Papa în Bahrain: Încheierea lui „Bahrain Forum for Dialogue: East and West for Human Coexistence” (Awali, vineri, 4 noiembrie 2022)

Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc
în Regatul Bahrain
(3-6 noiembrie 2022)

Încheierea lui "Bahrain Forum for Dialogue: East and West for Human Coexistence"

Piaţa Al-Fida' în complexul "Sakhir Royal Palace", Awali, vineri, 4 noiembrie 2022

Maiestate,
Alteţe regale,
Frate drag, dr. Al-Tayyeb, mare imam de Al-Azhar,
Frate drag, Bartolomeu, patriarh ecumenic,
Stimate autorităţi religioase şi civile,
Doamnelor şi domnilor!

© Vatican Media

Şi totuşi, trăim în timpuri în care omenirea, conectată ca niciodată înainte, este mult mai dezbinată decât unită. Numele "Bahrain" ne mai poate ajuta să reflectăm: cele "două mări" despre care vorbeşte se referă la apele dulci ale izvoarelor sale submarine şi la cele sărate din Golf. Asemănător, astăzi avem ieşire la două mări cu gust opus: pe de o parte marea calmă şi dulce a convieţuirii comune, pe de altă parte cea amară a indiferenţei, chinuită de ciocniri şi agitată de vânturi de război, cu valurile sale distrugătoare tot mai tumultuoase, care riscă să-i distrugă pe toţi. Şi, din păcate, Orientul şi Occidentul se aseamănă tot mai mult cu două mări opuse. În schimb, noi suntem aici împreună pentru că vrem să navigăm pe aceeaşi mare, alegând ruta întâlnirii şi nu pe cea a ciocnirii, calea dialogului indicată de acest Forum: "Estul şi vestul pentru coexistenţa umană".

După două războaie mondiale teribile, după un război rece care multe decenii a ţinut lumea cu respiraţia tăiată, printre atâtea conflicte dezastruoase în orice parte a globului, printre tonuri de acuzare, ameninţări şi condamnări, ne aflăm încă pe marginea unui echilibru fragil şi nu vrem să ne prăbuşim. Un paradox impresionează: în timp ce cea mai mare parte a populaţiei mondiale este unită de aceleaşi dificultăţi, chinuită de grave crize alimentare, ecologice şi pandemice, precum şi de o nedreptate planetară tot mai scandaloasă, câţiva puternici se concentrează într-o luptă determinată pentru interese de parte, exhumând limbaje uzate, redesenând zone de influenţă şi blocuri opuse. Astfel, pare că asistăm la un scenariu în mod dramatic infantil: în grădina omenirii, în loc să îngrijim ansamblul, ne jucăm cu focul, cu rachete şi bombe, cu arme care provoacă plâns şi moarte, acoperind casa comună cu cenuşă şi ură.

Acestea sunt consecinţele amare, dacă se continuă să se accentueze opoziţiile fără a redescoperi înţelegerea, dacă se persistă în impunerea determinată a propriilor modele şi a propriilor viziuni despotice, imperialiste, naţionaliste şi populiste, dacă nu există interes faţă de cultura celuilalt, dacă nu se dă ascultare strigătului oamenilor obişnuiţi şi glasului săracilor, dacă nu se încetează să se distingă în mod maniheist cine este bun şi cine este rău, dacă nu se străduiesc să se înţeleagă şi să colaboreze pentru binele tuturor. Aceste alegeri stau în faţa noastră. Pentru că într-o lume globalizată se merge înainte numai vâslind împreună, în timp ce, navigând singuri, se merge în derivă.

În marea aflată în furtuna conflictelor să ţinem în faţa ochilor Documentul despre Fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună, în care se doreşte o întâlnire rodnică între Occident şi Orient, utilă pentru a vindeca respectivele boli¹. Suntem aici, cei care credem în Dumnezeu şi în fraţi, pentru a respinge "gândirea izolantă", acel mod de a vedea realitatea care ignoră marea unică a omenirii pentru a se focaliza numai asupra propriilor râuri. Dorim ca certurile dintre Orient şi Occident să se soluţioneze pentru binele tuturor, fără a distrage atenţia de la o altă prăpastie în creştere constantă şi dramatică, cea între nordul şi sudul lumii. Apariţia conflictelor să nu facă să se piardă din vedere tragediile latente ale omenirii, cum ar fi catastrofa inegalităţilor, prin care cea mai mare parte a persoanelor care populează Pământul experimentează o nedreptate fără precedent, plaga ruşinoasă a foamei şi nenorocirea schimbărilor climatice, semn al lipsei de grijă faţă de casa comună.

Cu privire la aceste teme, dezbătute în aceste zile, liderii religioşi nu pot să nu se angajeze şi să dea exemplul bun. Avem un rol specific şi acest Forum ne oferă o altă oportunitate în acest sens. Este misiunea noastră să încurajăm şi să ajutăm omenirea, pe cât de deconectată pe atât de interdependentă, ca să navigheze împreună. Aşadar aş vrea să schiţez trei provocări, care reies din Documentul despre Fraternitatea umană, şi din Declaraţia Regatului Bahrain, asupra cărora s-a reflectat în aceste zile. Ele se referă la rugăciune, educaţie şi acţiune.

Înainte de toate rugăciunea, care atinge inima omului. În realitate, dramele pe care le suferim şi sfâşierile periculoase pe care le experimentăm, "dezechilibrele de care suferă lumea contemporană se leagă cu acel dezechilibru mai profund care este înrădăcinat în inima omului" (Gaudium et spes, 10). Acolo se află rădăcina. Aşadar, pericolul cel mai mare nu se află în lucruri, în realităţile materiale, în organizaţii, ci în înclinaţia fiinţei umane de a se închide în imanenţa eu-lui propriu, a grupului propriu, a intereselor meschine proprii. Nu este un defect al epocii noastre, există de când omul este om şi cu ajutorul lui Dumnezeu se poate remedia (cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 166).

Iată pentru ce rugăciunea, deschiderea inimii la Cel Preaînalt este fundamentală pentru a ne purifica de egoism, de închidere, de autoreferenţialitate, de falsităţi şi de nedreptate. Cel care se roagă, primeşte în inimă pacea şi nu poate decât să devină martor şi mesager al ei; şi să invite, înainte de toate prin exemplu, pe semenii proprii să nu devină ostaticii unui păgânism care reduce fiinţa umană la ceea ce vinde, cumpără sau cu ceea ce se distrează, ci să redescopere demnitatea infinită pe care fiecare o are imprimată. Omul religios, omul de pace este cel care, mergând cu ceilalţi pe pământ, îi invită, cu dulceaţă şi respect, să-şi ridice privirea spre cer. Şi poartă în rugăciunea sa, ca fum de tămâie care urcă spre Cel Preaînalt (cf. Ps 141,2), trudele şi încercările tuturor.

Dar, pentru ca să se poată întâmpla asta, o premisă este indispensabilă: libertatea religioasă. Declaraţia Regatului Bahrain explică faptul că "Dumnezeu ne-a îndreptat spre darul divin al libertăţii de alegere", aşadar "orice formă de constrângere religioasă nu poate duce o persoană la o relaţie semnificativă cu Dumnezeu". Adică, orice constrângere este nedemnă de Cel Atotputernic, deoarece El nu a încredinţat lumea unor sclavi, ci unor creaturi libere, pe care le respectă până la capăt. Aşadar să ne angajăm pentru ca libertatea creaturilor să oglindească libertatea suverană a Creatorului, pentru ca locurile de cult să fie protejate şi respectate, mereu şi peste tot, iar rugăciunea să fie favorizată şi niciodată împiedicată. Dar nu este suficient a acorda permisiuni şi a recunoaşte libertatea de cult, trebuie să se ajungă la adevărata libertate de religie. Şi nu numai fiecare societate, ci fiecare crez este chemat să se verifice în această privinţă. Este chemat să se întrebe dacă el constrânge din exterior sau eliberează înăuntru creaturile lui Dumnezeu; dacă îl ajută pe om să respingă rigidităţile, închiderea şi violenţa; dacă măreşte în credincioşi libertatea adevărată, care nu înseamnă a face ceea ce pare şi place, ci a se dispune pentru scopul de bine pentru care am fost creaţi.

Dacă provocarea rugăciunii se referă la inimă, a doua, educaţia, se referă în mod esenţial la mintea omului. Declaraţia Regatului Bahrain afirmă că "ignoranţa este duşmană a păcii". Este adevărat, unde lipsesc oportunităţi de instruire cresc extremismele şi se înrădăcinează fundamentalismele. Şi, dacă ignoranţa este duşmană a păcii, educaţia este prietenă a dezvoltării, cu condiţia ca să fie o instruire cu adevărat demnă de om, fiinţă dinamică şi relaţională: aşadar, nu este rigidă şi monolitică, ci deschisă la provocări şi sensibilă la schimbările culturale; nu autoreferenţială şi izolantă, ci atentă la istoria şi la cultura celuilalt; nu statică, ci investigatoare, pentru a cuprinde aspecte diferite şi esenţiale ale unicei omeniri la care aparţinem. Asta permite, îndeosebi, să intrăm în inima problemelor fără a presupune că avem soluţia şi că rezolvăm în mod simplu probleme complexe, ci cu dispoziţia de a locui în criză fără a ceda în faţa logicii conflictului. Logica conflictului ne duce mereu la o distrugere. Criza ne ajută să gândim şi să ne maturizăm. De fapt, este nedemn de mintea umană a crede că motivaţiile forţei prevalează asupra forţei raţiunii, a utiliza metode din trecut pentru problemele prezente, a aplica schemele tehnicii şi convenienţei la istoria şi la cultura omului. Asta cere să ne întrebăm, să intrăm în criză şi să ştim să dialogăm cu răbdare, respect şi în spirit de ascultare; să învăţăm istoria şi cultura celuilalt. Astfel se educă mintea omului, alimentând înţelegerea reciprocă. Pentru că nu este suficient a ne declara toleranţi, trebuie să facem cu adevărat spaţiu celuilalt, să-i dăm drepturi şi oportunităţi. Este o mentalitate care începe cu educaţia şi pe care religiile sunt chemate să o susţină.

În concret, aş vrea să subliniez trei urgenţe educative. În primul rând, recunoaşterea femeii în domeniul public: "în instruire, în muncă, în exercitarea propriilor drepturi sociale şi politice" (cf. Documentul despre Fraternitatea umană). În acesta, ca în alte domenii, educaţia este calea pentru a ne emancipa de resturile istorice şi sociale contrare acelui spirit de solidaritate fraternă care trebuie să-l caracterizeze pe cel care-l adoră pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe aproapele.

În al doilea rând, "tutelarea drepturilor fundamentale ale copiilor" (ibid.), pentru ca ei să crească instruiţi, asistaţi, însoţiţi, nu destinaţi să trăiască în muşcăturile foamei şi în ghearele violenţei. Să educăm, şi să ne educăm, să privim crizele, problemele, războaiele, cu ochii copiilor: nu este cumsecădenie naivă, ci speranţă clarvăzătoare, pentru că numai gândindu-ne la ei progresul se va oglindi în nevinovăţie şi nu în profit, şi va contribui la construirea unui viitor după măsura omului.

Educaţia, care începe în cadrul familiei, continuă în contextul comunităţii, al satului sau al oraşului. Pentru aceasta sunt obligat să subliniez, în al treilea rând, educaţia la cetăţenie, la trăirea împreună, în respect şi în legalitate. Şi, îndeosebi, însăşi importanţa "conceptului de cetăţenie", care "se bazează pe egalitatea drepturilor şi obligaţiilor". Trebuie să ne angajăm în asta, pentru ca să se poată "stabili în societăţile noastre conceptul de cetăţenie deplină şi să se renunţe la folosirea discriminatorie a termenului minorităţi, care poartă cu sine seminţele izolării şi inferiorităţii; el pregăteşte terenul pentru ostilităţi şi pentru discordie şi sustrage cuceririle şi drepturile religioase şi civile ale unor cetăţeni discriminându-i" (ibid.).

Astfel ajungem la ultima din cele trei provocări, aceea care se referă la acţiune, am putea să spunem forţele omului. Declaraţia Regatului Bahrain învaţă că "atunci când se predică ura, violenţa şi discordia se desacralizează numele lui Dumnezeu". Cel care este religios respinge asta, fără nicio justificare. Cu forţă spune "nu" blestemului războiului şi folosirii violenţei. Şi traduce cu coerenţă, în practică, aceşti "nu". Pentru că nu este suficient a spune că o religie este paşnică, trebuie condamnaţi şi izolaţi cei violenţi care abuzează numele său. Şi nici nu este suficient a ne distanţa de intoleranţă şi de extremism, trebuie acţionat în sens contrar. "Pentru aceasta este necesar să se întrerupă susţinerea dată mişcărilor teroriste prin furnizare de bani, de arme, de planuri sau justificări, precum şi prin acoperirea mediatică, şi să se considere toate acestea ca delicte internaţionale care ameninţă siguranţa şi pacea mondială. Trebuie condamnat un astfel de terorism în toate formele şi manifestările sale" (Document despre fraternitatea umană). Şi terorismul ideologic.

Omul religios, omul de pace, se opune şi cursei reînarmărilor, afacerilor războiului, pieţei morţii. Nu însoţeşte "alianţe împotriva cuiva", ci căi de întâlnire cu toţi: fără a ceda în faţa relativismelor sau a sincretismelor de niciun fel, urmăreşte un singur drum, cel al fraternităţii, al dialogului, al păcii. Acestea sunt "da"-urile sale. Să parcurgem, dragi prieteni, această cale: să lărgim inima în faţa fratelui, să înaintăm pe parcursul de cunoaştere reciprocă. Să strângem între noi legături mai puternice, fără duplicităţi şi fără frică, în numele Creatorului care ne-a pus împreună în lume ca păzitori ai fraţilor şi ai surorilor. Şi, dacă diferiţi puternici tratează între ei pentru interese, bani şi strategii de putere, să demonstrăm că o altă cale de întâlnire este posibilă. Posibilă şi necesară, pentru că forţa, armele şi banii nu vor colora niciodată cu pace viitorul. Aşadar să ne întâlnim pentru binele omului şi în numele Celui care îl iubeşte pe om, al cărui Nume este Pace. Să promovăm iniţiative concrete pentru ca drumul marilor religii să fie tot mai productiv şi constant, să fie conştiinţă de pace pentru lume! Şi aici adresez tuturor apelul meu din inimă, pentru ca să se pună capăt războiului din Ucraina şi să se demareze negocieri serioase de pace.

Creatorul ne invită să acţionăm, în special în favoarea prea multor creaturi ale sale care încă nu găsesc destul loc în agendele celor puternici: săraci, cei care trebuie să se nască, bătrâni, bolnavi, migranţi... Dacă noi, care credem în Dumnezeul milostivirii, nu dăm ascultare celor lipsiţi şi nu dăm glas celui care nu are glas, cine va face asta? Să fim de partea lor, să ne străduim pentru a-l ajuta pe omul rănit şi încercat! Făcând astfel, vom atrage asupra lumii binecuvântarea Celui Preaînalt. El să lumineze paşii noştri şi să unească inimile noastre, minţile noastre şi forţele noastre (cf. Mc 12,30), pentru ca adoraţiei lui Dumnezeu să-i corespundă iubirea concretă şi fraternă faţă de aproapele: pentru a fi împreună profeţi de convieţuire, artizani de unitate, constructori de pace. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă:

¹ "Occidentul ar putea găsi în civilizaţia Orientului remedii pentru unele boli spirituale şi religioase ale sale cauzate de dominaţia materialismului. Şi Orientul ar putea găsi în civilizaţia Occidentului atâtea elemente care pot să-l ajute să se salveze de slăbiciune, de dezbinare, de conflict şi de declinul ştiinţific, tehnic şi cultural. Este important să se acorde atenţie diferenţelor religioase, culturale şi istorice care sunt o componentă esenţială în formarea personalităţii, a culturii şi a civilizaţiei orientale; şi este important de consolidat drepturile umane generale şi comune, pentru a contribui la garantarea unei vieţi demne pentru toţi oamenii din Orient şi din Occident" (Documentul despre Fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convie?uirea comună, 4 februarie 2019).