|
| © Agenţia SIR |
Taizé în Ucraina. Alături de persoanele care suferă din cauza războiului. În ascultarea "strigătului" de durere care se înalţă din zonele de conflict. Cu tinerii, mai ales, care nu au încetat să lupte. Nu este timpul de a vorbi despre "vindecare". Dar este timpul de ascultare şi rugăciune. Fr. Matthew, prior al Comunităţii din Taizé, relatează la agenţia SIR experienţa pe care câţiva fraţi din comunitate o trăiesc în Ucraina. "Am fost în mai", aminteşte el, "şi de la acea vizită a fost foarte clar că trebuia să ne întoarcem, pentru că erau multe persoane care căutau ocazii pentru a se ruga şi a se întâlni. Nu avem mari posibilităţi de a duce ajutoare umanitare. Însă ceea ce putem face este să oferim posibilitatea de a ne ruga şi de a sta împreună, implicând şi persoane din diferite Biserici şi grupuri." La 25 septembrie au plecat trei fraţi. Vor rămâne până la 7 noiembrie. Şase săptămâni de şedere şi în călătorie în diferite părţi ale ţării. De la Kiev, la Poltava, Zaporoje, Dnepr Odessa...
|
| © Agenţia SIR |
Pentru noi este ceva foarte important. Taizé a fost întemeiată în timp de război. Când m-am întrebat ce avea de spus astăzi Duhul comunităţii noastre, această amintire a originilor a revenit. Suntem gata să riscăm? Să stăm cu persoanele care suferă în zonele de conflict? Să ne rugăm cu ei, să-i ascultăm, să mergem împreună? Sunt puţine persoanele care merg în Ucraina în acest moment. Şi există în ucraineni astăzi această senzaţie de fi uitaţi.
Ce aţi găsit?
Înainte de toate, o incredibilă rezilienţă în persoane. Acesta este cel mai impresionant lucru: a vedea cu persoanele, în pofida dificultăţilor războiului, dar prin gesturi foarte simple, ca solidaritatea, primirea, gentileţea faţă de ceilalţi, reuşesc să menţină vie speranţa lor. Am văzut şi am întâlnit atâtea persoane gata să-şi dea timpul lor şi toate energiile lor pentru a-i susţine pe cei care au suferit fizic sau mental din cauza războiului. Există frica de iarna care urmează să vină. Dar există şi o determinare puternică. Am vorbit cu unii tineri. Mi-au spus că simt responsabilitatea de a merge înainte faţă de cei care şi-au dat viaţa şi determinarea de a continua în speranţa că pacea, cu dreptatea, se poate obţine.
Vieţile acestor tineri au fost complet distruse de război. Pentru atâţia şi parcursul de studiu s-a întrerupt sau a suferit o puternică schimbare. Ce v-au spus?
Tinerii pe care i-am întâlnit au fost foarte fermi în convingerea despre necesitatea de a continua lupta. Cei care în primele luni de război au părăsit ţara, mergând să trăiască în Polonia sau în altă parte în Europa, adesea s-au întors, pentru că au înţeles că exista o chemare de a sta cu propriii oameni. Dar există şi multă frică. Îmi amintesc îndeosebi de un tânăr care a avut grijă de un orfelinat. Mi-a destăinuit dificultatea de a se imagina pe front. Erau multe întrebările sale: Dacă într-o zi ar trebui să primească chemarea de a merge în armată, cine va avea grijă de orfani? Cum ar fi putut să ia în mână o armă? Aşadar, da, există şi frica. Nu toţi sunt făcuţi pentru a fi soldaţi, dar toţi pot găsi modul lor de a ajuta ţara în această situaţie.
|
| © Agenţia SIR |
Cred că trebuie să fim foarte, foarte răbdători. Încă nu este momentul de a vorbi despre perioadă de după război. Ceea ce este important acum este de a sta cu persoanele. Şi de a asculta sentimentele lor. Mă gândesc la rugăciunile din Psalmi unde sunt expresii foarte puternice, chiar şi de ură şi de furie. Şi asta face parte din rugăciunea poporului lui Dumnezeu. Nu putem vorbi despre "a-l iubi pe duşman" când duşmanul îţi ucide persoanele cele mai dragi. Cu siguranţă va veni momentul în care aceste întrebări vor fi înfruntate, dar nu este acum. Ceea ce putem face noi acum este să ne punem în ascultare. Dar nu ne revine nouă să dăm o metodă sau un sfat. Acum este important de a sta cu ei şi de a asculta acest strigăt.
Ce face şi cum acţionează rugăciunea într-o zonă de conflict?
Eram într-o şcoală catolică. Le-a fost cerut copiilor să se roage şi toţi s-au rugat pentru pace. Unii s-au rugat pentru taţii lor şi pentru unchii lor, care erau pe front. Este clar că războiul nu a stins în ei dorinţa de pace. Rugăciunea deschide spaţii de vindecare. Şi liderii Bisericilor pe care i-am întâlnit au foarte clar această forţă transformatoare a rugăciunii.
|
| © Agenţia SIR |
Lucru care era cerut de mai multe ori este: nu ne uitaţi. Relataţi ce aţi văzut şi informaţi ceea ce trăim. Pentru că aceasta este marea frică: a fi abandonaţi.
Cum v-a schimbat personal această experienţă?
Am văzut adevărul a ceea ce se întâmplă. Există o agresiune. În faţa acestui scenariu, mi-a venit în minte exemplul fratelui Roger, fondatorul nostru, care în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial a oferit ospitalitate acelor persoane care erau în pericol sau care sufereau. După război, i-a primit pe prizonierii germani care erau în lagărele apropiate. Cred că este pentru mine un exemplu care vorbeşte foarte clar. În situaţia actuală, lucrul important este de a sta cu aceia care suferă în Ucraina. După aceea, vom vedea ce este posibil să se facă şi cum să se facă. Ceea ce m-a schimbat a fost să văd speranţa care încă există în aceste persoane în pofida întregii suferinţe care le este provocată. Şi noi acum suntem chemaţi să susţinem această speranţă.
de M. Chiara Biagioni
(După agenţia SIR, 22 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
