Benedict al XVI-lea: O viaţă şi o misiune (biografie)
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă, 31 decembrie 2022, în Cetatea Vaticanului. A condus Biserica Catolică între anii 2005 şi 2013, prezentându-se drept "un umil lucrător în via Domnului". Vă oferim aici o scurtă biografie a regretatului pontif, prelucrată de redacţia în limba română a Vatican News.
Cardinalul Joseph Ratzinger, care a devenit în 2005 Papa Benedict al XVI-lea, s-a născut la Marktl am Inn, în Dieceza de Passau (Germania), pe 16 aprilie 1927, în Sâmbăta Sfântă, şi a fost botezat în aceeaşi zi. Tatăl, comisar în poliţie, provenea dintr-o veche familie de agricultori din Bavaria de Jos, cu o stare economică mai degrabă modestă. Mama era fiica unor meşteşugari din Rimsting, pe lacul Chiem, şi, înainte de a se căsători, a lucrat ca bucătăreasă în diferite hoteluri. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Traunstein, o mică localitate de la frontiera cu Austria, la 30 km de Salzburg. În acest context, pe care el însuşi l-a numit "mozartian", a primit formarea creştină, umană şi culturală.
Nu a fost uşoară perioada tinereţii. Credinţa şi educaţia familiei l-au pregătit să înfrunte experienţa grea din acele timpuri, în care regimul nazist întreţinea un climat de mare ostilitate faţă de Biserica catolică. Tânărul Joseph a văzut cu ochii lui cum naziştii l-au bătut pe preotul paroh înainte de Sfânta Liturghie. Chiar în această situaţie complexă, a început să descopere frumuseţea şi adevărul credinţei în Cristos. Un rol fundamental în această privinţă l-a avut atitudinea familiei sale, care întotdeauna a dat o mărturie clară de bunătate şi speranţă, înrădăcinată în conştiinţa apartenenţei la Biserică. Până în luna septembrie a anului 1944 a fost înrolat în serviciile auxiliare antiaeriene. Din 1946 până în 1951 a studiat filosofia şi teologia la Şcoala Superioară de filosofie şi teologie de la Freising şi la Universitatea din München. A fost sfinţit preot pe 29 iunie 1951.
Un an mai târziu a început să predea la Şcoala Superioară din Freising. În 1953 a devenit doctor în teologie cu teza "Popor şi casă a lui Dumnezeu în doctrina despre Biserică a Sf. Augustin". Patru ani mai târziu, sub direcţiunea cunoscutului profesor de teologie fundamentală, Gottlieb Söhngen, a obţinut abilitarea pentru învăţământ cu o disertaţie despre "Teologia istoriei la Sfântul Bonaventura". După ce a predat teologie dogmatică şi teologie fundamentală la Şcoala Superioară de filosofie şi teologie din Freising, şi-a continuat activitatea de docenţă la Bonn, între anii 1959-1963, la Münster, între anii 1963-1966 şi la Tübingen, între 1966-1969. În acest din urmă an a devenit titularul catedrei de dogmatică şi istoria dogmei la Universitatea din Regensburg, unde a îndeplinit în acelaşi timp oficiul de vice-preşedinte al Universităţii.
Între anii 1962-1965 a dat o contribuţie considerabilă la Conciliul Vatican II în calitate de "peritus" (expert), fiind asistent, în calitate de consilier teologic, al cardinalului Joseph Frings, arhiepiscop de Köln. A desfăşurat o intensă activitatea ştiinţifică şi a îndeplinit importante sarcini de slujire în cadrul Conferinţei episcopale germane şi în Comisia teologică internaţională. În 1972, împreună cu Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac şi alţi mari teologi, a înfiinţat revista de teologie "Communio".
Pe 25 martie 1977 Papa Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München şi Freising, fiind consacrat episcop pe 28 mai. A fost primul preot diecezan, după 80 de ani, care a preluat conducerea pastorală a marii arhidieceze bavareze. Drept motto episcopal şi-a ales cuvintele "Cooperatores veritatis" (cooperatori ai adevărului - n.r.), pentru care el însuşi a dat următoarea explicaţie: "Pe de o parte, mi se părea că acesta era raportul existent între îndatorirea mea precedentă de profesor şi noua misiune. Chiar dacă în modalităţi diferite, ceea ce era şi continua să rămână în joc era să urmez adevărul, să fiu în serviciul său. Şi, pe de altă parte, am ales acest motto pentru că în lumea de astăzi tema adevărului este aproape în totalitate trecută sub tăcere; apare, într-adevăr, ca ceva prea mare pentru om, în ciuda faptului că totul se fărâmiţează dacă lipseşte adevărul".
Paul al VI-lea l-a creat cardinal, atribuindu-i titlul prezbiteral "Santa Maria Consolatrice al Tiburtino", la consistoriul din 27 iunie 1977. În 1978, cardinalul Ratzinger a luat parte la conclavul desfăşurat în zilele de 25-26 august, în care a fost ales Ioan Paul I. Noul pontif l-a numit trimis al său special la cel de-al III-lea Congres internaţional de mariologie de la Guayaquil, în Ecuador (16-24 septembrie 1978). În luna octombrie a aceluiaşi an a luat parte la conclavul care l-a ales pe Ioan Paul al II-lea. A fost raportor la cea de-a V-a adunare generală a Sinodului episcopilor, desfăşurată în 1980 pe tema "Misiunea familiei creştine în lumea contemporană", şi preşedinte delegat la cea de-a VI-a adunare generală a Sinodului episcopilor, desfăşurată în 1983 pe tema "Reconcilierea şi pocăinţa în misiunea Bisericii.
Ioan Paul al II-lea, pe 25 noiembrie 1981, l-a numit prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei şi preşedinte al Comisiei pontificale biblice şi al Comisiei teologice internaţionale. Pe 15 februarie 1982 a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de München şi Freising. Pe 5 aprilie 1993 pontiful l-a ridicat la ordinul episcopilor din Colegiul cardinalilor şi i-a atribuit scaunul episcopal "suburbicar" de Velletri-Segni. A fost preşedinte al Comisiei de pregătire a Catehismului Bisericii Catolice care, după şase ani de lucrări (1986-1992), a prezentat Sfântului Părinte noul Catehism. Ioan Paul al II-lea, pe 6 noiembrie 1998, a aprobat alegerea sa ca vice-decan al Colegiului cardinalilor efectuată de cardinalii din ordinul episcopilor şi, pe 30 noiembrie 2002, ca decan al Colegiului cardinalilor, atribuindu-i scaunul episcopal "suburbicar" de Ostia. A fost trimis special al papei la celebrările celui de-al XII-lea centenar al Diecezei de Paderborn, în Germania, care au avut loc pe 3 ianuarie 1999. Din 13 noiembrie 2000 a fost membru onorific în Academia pontificală de ştiinţe.
După moartea lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Joseph Ratzinger a fost ales ca succesor al lui Petru în cea de-a doua zi a conclavului din aprilie 2005, după patru scrutine, şi a început oficial pontificatul pe 24 aprilie. Pe 11 februarie 2013, în timpul consistoriului public privind canonizarea unor Sfinţi, şi-a anunţat decizia de a renunţa la slujirea petrină cu aceste cuvinte: "Dragi fraţi, v-am convocat pentru acest consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, dar şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am cercetat cugetul de mai multe ori înaintea lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru exercitarea în mod adecvat a slujirii petrine. Sunt foarte conştient că această slujire, prin esenţa ei spirituală, trebuie să fie îndeplinită atât prin faptă şi cuvânt, dar nu mai puţin prin suferinţă şi rugăciune. Cu toate acestea, în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de chestiuni de mare relevanţă pentru viaţa de credinţă, pentru a conduce Barca lui Petru şi a vesti Evanghelia, este necesară vigoarea trupului şi a sufletului, vigoare care, în ultimele luni, în mine a scăzut în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea ce mi-a fost încredinţată. De aceea, pe deplin conştient de gravitatea acestui act, în deplină libertate, declar că renunţ la slujirea de episcop al Romei, succesor al Sfântului Petru, ce mi-a fost încredinţată de cardinali la 19 aprilie 2005, astfel că, de la 28 februarie 2013, la ora 20.00, Scaunul Romei, Scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat conclavul, de cei cărora le revine aceasta, pentru alegerea noului suveran pontif. Dragi fraţi, vă mulţumesc din adâncul inimii pentru toată dragostea şi munca cu care aţi dus împreună cu mine greutatea slujirii mele, şi vă cer iertare pentru toate defectele mele. Acum să încredinţăm Sfânta Biserică în grija marelui ei păstor, Domnul Nostru Isus Cristos, şi să o implorăm pe Sfânta Maică Maria, pentru ca ea să asiste cu bunătatea ei de mamă pe părinţii cardinali în alegerea noului suveran pontif. În ce mă priveşte, şi pe viitor, vreau să slujesc din toată inima, printr-o viaţă dedicată rugăciunii, Sfânta Biserică a lui Dumnezeu».
Pontificatul său s-a încheiat pe 28 februarie 2013. În anii succesivi, Benedict al XVI-lea a trăit în Cetatea Vaticanului, la mănăstirea "Mater Ecclesiae", în calitate de "papă emerit".
În Curia Romană a fost membru în Consiliul Secretariatului de Stat pentru raporturile cu statele, în Congregaţiile pentru Bisericile orientale, Cultul divin şi disciplina sacramentelor, pentru episcopi, pentru Evanghelizarea popoarelor, pentru Educaţia catolică, pentru Cler şi pentru Cauzele sfinţilor; de asemenea, în Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor şi în cel al culturii; în Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice, în Comisiile pontificale pentru America Latină, "Ecclesia Dei", pentru interpretarea autentică a Dreptului canonic şi pentru revizuirea Codului de drept canonic oriental. Printre numeroasele publicaţii, un loc special îl ocupă cartea "Introducere la creştinism", culegere de lecţii universitare publicată în 1968 despre mărturisirea credinţei apostolice; de asemenea, volumul "Dogmă şi predică" (1973), antologie de eseuri, omilii şi reflecţii dedicate activităţii pastorale.
A avut un amplu ecou discursul prezentat la Academia bavareză pe tema "De ce sunt în continuare în Biserică", în care, cu obişnuita-i limpezime, spunea: "Numai în Biserică poţi să fii creştin, nu la marginile Bisericii". A continuat să fie abundentă seria publicaţiilor sale în decursul anilor, constituind un punct de reper pentru atâtea persoane, mai ales pentru cei care doresc să aprofundeze studiile teologice. În 1985 a publicat cartea-interviu "Raport despre credinţă" şi în 1996 "Sarea pământului". Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a fost editată cartea "La şcoala adevărului", în care diferiţi autori ilustrează diverse aspecte ale personalităţii şi operei sale. În timpul pontificatului său, a publicat opera în trei volume "Isus din Nazaret".
Numeroase sunt doctoratele onorifice ("honoris causa") pe care le-a primit în diferite ţări: College of St. Thomas in St. Paul (Minnesota, USA) în 1984, Universitatea catolică din Lima în 1986, Universitatea catolică din Eichstätt în 1987, Universitatea catolică din Lublin în 1988, Universitatea din Novara (Pamplona, Spania) în 1998, Libera Università Maria Santissima Assunta (LUMSA) în 1999, Facultatea de teologie a Universităţii din Breslau (Polonia) în 2000. De adăugat, în fine, doctoratul "honoris causa" conferit cardinalului Joseph Ratzinger din partea Universităţii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (2005), procedurile fiind demarate înainte de 19 aprilie 2005.
A primit episcopii din România în 2010 (8-13 februarie) cu ocazia vizitei "ad Limina Apostolorum". De asemenea, pe preşedintele Traian Băsescu în 2008 şi în 2013.
(Preluare Vatican News, 31 decembrie 2022)
