Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea Comitetului executiv al Congresului Evreiesc Mondial (22 noiembrie 2022)
Dragi reprezentanţi ai Congresului Evreiesc Mondial (World Jewish Congress), vă adresez salutul meu fratern de bun-venit! Vă mulţumesc, ambasador Lauder, pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase. Această vizită mărturiseşte şi întăreşte legăturile de prietenie care ne unesc: încă de la Conciliul al II-lea din Vatican, organizaţia voastră dialoghează cu Comisia pentru raporturile religioase cu ebraismul şi de mulţi ani organizează întâlniri de mare interes.
Evrei şi catolici, avem în comun comori spirituale inestimabile. Mărturisim credinţa în Creatorul cerului şi al pământului, care nu numai că a dat origine omenirii, ci plăsmuieşte fiecare fiinţă umană după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26). Credem că Atotputernicul n-a rămas distant de creaţia sa, ci s-a revelat, nu comunicând numai cu unii, izolat, ci adresându-ni-se nouă ca popor. Prin credinţă şi prin citirea Scripturilor transmise în tradiţiile noastre religioase, putem să intrăm în relaţie cu el şi să devenim colaboratori ai voinţei sale providenţiale.
Avem o perspectivă asemănătoare şi asupra lucrurilor finale, modelată de încrederea că, pe drumul vieţii, nu înaintăm spre nimic, ci în întâmpinarea Celui Preaînalt care are grijă de noi, în întâmpinarea Celui care ne-a promis, la încheierea zilelor, o împărăţie veşnică de pace, unde se va termina tot ceea ce ameninţă viaţa şi convieţuirea umană. Lumea noastră este marcată de violenţă, de oprimare şi de exploatare, dar toate acestea nu au ultimul cuvânt: promisiunea fidelă a Celui Veşnic ne vorbeşte despre un viitor de mântuire, despre un cer nou şi despre un pământ nou (cf. Is 65,17-18; Ap 21,1) unde pacea şi bucuria vor avea locuinţă stabilă, unde moartea va fi eliminată pentru totdeauna, unde el va şterge lacrimile de pe orice faţă (cf. Is 25,7-8), unde nu va mai fi plâns, ţipăt şi durere (cf. Ap 21,4). Domnul va realiza acest viitor, ba chiar el însuşi va fi viitorul nostru. Şi, cu toate că există idei diferite în ebraism şi în creştinism cu privire la modul în care se va configura această împlinire, promisiunea încurajatoare pe care o avem în comun rămâne. Ea alimentează speranţa noastră, dar nu mai puţin angajarea noastră, pentru ca lumea în care locuim şi istoria pe care o trăim să oglindească prezenţa Celui care ne-a chemat să fim adoratorii săi şi păzitori ai fraţilor noştri.
Dragi prieteni, în lumina moştenirii religioase pe care o împărtăşim, să privim la prezent ca la o provocare care ne uneşte, ca la un îndemn de a acţiona împreună. Celor două comunităţi ale noastre de credinţă le este încredinţată misiunea de a lucra pentru a face lumea mai fraternă, luptând împotriva inegalităţilor şi promovând o dreptate mai mare, pentru ca pacea să nu rămână o promisiune a celeilalte lumi, ci să fie deja realitate în lumea aceasta. Da, drumul convieţuirii paşnice începe de la dreptate care, împreună cu adevărul, cu iubirea şi cu libertatea, este una din condiţiile fundamentale pentru o pace durabilă în lume (cf. Ioan al XXIII-lea, Scrisoare enciclică Pacem in terris, 18.20.25). Câte fiinţe umane, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt desfigurate în demnitatea lor, din cauza unei nedreptăţi care sfâşie planeta şi reprezintă motivul care stă la baza atâtor conflicte, mlaştina în care stau războaie şi violenţe! Cel care a creat totul după ordine şi armonie ne invită să purificăm această mlaştină de nedreptate care îngroapă convieţuirea fraternă în lume, tot atât cât devastările ambientale compromit sănătatea pământului.
Iniţiative comune şi concrete menite să promoveze dreptatea cer curaj, colaborare şi creativitate. Şi beneficiază mult de credinţă, de capacitatea de a ne pune încrederea în Cel Preaînalt şi de a ne lăsa conduşi de el, mai degrabă decât de simple interese pământeşti, care sunt mereu imediate şi nu clarvăzătoare, particulare şi incapabile să cuprindă ansamblul. Credinţa ne trezeşte în schimb la gândul că fiecare om este după chipul şi asemănarea Celui Preaînalt, chemat să se îndrepte spre împărăţia sa. După aceea, Scripturile ne amintesc că dacă Dumnezeu nu ne dă forţa şi inspiraţia putem face puţin sau nimic: "Dacă Domnul nu construieşte casa, în zadar trudesc cei care o zidesc" (Ps 127,1). Cu alte cuvinte, iniţiativele noastre politice, culturale şi sociale pentru a îmbunătăţi lumea - ceea ce voi numiţi "Tiqqun Olam" - nu vor putea avea rezultatul bun sperat fără rugăciune şi fără deschiderea fraternă faţă de celelalte creaturi în numele unicului Creator, care iubeşte viaţa şi binecuvântează făcătorii de pace.
Astăzi, fraţilor şi surorilor, în multe regiuni ale lumii, pacea este ameninţată. Să recunoaştem împreună că războiul, fiecare război, este mereu, oricum şi peste tot o înfrângere pentru toată omenirea! Mă gândesc la cel din Ucraina, un război mare şi sacrileg care ameninţă evrei şi creştini în acelaşi mod, privându-i de afectele lor, de casele lor, de bunurile lor, de însăşi viaţa lor! Numai în voinţa serioasă de a ne apropia unii de alţii şi în dialogul fratern este posibilă pregătirea terenului păcii. Ca evrei şi creştini, să încercăm să facem tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a opri războiul şi a deschide căi de pace.
Dragi prieteni, mulţumesc din inimă pentru această vizită; Cel Preaînalt, care are "proiecte de pace şi nu de nenorocire" (Ier 29,11), să binecuvânteze operele voastre bune. El să vă însoţească pe drum şi să vă conducă împreună pe calea păcii. Shalom!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
