Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc
în Regatul Bahrain
(3-6 noiembrie 2022)
Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi corpul diplomatic
Awali, joi, 3 noiembrie 2022
Maiestate,
Alteţe regale,
Stimaţi membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
Distinse autorităţi religioase şi civile,
Doamnelor şi domnilor,
As-salamu alaikum!
|
| © Vatican Media |
Aici, unde apele mării înconjoară nisipurile deşertului şi zgârie-nori impunători se află lângă tradiţionalele pieţe orientale, realităţi îndepărtate se întâlnesc: antichitatea şi modernitatea converg, istoria şi progresul se contopesc; mai ales, oameni de diferite provenienţe formează un original mozaic de viaţă. Pregătindu-mă pentru această călătorie, am aflat despre o "emblemă de vitalitate" care caracterizează ţara. Mă refer la aşa-numitul "pom al vieţii" (Shajarat-al-Hayat), din care vreau să mă inspir pentru a împărtăşi câteva gânduri. Este vorba de o salcâm maiestuos, care supravieţuieşte de secole într-o zonă deşertică, unde ploile sunt foarte puţine. Pare imposibil ca un copac atât de longeviv să reziste şi să prospere în astfel de condiţii. Conform multora, secretul se află în rădăcini, care se extind pe zeci de metri sub pământ, ajungând la depozite subterane de apă.
Aşadar, rădăcinile: Regatul Bahrain este angajat în căutare şi în valorizarea trecutului său, care relatează despre o ţară extrem de veche, la care, deja cu milenii în urmă, oamenii alergau, atrase de frumuseţea sa, dată îndeosebi de izvoarele abundente de ape dulci care i-au dat faima de a fi paradisiacă: regatul antic Dilmun era numit "ţara celor vii". Mergând înapoi la vastele rădăcini ale timpului - peste 4.500 de ani de prezenţă umană neîntreruptă - reiese cum poziţia geografică, aptitudinea şi capacităţile comerciale ale oamenilor, precum şi anumite evenimente istorice, au dat Bahrainului oportunitatea de a se plăsmui ca răscruce de îmbogăţire reciprocă între popoare. Aşadar, un aspect se evidenţiază din această ţară: ea a fost mereu loc de întâlnire între populaţii diferite.
Iată apa vitală din care iau şi astăzi rădăcinile Bahrainului, a cărei mare bogăţie străluceşte în varietatea sa etnică şi culturală, în convieţuirea paşnică şi în primirea tradiţională a populaţiei. O diversitate care nu uniformizează, ci include, reprezintă comoara oricărei ţări cu adevărat evoluate. Şi în aceste insule se admiră o societate complexă, multietnică şi multireligioasă, capabilă să depăşească pericolul izolării. Este atât de important în timpul nostru, în care concentrarea exclusivă asupra sieşi şi asupra propriilor interese împiedică să se perceapă importanţa indispensabilă a ansamblului. În schimb, multele grupuri naţionale, etnice şi religioase coexistente aici dau mărturie că se poate şi trebuie să se convieţuiască în lumea noastră, devenită de mai multe decenii un sat global în care, considerată sigură globalizarea, este în multe privinţe încă necunoscut "spiritul satului": ospitalitatea, căutarea celuilalt, fraternitatea. Dimpotrivă, asistăm cu preocupare la creşterea, pe scară largă, a indiferenţei şi a suspiciunii reciproce, la dilatarea rivalităţilor şi contrapoziţiilor care se sperau depăşite, la populisme, extremisme şi imperialisme care pun în pericol siguranţa tuturor. În pofida progresului şi a atâtor cuceriri civile şi ştiinţifice, distanţa culturală între diferitele părţi ale lumii creşte, şi înaintea oportunităţilor benefice de întâlnire se pun atitudini inumane de ciocnire.
Să ne gândim în schimb la pomul vieţii - simbolul vostru - şi în deşerturile aride ale convieţuirii umane să distribuim apa fraternităţii: să nu lăsăm să se evaporeze posibilitatea întâlnirii între civilizaţii, religii şi culturi, să nu permitem să se usuce rădăcinile umanului! Să lucrăm împreună, să lucrăm pentru ansamblu, pentru speranţă! Sunt aici, în ţara pomului vieţii, ca semănător de pace, pentru a trăi zile de întâlnire, pentru a participa la un Forum de dialog între Orient şi Occident pentru convieţuirea umană paşnică. Mulţumesc încă de acum însoţitorilor de călătorie, în mod special reprezentanţilor religioşi. Aceste zile marchează o etapă preţioasă în parcursul de prietenie intensificat în ultimii ani cu diferiţi conducători religioşi islamici: un drum fratern care, sub privirea cerului, vrea să favorizeze pacea pe Pământ.
În această privinţă, exprim apreciere pentru conferinţele internaţionale şi pentru oportunităţile de întâlnire pe care acest regat le organizează şi le favorizează, punând ca temă în special respectul, toleranţa şi libertatea religioasă. Sunt teme esenţiale, recunoscute de constituţia ţării, care stabileşte că "nu trebuie să existe nicio discriminare pe baza sexului, provenienţei, limbii, religiei sau crezului" (art. 18), că "libertatea de conştiinţă este absolută" şi că "statul tutelează inviolabilitatea cultului" (art. 22). Sunt, mai ales, angajamente de tradus în practică, pentru ca libertatea religioasă să devine deplină şi să nu se limiteze la libertatea de cult; pentru ca demnitatea şi oportunitatea egală să fie recunoscute concret fiecărui grup şi fiecărei persoane; pentru ca să nu fie discriminări şi drepturile umane fundamentale să nu fie încălcate, ci promovate. Mă gândesc înainte de toate la dreptul la viaţă, la necesitatea de a-l garanta mereu, şi faţă de cel care este pedepsit, a cărui existenţă nu poate să fie eliminată.
Să ne întoarcem la pomul vieţii. Multele ramuri de diferite dimensiuni care îl caracterizează cu timpul au dat viaţă la frunze bogate, mărindu-i înălţimea şi lărgimea. În această ţară tocmai contribuţia atâtor persoane din popoare diferite a permis o dezvoltare productivă însemnată. Acest lucru a fost făcut posibil de imigraţie, de care regatul Bahrain se mândreşte cu unul din cele mai ridicate niveluri: circa jumătate din populaţia rezidentă este străină şi lucrează în mod rodnic pentru dezvoltarea unei ţări în care, deşi au părăsit propria patrie, se simt acasă. Însă nu se poate uita că în timpurile noastre încă există prea multă lipsă de locuri de muncă şi prea multă muncă dezumanizantă: asta nu comportă numai riscuri grave de instabilitate socială, ci reprezintă un atentat la adresa demnităţii umane. De fapt, munca nu este numai necesară pentru a câştiga cele de trăit, este un drept indispensabil pentru a se dezvolta integral pe ei înşişi şi pentru a plăsmui o societate pe măsura omului.
Din această ţară, atrăgătoare pentru oportunităţile de muncă pe care le oferă, aş vrea să amintesc urgenţa crizei mondiale în ceea ce priveşte munca: adesea munca, preţioasă ca şi pâinea, lipseşte; adesea, este pâine otrăvită, pentru că reduce la sclavie. În ambele cazuri în centru nu mai este omul, care din scop sacru şi inviolabil al muncii este redusă la mijloc pentru a produce bani. De aceea, să fie garantate peste tot condiţii de muncă sigure şi demne de om, care să nu împiedice, ci să favorizeze viaţa culturală şi spirituală; care să promoveze coeziunea socială, în folosul vieţii comune şi al dezvoltării însăşi a ţărilor (cf. Gaudium et spes, 9.27.60.67).
Bahrainul se mândreşte cu rezultate preţioase în acest sens: mă gândesc, de exemplu, la prima şcoală feminină apărută în Golf şi la abolirea sclaviei. Să fie far în a promova în întreaga zonă drepturi şi condiţii egale şi tot mai bune pentru muncitori, femei şi tineri, garantând în acelaşi timp respect şi atenţie pentru cei care se simt mai mult la marginile societăţii, cum sunt emigraţii şi deţinuţii: dezvoltarea adevărată, umană, integrală se măsoară mai ales din atenţia faţă de ei.
Pomul vieţii, care se înalţă singuratic în peisajul deşertic, îmi mai aminteşte încă două domenii decisive pentru toţi şi care interpelează înainte de toate pe cel care, guvernând, deţine responsabilitatea de a sluji binele comun. În primul rând problema ambientală: câţi copaci sunt tăiaţi, câte ecosisteme sunt devastate, câte mări sunt poluate de aviditatea nesătulă a omului, care după aceea se răsfrânge împotriva sa! Să nu încetăm să ne străduim pentru această urgenţă dramatică, punând în aplicare alegeri concrete şi clarvăzătoare, întreprinse gândindu-ne la tinerele generaţii, înainte de a fi prea târziu şi de se compromite viitorul lor! Conferinţa Naţiunilor Unite despre schimbările climatice (COP27), care va avea loc în Egipt peste câteva zile, să fie un pas înainte în acest sens!
În al doilea rând, pomul vieţii, cu rădăcinile sale care de sub pământ comunică apa vitală trunchiului şi din acesta ramurilor şi apoi frunzelor, care dăruiesc oxigen creaturilor, mă face să mă gândesc la vocaţia omului, a fiecărui om care se află pe pământ: a face să prospere viaţa. Dar astăzi asistăm, în fiecare zi mai mult, la acţiuni şi ameninţări de moarte. Mă gândesc, îndeosebi, la realitatea monstruoasă şi nesăbuită a războiului, care peste tot seamănă distrugere şi dezrădăcinează speranţa. În război iese în evidenţă latura cea mai rea a omului: egoism, violenţă şi minciună. Da, pentru că războiul, fiecare război, reprezintă şi moartea adevărului. Să refuzăm logica armelor şi să schimbăm direcţia, schimbând uriaşele cheltuieli militare în investiţii pentru a combate foamea, lipsa de îngrijiri sanitare şi de instruire. Am în inimă durerea pentru atâtea situaţii de conflict. Privind la Peninsula Arabică, ale cărei ţări doresc să le salut cu cordialitate şi respect, îndrept un gând special şi afectuos Yemenului, martirizat de un război uitat care, ca orice război, nu duce la nicio victorie, ci numai la înfrângeri aspre pentru toţi. Port în rugăciune mai ales civilii, copiii, bătrânii, bolnavii şi implor: să tacă armele, să tacă armele, să tacă armele! Să ne angajăm peste tot şi cu adevărat pentru pace!
Declaraţia regatului Bahrain recunoaşte, în această privinţă, că credinţa religioasă este "o binecuvântare pentru tot neamul omenesc", fundamentul "pentru pacea în lume". Sunt aici ca un credincios, ca un creştin, ca un om şi pelerin de pace, pentru că astăzi mai mult ca oricând suntem chemaţi, pretutindeni, să ne angajăm serios pentru pace. Maiestate, alteţe regale, autorităţi, prieteni, îmi însuşesc, aşadar, şi împărtăşesc cu voi, ca auspiciu pentru aceste dorite zile de vizită în regatul Bahrain, un pasaj frumos din aceeaşi Declaraţie: "Ne angajăm să lucrăm pentru o lume în care persoanele cu crez sincer se unesc între ele pentru a respinge ceea ce ne dezbină şi pentru a apropia în schimb ceea ce ne uneşte". Aşa să fie, cu binecuvântarea Celui Preaînalt! Shukran! [mulţumesc!]
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
