Timp de cincisprezece ani primat al Ungariei
Moartea cardinalului László Paskai
A murit în dimineaţa zilei de luni, 17 august 2015, cardinalul franciscan ungur László Paskai, arhiepiscop emerit de Esztergom-Budapesta. Cardinalul, care avea 88 de ani, era internat în spital de puţin mai mult de o lună, ca urmare a unui grav accident rutier petrecut în Austria. La Budapesta îi fusese diagnosticată o tumoare osoasă de acum răspândită. Recent fusese transferat la spitalul "Sfântul Ladislav", unde a murit. Născut la Szeged la 8 mai 1927, a intrat în ordinul fraţilor minori şi a primit hirotonirea sacerdotală la 3 martie 1951. Ales la 2 martie 1978 pentru Biserica titulară de Bavagaliana şi numit administrator apostolic de Veszprém, la 5 aprilie a primit consacrarea episcopală. La 31 martie 1979 a fost numit episcop de Veszprém. La 5 aprilie 1982 a devenit arhiepiscop coadiutor de Kalocsa şi la 3 martie 1987 arhiepiscop de Esztergom-Budapesta. În consistoriul din 28 iunie 1988, Ioan Paul al II-lea l-a creat şi publicat cardinal, al titlului "Santa Teresa al Corso d'Italia". La 7 decembrie 2002 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 22 august, la ora 10.30, în catedrala din Esztergom-Budapesta.
Se născuse în zona de sud-est a Ungariei. Părinţii săi - evrei deveniţi catolici deja înainte de naşterea fiului - au murit în tragedia holocaustului. Intrat în ordinul fraţilor minori, a început studiile teologice la Gyöngyös, încheindu-le în seminarul din Budapesta.
Erau ani grei în Ungaria. În 1950 au fost desfiinţate ordinele călugăreşti, definite "superflue şi nocive". Cardinalul József Mindszenty fusese încarcerat şi toată Biserica era sub atac. Şi el, ca franciscan, a trăit personal consecinţele acestei situaţii, a cărei amintire vie avea s-o încredinţeze apoi paginilor din L'Osservatore Romano. "Atacul dezlănţuit împotriva călugărilor - povestea el într-un articol publicat la 20 iulie 2000 - a început cu transferarea unei părţi a lor în domicilii obligatorii. Prima deportare a avut loc în noaptea de 8 iunie 1950 când, din conventurile vecine de graniţa cu Iugoslavia, au fost transferaţi în palatele ecleziastice situate în centrul ţării. Deportările au continuat (...) erau făcute noaptea şi pe neaşteptate. Lăsau numai 15 sau maxim 30 de minute pentru ca să se poată pregăti călugării pentru mutare. Comportamentul celor care executau deportările era violent şi crud". Călugării erau lăsaţi fără să mănânce şi nu foloseau la nimic protestele episcopilor, care au trebuit să stea la masa tratativelor şi să semneze un acord după două luni. "La 7 septembrie 1950 - scria el - a fost publicată legea conform căreia a fost abrogat dreptul la activitate al ordinelor călugăreşti ungureşti. În totalitate au putut continua activitatea patru ordine călugăreşti care au avut dreptul de a face să funcţioneze opt şcoli superioare, dar numai cu un număr limitat de călugări. Toţi ceilalţi călugări şi călugăriţe au trebuit să abandoneze conventurile. Desfiinţarea ordinelor a implicat circa 12.000 de persoane şi 600 de conventuri au fost naţionalizate cu toate valorile lor". Călugării, rămaşi fără nimic, au trebuit să caute o casă şi un loc de muncă, mulţi au reuşit să meargă în străinătate mai ales în 1956, în timpul revoluţiei. În schimb "călugării încă seminarişti au putut să continue studiile lor încă puţin timp ca seminarişti diecezani. În 1952, cei care încă nu fuseseră hirotoniţi preoţi au trebuit să părăsească seminarul".
În pofida persecuţiei, în pofida chinurilor şi condamnărilor la pedepse de detenţie, cea mai mare parte a călugărilor au rămas fideli faţă de propria vocaţie. Printre aceştia Paskai, care fusese hirotonit preot în 1951, desfăşurând apoi slujirea sa în dieceza de Nagyvárad. În 1952 a obţinut doctoratul în teologie la Academia din Budapesta, apoi s-a întors în oraşul său natal îndeplinind funcţia de ceremonier al episcopului.
Din 1955 până în 1962 a predat teologia şi filozofia în seminarul din Szeged şi a ocupat funcţiile de bibliotecar, prefect al seminarului şi apoi, din 1962, director spiritual şi profesor de filozofie, ascetică şi liturgie. În 1965 a fost transferat la seminarul din Budapesta ca director spiritual şi în 1967 i-a fost încredinţată catedra de filozofie la Academia teologică. În 1973 a devenit rector al seminarului.
În 1978, Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic al vechii dieceze de Veszprém. Consacrat episcop, anul următor a preluat conducerea pastorală deplină. Trei ani mai târziu a fost numit arhiepiscop coadiutor de Kalocsa şi apoi, în 1987, arhiepiscop de Esztergom, sediu primaţial, întemeiat în secolul al X-lea de sfântul rege Ştefan, devenit apoi Esztergom-Budapesta în 1993. Motoul său episcopal era In virtute Spiritus, luat din Scrisoarea către Romani (15,13).
În 1986 a fost ales preşedinte al Conferinţei Episcopale Ungare, iar în 1988 a devenit cardinal. În 2002 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei. A fost membru al Congregaţiilor pentru Bisericile Orientale şi pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică şi al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. În slujirea sa pastorală a insistat mult asupra promovării spiritualităţii preoţilor, asupra participării laicilor, asupra apostolatului familiilor şi asupra formării creştine a tinerilor.
Deosebit de angajat în a ţine vie amintirea figurii şi a operei cardinalului Mindszenty, a urmărit de aproape evenimentele care între 1990 şi 1991 au dus la reabilitarea cardinalului persecutat şi la înmormântarea rămăşiţelor sale pământeşti în catedrala din Esztergom.
În 1991 l-a primit pe Ioan Paul al II-lea în Ungaria cu ocazia călătoriei care de la 16 la 20 august a avut loc la Budapesta, Esztergom, Máriapocs, Debrecen şi Pécs.
Este semnificativă intervenţia sa la a doua adunare specială pentru Europa a Sinodului Episcopilor, desfăşurat în octombrie 1999. "Creştinii - a subliniat el - trebuie să fie parte activă a edificării societăţii" şi "sunt necesare cunoaşterea orientărilor părţilor şi conştiinţa responsabilităţii cetăţenilor în participarea la vot, de care depinde viitoarea structură a societăţii". În Ungaria, a afirmat el, "există credincioşi care cunosc puţin doctrina Bisericii pentru că nu au primit o cateheză suficientă. Aceşti credincioşi, ca părinţi, din punct de vedere religios, nu pot să-i educe bine pe copiii lor. De aceea consider oportun să se introducă printre priorităţi şi cateheza constantă a adulţilor şi formarea diferitelor comunităţi de credincioşi în parohii". A intervenit şi la Sinodul din 2001, dedicat figurii episcopului, subliniind printre altele importanţa dialogului ecumenic şi necesitatea de răspunsuri comune la provocările contemporane.
În anul precedent a condus celebrările mileniului naţiunii ungare, la încheierea cărora, la 25 iulie 2001, a primit de la Ioan Paul al II-lea o epistolă apostolică adresată poporului catolic din Ungaria. După renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei, trăia într-un simplu apartament dintr-o casă călugărească la Esztergom.
(După L'Osservatore Romano, 19 august 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
