prosperă, pentru copiii noştri. Experienţa ne învaţă că într-o lume tot mai globalizată, înţelegerea binelui comun, a progresului şi a dezvoltării trebuie în definitiv să fie nu numai cu caracter economic, ci şi uman. Precum cea mai mare parte a naţiunilor dezvoltate, Coreea se confruntă cu relevante problematici sociale, diviziuni politice, inegalităţi economice şi preocupări în privinţa gestionării responsabile a ambientului. Cât de important este ca glasul fiecărui membru al societăţii să fie ascultat şi să fie promovat un spirit de comunicare deschisă, de dialog şi de cooperare! Este la fel de important ca să fie dată atenţie specială săracilor, celor care sunt vulnerabili şi celor care nu au glas, nu numai venind în întâmpinarea necesităţilor imediate, ci şi pentru a-i promova în creşterea lor umană şi spirituală. Nutresc speranţa că democraţia coreeană va continua să se întărească şi că această naţiune va demonstra că este prima şi în acea "globalizare a solidarităţii" care astăzi este deosebit de necesară: acea solidaritate care are ca obiectiv dezvoltarea integrală a fiecărui membru al familiei umane.
În a doua sa vizită în Coreea, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, sfântul Ioan Paul al II-lea a manifestat convingerea sa că "viitorul Coreei va depinde de prezenţa în mijlocul poporului său a multor bărbaţi şi femei înţelepţi, virtuoşi şi profund spirituali" (8 octombrie 1989). Făcând ecou la aceste cuvinte, astăzi vă asigur de dorinţa constantă a comunităţii catolice coreene de a participa pe deplin la viaţa naţiunii. Biserica doreşte să contribuie la educaţia tinerilor, la creşterea unui spirit de solidaritate faţă de cei săraci şi nevoiaşi şi să contribuie la formarea de tinere generaţii de cetăţeni, gata să ofere înţelepciunea şi clarviziunea moştenite de strămoşii lor şi născute din credinţa lor, pentru a înfrunta marile probleme politice şi sociale ale naţiunii.
Doamnă preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc încă o dată pentru salutul vostru de bun-venit şi pentru ospitalitatea voastră. Domnul să vă binecuvânteze pe voi şi iubitul popor coreean. În mod special, Domnul să-i binecuvânteze pe bătrâni şi pe tineri care, păstrând amintirea şi revărsând curaj în noi, sunt cea mai mare comoară a noastră şi speranţa noastră pentru viitor.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
