|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Vă reuniţi anul acesta la Berlin, la Poarta Brandenburg, conducători creştini, lideri ai religiilor mondiale şi autorităţi civile, adunaţi de Comunitatea "Sfântul Egidiu", care cu fidelitate continuă pelerinajul de rugăciune şi de dialog început de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Assisi în 1986. Locul întâlnirii voastre este deosebit de evocativ datorită faptului că, tocmai acolo unde vă reuniţi, a avut loc un fapt istoric: căderea zidului care despărţea cele două Germanii. Acel zid despărţea şi două lumi, Vestul şi Estul Europei. Căderea sa, petrecută cu concursul a diferiţi factori, curajul atâtora şi rugăciunea multora, a deschis noi perspective: libertate pentru popoare, reunificare a familiilor, dar şi speranţa unei noi păci mondiale, succesivă războiului rece.
Din păcate, de-a lungul anilor, nu s-a construit pe această speranţă comună, ci pe interesele particulare şi pe neîncrederea faţă de celălalt. Astfel, în loc de a dărâma ziduri, s-au ridicat altele. Şi de la zid la tranşee pasul este, din păcate, adesea scurt. Astăzi, războiul devastează încă prea multe părţi ale lumii: mă gândesc la atâtea zone din Africa şi din Orientul Mijlociu, dar şi la multe alte regiuni ale planetei; şi la Europa, care cunoaşte războiul din Ucraina, un conflict teribil care nu se termină şi care a provocat morţi, răniţi, dureri, exoduri, distrugeri.
Anul trecut eram cu voi la Roma, la Colosseum, pentru a ne ruga pentru pace. Am ascultat strigătul păcii încălcate şi călcate în picioare. Atunci am spus: "Invocarea păcii nu poate să fie suprimată: urcă din inima mamelor, este scrisă pe feţele refugiaţilor, ale familiilor care fug, ale râniţilor sau ale muribunzilor. Şi acest strigăt tăcut se înalţă la cer. Nu cunoaşte formule magice pentru a ieşi din conflicte, dar are dreptul sacrosanct de a cere pace în numele suferinţelor îndurate, şi merită ascultare. Merită ca toţi, începând de la guvernanţi, să se aplece pentru a asculta cu seriozitate şi respect. Strigătul păcii exprimă durerea şi oroarea războiului, mamă a tuturor sărăciilor".
În faţa acestui scenariu, nu ne putem resemna. Este nevoie de ceva mai mult. Este nevoie de "îndrăzneala păcii", care este în inima întâlnirii voastre. Nu este suficient realismul, nu sunt suficiente consideraţiile politice, nu sunt suficiente aspectele strategice puse în aplicare până acum; este nevoie de mai mult, pentru că războiul continuă. Este nevoie de îndrăzneala păcii: acum, pentru că prea multe conflicte durează de prea mult timp, încât unele par să nu se termine niciodată, astfel încât, într-o lume în care totul merge înainte cu viteză, numai sfârşitul războaielor pare lent. Este nevoie de curajul de a şti să se schimbe direcţia, în pofida obstacolelor şi a dificultăţilor obiective. Îndrăzneala păcii este profeţia cerută celor care au în mână destinele ţărilor aflate în război, comunităţii internaţionale, nouă tuturor, în special bărbaţilor şi femeilor credincioase, ca să dea glas plânsului mamelor şi al taţilor, martiriului celor căzuţi, inutilităţii distrugerilor, denunţând nebunia războiului.
Da, îndrăzneala păcii îi interpelează în mod deosebit pe credincioşi, în care se transformă în rugăciune, pentru a invoca din cer ceea ce pare imposibil pe pământ. Insistenţa rugăciunii este prima formă de îndrăzneală. Cristos în evanghelie indică "datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja" (Lc 18,1), spunând: "cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide" (Lc 11,9). Să nu ne fie frică să devenim cerşetori de pace, unindu-ne cu surorile şi cu fraţii din celelalte religii şi cu toţi cei care nu se resemnează cu inevitabilitatea conflictelor. Eu mă unesc cu rugăciunea voastră pentru sfârşitul războaielor, mulţumindu-vă din inimă pentru ceea ce faceţi.
De fapt, trebuie mers înainte pentru a trece de zidul imposibilului, ridicat pe raţionamente care apar incontestabile, pe amintirea atâtor dureri trecute şi a marilor răni îndurate. Este dificil, dar nu este imposibil. Nu este imposibil pentru cei credincioşi, care trăiesc îndrăzneala unei rugăciuni pline de speranţă. Dar nu trebuie să fie imposibil nici pentru politicieni, pentru responsabili, pentru diplomaţi. Să continuăm să ne rugăm pentru pace fără a ne descuraja, să batem, cu spirit umil şi insistent la uşa mereu deschisă a inimii lui Dumnezeu şi la uşile oamenilor. Să cerem să se deschidă căi de pace, mai ales pentru iubita şi martirizata Ucraina. Să avem încredere că Domnul ascultă mereu strigătul neliniştit al fiilor săi. Ascultă-ne, Doamne!
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 5 septembrie 2023
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
