Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud
(Pelerinaj ecumenic de pace în Sudanul de Sud)
(31 ianuarie - 5 februarie 2023)
Întâlnirea cu evacuaţii interni
"Freedom Hall" (Juba)
Sâmbătă, 4 februarie 2023
|
| © Vatican Media |
Vă mulţumesc pentru rugăciuni, pentru mărturii şi pentru cântarea voastră! M-am gândit la voi îndelung, purtând în inimă dorinţa de a vă întâlni, de a vă privi în ochi, de a vă strânge mâinile şi de a vă îmbrăţişa. În sfârşit, sunt aici, împreună cu fraţii cu care împărtăşesc acest pelerinaj de pace, pentru a vă spune toată apropierea mea, tot afectul meu. Sunt cu voi, sufăr pentru voi şi cu voi.
Joseph, ai pus o întrebare decisivă: "De ce suferim în lagărul pentru evacuaţi?". De ce... De ce atâţia copii şi tineri ca tine stau aici, în loc să fie la şcoală ca să studieze sau într-un loc frumos afară în aer liber ca să se joace? Tu însuţi ne-ai dat răspunsul, spunând că este "din cauza conflictelor aflate în desfăşurare în ţară". Este tocmai din cauza devastărilor produse de violenţa umană, în afară de cele provocate de inundaţii, iar milioane de fraţi şi surori ai noştri ca şi voi, între care foarte multe mame cu copii, au trebuit să părăsească ţinuturile lor şi să abandoneze satele lor, casele lor. Din păcate, în această ţară martirizată a fi evacuat sau refugiat a devenit o experienţă obişnuită şi colectivă.
De aceea, reînnoiesc cu toate forţele apelul cel mai îndurerat de a face să înceteze orice conflict, de a relua serios procesul de pace ca să se termine violenţele şi oamenii să se poată întoarce pentru a trăi în mod demn. Numai cu pacea, stabilitatea şi dreptatea vor putea exista dezvoltare şi reintegrare socială. Dar nu se mai poate aştepta! Un număr enorm de copii născuţi în aceşti ani au cunoscut numai realitatea din lagărele pentru evacuaţi, uitând aerul de casă, pierzând legătura cu propriul ţinut de origine, cu rădăcinile, cu tradiţiile.
Viitorul nu poate să fie în lagărele pentru evacuaţi. Este nevoie, exact aşa cum cereai tu, Johnson, ca toţi copiii ca tine să aibă posibilitatea de a merge la şcoală, precum şi spaţiul pentru a juca fotbal. Este nevoie de a creşte ca societate deschisă, amestecându-se, formând un popor unic prin provocările integrării, învăţând şi limbile vorbite în toată ţara şi nu numai în propria etnie. Este nevoie de a îmbrăţişa riscul minunat de a cunoaşte şi a primi pe cel care este diferit, pentru a regăsi frumuseţea unei fraternităţi reconciliate şi a experimenta aventura inimitabilă de a construi liber propriul viitor împreună cu acela al întregii comunităţi. Şi este nevoie absolută de a evita marginalizarea grupurilor şi ghetoizarea fiinţelor umane. Dar, pentru toate aceste necesităţi, este nevoie de pace. Şi este nevoie de ajutorul multora, de ajutorul tuturor.
De aceea, aş vrea să mulţumesc vice-reprezentantului special Sara Beysolow Nyanti, pentru că ne-a spus că astăzi este ocazia pentru toţi de a vedea ceea ce de mulţi ani se întâmplă în această ţară. De fapt, aici durează cea mai mare criză de refugiaţi din continent, cu cel puţin patru milioane de fii ai acestei ţări evacuaţi, cu nesiguranţa alimentară şi malnutriţia care lovesc două treimi din populaţie şi cu previziunile care vorbesc despre o tragedie umanitară care se poate înrăutăţi ulterior în decursul anului. Dar aş vrea să-i mulţumesc mai ales pentru că ea şi mulţi alţii nu au rămas pe loc pentru a studia situaţia, ci s-au implicat. Dumneavoastră, doamnă, aţi parcurs ţara, aţi privit în ochi mamele, asistând la durerea pe care o simt din cauza situaţiei copiilor; m-a impresionat când aţi afirmat că, în pofida a tot ceea ce suferă, nu s-au stins niciodată pe feţele lor zâmbetul şi speranţa.
Şi împărtăşesc ceea ce aţi spus despre ele: mamele, femeile sunt cheia pentru a transforma ţara: dacă vor primi oportunităţile juste, prin hărnicia lor şi prin aptitudinea lor de a păzi viaţa, vor avea capacitatea de a schimba faţa Sudanului de Sud, de a-i da o dezvoltare senină şi compactă! Dar, vă rog, îi rog pe toţi locuitorii acestor ţinuturi: femeia să fie protejată, respectată, valorizată şi onorată. Vă rog: a proteja, a respecta, a valoriza şi a onora fiecare femeie, fetiţă, fată, tânără, adultă, mamă, bunică. Fără asta, nu va fi viitor.
Şi acum, fraţilor şi surorilor, privesc iar la voi, la ochii voştri obosiţi, dar luminoşi, care nu au pierdut speranţa, la buzele voastre care nu au pierdut forţa de a se ruga şi de a cânta; privesc la voi care aveţi mâinile goale, dar inima plină de credinţă, la voi care purtaţi înăuntru un trecut marcat de durere, dar nu încetaţi să visaţi un viitor mai bun. Noi, astăzi, întâlnindu-vă, am vrea să dăm aripi speranţei voastre. Credem, credem că acum, chiar şi în lagărele pentru evacuaţi, unde situaţia ţării vă constrânge din păcate să staţi, se poate naşte, ca din pământ despuiat, o sămânţă nouă care va aduce rod.
Aş vrea să vă spun: voi sunteţi sămânţa unui nou Sudan de Sud, sămânţa pentru o creştere fertilă şi înfloritoare a ţării. Sunteţi voi, din toate etniile diferite, voi care aţi îndurat şi suferiţi, dar care nu vreţi să răspundeţi răului cu alt rău. Voi, care încă de acum alegeţi fraternitatea şi iertarea, cultivaţi o zi de mâine mai bună. O zi de mâine care se naşte astăzi, acolo unde sunteţi, din capacitatea de a colabora, de a ţese legături de comuniune şi parcursuri de reconciliere cu acela care, diferit de voi prin etnie şi provenienţă, trăieşte lângă voi. Fraţilor şi surorilor, fiţi seminţe de speranţă, în care se întrevede deja copacul care într-o zi, sperăm apropiată, va aduce rod. Da, veţi fi voi copacii care vor absoarbe poluarea anilor de violenţe şi vor restitui oxigenul fraternităţii. Este adevărat, acum sunteţi "plantaţi" unde nu voiţi, dar tocmai în această situaţie de suferinţă şi precaritate puteţi să întindeţi mâna spre cel care este lângă voi şi să experimentaţi că sunteţi înrădăcinaţi în aceeaşi umanitate: de aici trebuie repornit pentru a se descoperi fraţi şi surori, fii pe pământ ai Dumnezeului din cer, Tată al tuturor.
Preaiubiţilor, rădăcinile ne amintesc că planta se naşte dintr-o sămânţă. Este frumos că aici oamenii ţin mult la rădăcini. Am citit că în aceste ţinuturi "rădăcinile nu trebuie uitate niciodată", pentru că "strămoşii ne amintesc cine suntem şi care trebuie să fie drumul nostru... Fără ei suntem pierduţi, înfricoşaţi şi fără busolă. Nu există viitor, fără trecut" (C. Carlassare, La capanna di Padre Carlo. Comboniano tra i Nuer [Cortul părintelui Carlo. Combonian între Nuer], 2020, 65). În Sudanul de Sud, tinerii cresc preţuind relatările bătrânilor şi, dacă relatarea din aceşti ani a fost caracterizată de violenţă, este posibil, ba chiar, este necesar să se inaugureze, pornind de la voi, una nouă: o nouă relatare a întâlnirii, unde ceea ce s-a îndurat să nu fie uitat, ci să fie locuit de lumina fraternităţii; o relatare care să pună în centru nu numai tragismul evenimentelor, ci dorinţa arzătoare a păcii. Sunteţi voi, tineri din etnii diferite, primele pagini ale acestei relatări! Dacă conflictele, violenţele şi urile au smuls din amintirile bune primele pagini de viaţă a acestei republici, sunteţi voi care rescrieţi istoria ei de pace! Eu vă mulţumesc pentru forţa voastră sufletească şi pentru toate gesturile voastre de bine, care sunt atât de plăcute lui Dumnezeu şi fac preţioasă fiecare zi pe care o trăiţi.
Aş vrea să adresez un cuvânt recunoscător şi celor care vă ajută, adesea în condiţii nu numai dificile, ci de urgenţă. Mulţumesc comunităţilor ecleziale pentru operele lor, care merită să fie susţinute; mulţumesc misionarilor, organizaţiilor umanitare şi internaţionale, îndeosebi Naţiunilor Unite pentru marea lucrare pe care o desfăşoară. Desigur, o ţară nu poate supravieţui din susţineri externe, cu atât mai mult având un teritoriu atât de bogat în resurse! Dar acum sunt extrem de necesare. Aş vrea să onorez şi mulţii lucrători umanitari care şi-au pierdut viaţa şi îndemn la respectul faţă de cel care ajută şi faţă de structurile de sprijinire a populaţiei, care nu pot să devină obiective de asalturi şi vandalisme. Alături de ajutoarele urgente, cred că este foarte important, în viitor, să se însoţească populaţia pe calea dezvoltării, de exemplu, ajutând-o să înveţe tehnici actualizate pentru agricultură şi creşterea animalelor, aşa încât să faciliteze o creştere mai autonomă. Cer tuturor cu inima în mână: să ajutăm Sudanul de Sud, să nu lăsăm singură populaţia sa, care a suferit şi suferă atât de mult!
În concluzie, doresc să adresez un gând mulţilor refugiaţi sud-sudanezi care sunt în afara ţării şi celor care nu se pot întoarce, pentru că teritoriul lor a fost ocupat. Sunt aproape de ei şi doresc să poată fi din nou protagonişti ai viitorului ţării lor, contribuind la dezvoltarea sa în mod constructiv şi paşnic. Nyakuor Rebecca mi-a cerut o binecuvântare specială pentru copiii din Sudanul de Sud, tocmai pentru a putea creşte toţi împreună în pace. Noi trei ca fraţi vom da binecuvântarea: cu fratele meu Justin şi fratele meu Iain, împreună vă vom da binecuvântarea. Cu ea, să ajungă la voi binecuvântarea atâtor fraţi şi surori creştini din lume, care vă îmbrăţişează şi vă încurajează, ştiind că în voi, în credinţa voastră, în forţa voastră interioară, în visele voastre de pace străluceşte toată frumuseţea fiinţei umane.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
