Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul sâmbătă, 2 aprilie, la ora 22.37. Moartea a avut loc în apartamentul său din Vatican alături de cei mai apropiaţi colaboratori. Cei prezenţi spun că a murit privind spre geam, a schiţat o binecuvântare şi a spus "Amin". Zeci de mii de credincioşi se aflau în Piaţa "Sfântul Petru" în momentul morţii papei. Au urmat momente de rugăciune, mulţi credincioşi rămânând în priveghere până dimineaţa. Duminică, 3 aprilie, la ora 11.30, în Piaţa "Sfântul Petru" s-a celebrat o Liturghie pentru sufletul Sfântului Părinte, prezidată de cardinalul Angelo Sodano.

O sfântă Liturghie cu prohod, prezidată de PS Petru Gherghel pentru Sfântul Părinte, a avut loc duminică dimineaţa, la ora 7.00, în catedrala din Iaşi, cu participarea preoţilor şi credincioşilor de la catedrală. Un catafalc străjuit de lumânarea pascală, având imaginea papei, Evanghelia şi câteva semne episcopale (mitra şi stola) a fost aşezat în faţa altarului. La toate Liturghiile se fac rugăciuni pentru Sfântul Părinte şi pentru viitorul Bisericii.

La sediul Episcopiei de Iaşi, precum şi la celelalte biserici catolice, steagurile Vaticanului şi diecezei sunt în bernă şi au fost puse semne de doliu. În toate bisericile catolice din Moldova, din cele 130 de parohii, răsună clopotele şi se fac rugăciuni speciale. În fiecare seară până în ziua înmormântării vor fi Liturghii şi prohoade solemne. În catedrala din Iaşi noaptea de marţi spre miercuri (5/6 aprilie) va fi noapte de priveghere.

Toţi cei care doresc să lase un gând legat de Sfântul Părinte o pot face folosind "Cartea de oaspeţi" de pe acest sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp).

* * *

Papa, care ar fi împlinit la 18 mai 85 de ani, a condus Biserica aproape 26 de ani. Cel de-al 264-lea suveran pontif, este omul care a schimbat istoria. Cu o deschidere largă faţă de toţi, Sfântul Părinte a intrat în dialog cu oamenii, înlăturând barierele şi diviziunile. A avut un rol deosebit în căderea comunismului; a fost preocupat pentru apropierea dintre Biserici, dialogul cu evreii şi cu musulmanii; a căutat mereu să-i facă pe tineri să fie aproape de Cristos; i-a întâlnit pe credincioşi la ei acasă prin vizitele pastorale; a ţinut cateheze şi predici; s-a întâlnit cu preşedinţi şi cu lideri de stat şi de organizaţii, a scris numeroase documente, mesaje şi cărţi. Cerul a câştigat un sfânt, pământul a pierdut un stâlp de lumină şi de iubire. Preocupat pentru om, Cristos şi Evanghelie, papa rămâne în memoria românilor prin vizita din 7-9 mai 1999, în special prin Liturghia din Parcul "Izvor" din Bucureşti, când peste 200.000 de persoane i-au întrerupt discursul cu aplauze şi au strigat "Unitate". Rămâne pentru toţi cel care a dat curaj: "Nu vă temeţi! Deschideţi larg porţile lui Cristos!"

Starea sănătăţii papei începând cu joi seara, 31 martie, s-a agravat tot mai mult. Suferind, a adunat mulţimi de oameni, ultimele zile ale vieţii devenind o predică şi o chemare la a ne lega viaţa de cer. Unele surse spun că ultimul său mesaj scris, redactat cu dificultate cu ajutorul secretarului particular, a fost: "Sunt fericit şi voi să fiţi la fel. Să ne rugăm împreună cu bucurie. Îi încredinţez bucuros viaţa mea Fecioarei Maria".

"Dragi fraţi şi surori, la 21.37 (ora Italiei), iubitul nostru Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea s-a întors în Casa Domnului. Să ne rugăm pentru el", a anunţat Mons. Leonardo Sandri, arhiepiscop, substitut al Secretariatului de Stat, în Piaţa "Sfântul Petru", sâmbătă noaptea, 2 aprilie. În Piaţa "Sfântul Petru" erau zeci de mii de credincioşi, care s-au rugat, mulţi dintre ei având lacrimi în ochi.

La ora 21.00, înainte de a trece la Domnul, a început celebrarea sfintei Liturghii din Duminica Divinei Îndurări, prezidată de arhiepiscopul Stanislaw Dziwisz, în prezenţa papei. Joaquin Navarro-Valls, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, a precizat că "în timpul Liturghiei, Sfântul Părinte a primit viaticul şi, încă o dată, sacramentul Ungerii bolnavilor". Ultimele momente de viaţă ale Sfântului Părinte au fost marcate de rugăciunea celor care l-au asistat.

Urmează nouă zile de doliu. Trupul neînsufleţit al papei, îmbrăcat în haine liturgice roşii, a fost depus duminică, 3 aprilie, în Sala Clementină, urmând să fie dus luni după-amiază în bazilica "Sfântul Petru". Tot luni, 4 aprilie, începând cu ora 11.00, în aula "Bologna" a Palatului Apostolic va avea loc prima Adunare Generală a cardinalilor. Înmormântarea va avea loc miercuri sau joi.

Toate procedurile de înmormântare şi de alegere a noului papă vor fi urmate din constituţia "Universi Dominici gregis" (22 februarie 1996). Conducerea Bisericii este asigurată de doi cardinali: Eduardo Martinez Somalo, care va gestiona afacerile curente ale Vaticanului, şi Joseph Ratzinger, preşedintele Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi decanul Colegiului Sacru. A fost redactat documentul de convocare a cardinalilor; sunt anunţaţi şefii de state şi corpul diplomatic. Încetează funcţiile şefilor de departament, rămânând secretarii. În 15-20 de zile, cei 117 cardinali se vor reuni în Capela Sixtină pentru a desemna un nou papă.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Repere biografice

* 18 mai 1920 - s-a născut la Wadowice, în Polonia, Karol Josef Wojtyla; a mai avut doi fraţi, ambii au murit; a rămas fără mamă la vârsta de 9 ani, iar fără tată la 21 de ani; a primit prima sfântă Împărtăşanie la vârsta de 9 ani şi a fost miruit la 17 ani; începe studiile în orăşelul natal * 1938 - se înscrie la cursurile Universităţii "Jagellone" din Cracovia; are preocupări teatrale * 1939 - în timpul ocupaţiei naziste a Poloniei lucrează ca muncitor * octombrie 1942 - frecventează cursurile clandestine ale Facultăţii de Teologie a Universităţii "Jagellone" * 1 noiembrie 1946 - este hirotonit preot; pleacă la Roma la studii * 1948 - îşi ia doctoratul în teologie cu o teză despre credinţa în operele sfântului Ioan al Crucii * 1948 - se întoarce în Polonia; activează ca vicar, fiind şi capelan al studenţilor * 1951 - îşi reia studiile filozofice şi teologice * 1953 - prezintă la Universitatea Catolică din Lublin teza cu titlul "Evaluarea posibilităţii fondării unei etici catolice în sistemul etic al lui Max Scheler"; devine profesor de teologie morală şi de etică socială * 4 iulie 1958 - este numit episcop auxiliar de Cracovia, fiind consacrat la 28 septembrie * 13 ianuarie 1964 - este numit arhiepiscop de Cracovia * 26 iunie 1967 - este numit cardinal * 16 octombrie 1978 - este ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea * 22 octombrie 1978 - inaugurează ministerul său de păstor suprem şi universal al Bisericii * 13 mai 1981 - este victima unui atentat în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma * 1 decembrie 1989 - se întâlneşte cu Mihail Gorbaciov, conducătorul URSS * 16 octombrie 1998 - celebrează al XX-lea an de pontificat.