Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud
(Pelerinaj ecumenic de pace în Sudanul de Sud)
(31 ianuarie - 5 februarie 2023)
Sfânta Liturghie
Mausoleul "John Garang" (Juba)
Duminică, 5 februarie 2023
|
| © Vatican Media |
Aşadar, aş vrea să mă opresc asupra cuvintelor de viaţă pe care Domnul Isus ni le-a adresat astăzi în Evanghelie: "Voi sunteţi sarea pământului [...]. Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13.14). Ce ne spun aceste imagini nouă, discipoli ai lui Cristos?
Înainte de toate, suntem sare a pământului. Sarea foloseşte pentru a da gust mâncării. Este ingredientul invizibil care dă gust la toate. Tocmai pentru aceasta, încă din timpurile antice, a fost văzută ca simbol al înţelepciunii, adică al acelei virtuţi care nu se vede, dar care dă gust vieţii şi fără de care existenţa devine insipidă, fără gust. Dar despre care înţelepciune ne vorbeşte Isus? El utilizează această imagine a sării imediat după ce a proclamat discipolilor săi Fericirile: aşadar, înţelegem că ele sunt sarea vieţii creştinului. De fapt, Fericirile aduc pe pământ înţelepciunea cerului: revoluţionează criteriile lumii şi ale modului obişnuit de a gândi. Şi ce anume spun? În puţin cuvinte, afirmă că pentru a fi fericiţi, adică pe deplin fericiţi, nu trebuie să căutăm să fim tari, bogaţi şi puternici, ci umili, blânzi, milostivi; să nu facem rău nimănui, ci să fim făcători de pace pentru toţi. Aceasta - spune Isus - este înţelepciunea discipolului, este ceea ce dă gust pământului pe care locuim. Să ne amintim: dacă punem în practică Fericirile, dacă întrupăm înţelepciunea lui Cristos, nu dăm un gust bun numai vieţii noastre, ci şi societăţii, ţării în care trăim.
Dar sarea, în afară de a da gust, are o altă funcţie, esenţială în timpurile lui Cristos: să păstreze mâncărurile pentru ca să nu se strice, devenind avariate. Însă Biblia spunea că exista o "mâncare", un bun esenţial care trebuia conservat înainte de orice altceva: alianţa cu Dumnezeu. De aceea în acele timpuri, de fiecare dată când se făcea o ofrandă Domnului, se punea un pic de sare. De fapt, să ascultăm ce spune Scriptura în această privinţă: "Orice dar al tău adus ca ofrandă să-l presari cu sare: să nu lipsească sarea alianţei Dumnezeului tău de pe ofranda ta!" (Lev 2,13). Astfel sarea amintea nevoia primară de a păzi legătura cu Dumnezeu, pentru că el este fidel faţă de noi, alianţa sa cu noi este incoruptibilă, inviolabilă şi durabilă (cf. Num 18,19; 2Cr 13,5). De aceea discipolul lui Isus, ca sare a pământului, este martor al alianţei pe care el a realizat-o şi pe care o celebrăm la fiecare Liturghie: o alianţă nouă, veşnică, infrangibilă (cf. 1Cor 11,25; Evr 9), o iubire faţă de noi care nu poate să fie compromisă nici măcar de infidelităţile noastre.
Fraţilor, surorilor, să fim martori ai acestei minunăţii. În vechime, când persoane sau popoare stabileau între ele o prietenie, adesea o pecetluiau schimbând un pic de sare; noi, care suntem sare a pământului, suntem chemaţi să mărturisim alianţa cu Dumnezeu în bucurie, cu recunoştinţă, arătând că suntem persoane capabile să creăm legături de prietenie, să trăim fraternitatea, să construim relaţii umane bune, pentru a împiedica să prevaleze corupţia răului, boala diviziunilor, murdăria afacerilor ilegale, plaga nedreptăţii.
Astăzi aş vrea să vă mulţumesc pentru că sunteţi sarea pământului în această ţară. Şi totuşi, în faţa atâtor răni, a violenţelor care alimentează otrava urii, a fărădelegii care provoacă mizerie şi sărăcie, ar putea să vi se pară că sunteţi mici şi neputincioşi. Dar, când vă asaltează ispita de a vă simţi nepotriviţi, încercaţi să priviţi la sare şi la grăunţele sale minuscule: este un mic ingredient şi, odată pus deasupra unei farfurii cu mâncare, dispare, se topeşte, însă tocmai aşa ea dă gust la tot conţinutul. Tot aşa, noi, creştinii, deşi suntem fragili şi mici, chiar şi atunci când forţele noastre ni se par puţin lucru în faţa măreţiei problemelor şi a furiei oarbe a violenţei, putem oferi o contribuţie decisivă pentru a schimba istoria. Isus doreşte ca să facem asta ca şi sarea: este suficient un pic care se topeşte pentru a da un gust diferit ansamblului. Aşadar nu ne putem trage înapoi, pentru că fără acel puţin, fără puţinul nostru, totul pierde gust. Să începem chiar de la puţin, de la esenţial, de la ceea ce nu apare în cărţile de istorie dar schimbă istoria: în numele lui Isus, al Fericirilor sale, să depunem armele urii şi ale răzbunării pentru a îmbrăţişa rugăciunea şi caritatea; să depăşim acele antipatii şi aversiuni care, în timp, au devenit cronice şi riscă să contrapună triburile şi etniile; să învăţăm să punem pe răni sarea iertării, care arde dar vindecă. Şi, chiar dacă inima sângerează din cauza ofenselor primite, să renunţăm o dată pentru totdeauna să răspundem la rău cu rău şi ne vom simţi bine înăuntru; să ne primim şi să ne iubim cu sinceritate şi generozitate, aşa cum face Dumnezeu cu noi. Să păzim bunul care suntem, să nu ne lăsăm corupţi de rău!
Trecem la a doua imagine folosită de Isus, lumina: Voi sunteţi lumina lumii. O vestită profeţie spunea despre Israel: "Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului" (Is 49,6). Acum profeţia s-a împlinit, pentru că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul său, şi El este lumina lumii (cf. In 8,12), lumina adevărată care luminează orice om şi orice popor, lumina care străluceşte în întuneric şi risipeşte norii oricărui întuneric (cf. In 1,5.9). Dar însuşi Isus, lumină a lumii, le spune discipolilor săi că şi ei sunt lumină a lumii. Asta înseamnă că noi, primind lumina lui Cristos, lumina care este Cristos, devenim luminoşi, iradiem lumina lui Dumnezeu!
Isus adaugă: "Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă" (Mt 5,15). Este vorba şi în acest caz de imagini familiare acelor timpuri: diferite sate în Galileea erau pe coline, bine vizibile de departe; şi candelele, în case, erau puse sus pentru ca să facă lumină în toate colţurile camerei; apoi, când trebuiau să fie stinse, se acopereau cu un obiect de teracotă numit "obroc", care făcea ca să lipsească oxigenul pentru flacără până o stingea.
Fraţilor şi surorilor, invitaţia lui Isus de a fi lumină a lumii este clară: noi, care suntem discipolii săi, suntem chemaţi să strălucim ca o cetate aşezată sus, ca o candelă a cărei flacără nu trebuie să fie niciodată stinsă. Cu alte cuvinte, înainte de a ne preocupa de întunericul care ne înconjoară, înainte de a spera ca în jurul nostru ceva să se lumineze, suntem ţinuţi să strălucim, să iluminăm cu viaţa noastră şi cu faptele noastre oraşele, satele şi locurile în care locuim, persoanele pe care le frecventăm, activităţile pe care le ducem înainte. Domnul ne dă forţa, forţa de a fi lumină în el, pentru toţi; pentru că toţi trebuie să poată vedea faptele noastre bune şi, văzându-le - ne aminteşte Isus -, se vor deschide cu uimire la Dumnezeu şi îi vor da glorie (cf. v. 16): dacă trăim ca fii şi fraţi pe pământ, oamenii vor descoperi că au un Tată în ceruri. Aşadar, nouă ne este cerut să ardem de iubire: să nu se întâmple ca lumina noastră să se stingă, ca din viaţa noastră să dispară oxigenul carităţii, ca faptele răului să ia aerul curat de la mărturia noastră. Această ţară, foarte frumoasă şi martirizată, are nevoie de lumina pe care fiecare dintre voi o are, sau mai bine zis, de lumina care este fiecare dintre voi!
Preaiubiţilor, vă urez să fiţi sare care se presară şi se topeşte cu generozitate pentru a da gust Sudanului de Sud cu gustul fratern al vangheliei; să fiţi comunităţi creştine luminoase care, ca nişte cetăţi aşezate sus, să arunce o lumină de bine asupra tuturor şi să arate cât de frumos şi posibil este a trăi gratuitatea, a avea speranţă, a construi toţi împreună un viitor reconciliat. Fraţilor şi surorilor, sunt cu voi şi vă urez să experimentaţi bucuria evangheliei, gustul şi lumina pe care Domnul, "Dumnezeul păcii" (Fil 4,9), "Dumnezeul oricărei mângâieri" (2Cor 1,3), vrea să le reverse asupra fiecăruia dintre voi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
