Interviu luat arhiepiscopului Gallagher la sfârşitul misiunii în Ucraina

© Vatican Media

"Nu uit chipurile celor care au pierdut totul"

Încheierea misiunii în Ucraina a fost o lungă zi de călătorie pentru arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretarul Sfântului Scaun pentru Relaţiile cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale, o distanţă de aproape 900 km de la Kiev la Cracovia, via Liov. În timpul şederii sale de şase zile în ţară, devastată de război din 2014, care s-a intensificat odată cu invazia rusă la scară largă din februarie 2022, a ţinut numeroase întâlniri politice, instituţionale şi ecleziale, precum şi pastorale. Scopul principal al călătoriei a fost, de fapt, celebrarea celei de-a 35-a aniversări a restaurării structurilor Bisericii latine catolice de la sanctuarul marian din Berdychiv, care a avut loc în faţa a mii de credincioşi duminică, 19 iulie 2026. Gallagher, trimisul Papei Leon pentru această ocazie specială, a putut experimenta direct suferinţa şi oboseala oamenilor, precum şi, pe de altă parte, dorinţa lor de a o lua de la capăt, dorinţa lor profundă de a obţine rapid o pace dreaptă şi dorinţa lor de a reveni la o viaţă cât mai normală posibil. După misiune, prelatul, cu puţin timp înainte de a pleca din Cracovia spre Roma, a vorbit cu mass-media vaticane despre experienţă, reflectând şi asupra a ceea ce poate face Sfântul Scaun pentru a lua măsuri care să ajute populaţia, să favorizeze încetarea ostilităţilor şi să contribuie la reconstruirea unui climat de armonie. Dar oferă şi o imagine a ceea ce, personal, l-a impresionat cel mai mult.

Excelenţă, ne aflăm la sfârşitul misiunii dumneavoastră pastorale şi diplomatice în Ucraina, care a început joia trecută. Au fost zile şi întâlniri foarte intense. Aţi venit aici în 2022, la doar câteva luni după izbucnirea războiului, şi v-aţi întors după mai bine de patru ani şi jumătate de ostilitate. Ce fel de ţară aţi găsit şi ce sentimente aţi trăit?

Permiteţi-mi să le mulţumesc mai întâi celor care au făcut posibilă vizita mea: în primul rând Domnului, care ne-a călăuzit; apoi, bineînţeles, autorităţilor ucrainene, care ne-au primit la graniţă şi ne-au ajutat în orice mod, asigurându-ne siguranţa; Bisericii greco-catolice şi Bisericii latine; şi, bineînţeles, nunţiului, arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, şi colaboratorilor săi, care ne-au găzduit şi ne-au ajutat pe tot parcursul şederii noastre.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, vizita mea - aşa cum aţi spus şi dumneavoastră - a avut două scopuri, pastorale şi diplomatice. Mai exact, am fost trimis la sărbătorile de la Berdychiv, care au coincis şi cu cea de-a 25-a aniversare a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea. Şi, în general, am observat un spirit comunitar şi festiv foarte puternic, o mare devoţiune, o mare intensitate care îi împinge pe oameni să se îndrepte din ce în ce mai mult către Dumnezeu pentru a-i implora ajutorul. la nivel diplomatic, am avut contact cu autorităţile, cu ministrul de externe în exerciţiu şi cu preşedintele Volodimir Zelenski şi am adunat mai multe mărturii privind suferinţa populaţiei. Este incontestabil: oboseala oamenilor faţă de toate aceste violenţe este vizibil evidentă. În acelaşi timp, însă, se găseşte un popor hotărât, rezistent, conştient de numeroasele sacrificii pe care le-a făcut pentru ţară. Sincer, am fost profund impresionat şi mişcat de curajul şi determinarea oamenilor, precum şi de credinţa lor în Dumnezeu Tatăl. Şi o hotărâre, aş spune, de a trăi o viaţă cât mai normală posibil: să-şi continue munca, să aibă grijă de copiii lor, să aibă grijă de bătrâni şi să încerce să cultive un spirit de solidaritate printre cei care au suferit în timpul bombardamentelor. Am fost impresionat de nobleţea spiritului lor şi de hotărârea lor de a-şi păstra libertatea şi independenţa.

Duminică, aţi vizitat sanctuarul din Berdychiv pentru a celebra sărbătoarea Maicii Domnului de pe Muntele Carmel. Mii de oameni s-au adunat acolo în pofida dificultăţilor, atât legate de război, cât şi personale: mulţi erau vârstnici şi persoane cu dizabilităţi. Ce semnificaţie au toate acestea într-un timp de război precum cel pe care îl trăim?

În primul rând, a fost interesant să vedem şi să experimentăm devoţiunea pe care aceşti oameni o au pentru Maica Domnului. Berdychiv este un sanctuar istoric, unde pelerinii vin de mulţi ani: aşadar, într-un timp de dificultate şi încercare, găsesc aici o stâncă de care să se agaţe. De asemenea, a fost important pentru ei să fie acolo, deoarece în ultimii ani - din cauza războiului - nu a fost posibil să se celebreze Liturghia pe esplanadă, ci numai în interiorul bisericii. Doar câteva zeci de oameni au încăput înăuntru. În schimb, duminică, mii de oameni s-au adunat pe gazon, bucuroşi şi recunoscători pentru prezenţa unui reprezentant al papei, a cărui apropiere o puteau simţi, dar şi profund concentraţi asupra rugăciunii şi actului de devoţiune pe care îl săvârşeau faţă de Maica Domnului, plini de speranţă că mijlocirea ei ar putea pune capăt cu adevărat acestui război teribil.

Emoţionante în timpul misiunii au fost vizitele la locurile bombardate, la memorialul Maidan şi la oamenii care au suferit cumva pierderi familiale şi daune materiale la casele lor. În 2022, aţi vizitat şi Bucha, Irpin şi Vorzel. Întrebarea este: cum este posibil să înduri toate acestea atât de mult timp? În omilia dumneavoastră de la Berdychiv, aţi vorbit despre puterea răului şi prezenţa Diavolului...

Arma credinţei i-a susţinut pe aceşti oameni. Mai mult, sunt siguri că luptă - şi o spun deschis - nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga Europă. Cred că simt că nu au alternativă; este o luptă pentru supravieţuirea unei naţiuni. Desigur, ştim că există dispute între unii pe diferite aspecte istorice care stau la baza unei poziţii sau alteia. Dar realitatea de astăzi este că această ţară ar dori să continue să fie ceea ce era înainte de război şi, pentru aceasta, sunt dispuşi să sufere. E teribil să vezi şi să ştii câţi morţi au fost, să vezi fotografiile atâtor oameni, adesea a căror soartă rămâne necunoscută - dacă mai sunt sau nu în viaţă, sau unde se află trupurile lor - postate pe memoriale. Ne atinge pe toţi. Dar prin aceste monumente, ele încearcă să exprime o mărturie a curajului soldaţilor, solidaritate cu cei care suferă sub bombe, rachete şi drone. Îmi dau seama că ne este greu nouă, celor care trăim în pace, să concepem cum în fiecare noapte există posibilitatea de a nu ne trezi dimineaţa la un posibil bombardament, în fiecare zi gândindu-ne că acesta ar putea fi ultimul... E dificil, pare imposibil de înţeles, totuşi este realitatea.

Care sunt rezultatele întâlnirilor dumneavoastră politice şi instituţionale? Şi ce provocări rămân pe care Sfântul Scaun le poate aborda şi aborda concret?

În contactele noastre cu autorităţile, am constatat o mare recunoştinţă faţă de Sfântul Părinte, apelurile şi cuvintele sale, iar acest lucru ne bucură. Se simt susţinuţi de apropierea Papei Leon, acum, şi înainte de aceasta, a Papei Francisc. Acest lucru ne ajută şi pe noi, cei de la Sfântul Scaun, să continuăm să ne reînnoim angajarea de a discuta cu comunitatea internaţională şi cu autorităţile ruse, precum şi de a continua misiunile umanitare, cum ar fi cea a cardinalului Matteo Maria Zuppi, care lucrează pentru întoarcerea copiilor, prizonierilor şi civililor. Experienţa mea a fost foarte pozitivă, ceea ce - dincolo de efortul logistic şi consumator de timp pentru a ajunge acolo - ne permite să experimentăm direct realitatea lumii. Pentru că asta trebuie să ne amintim: nu peste tot viaţa merge la fel ca în Italia sau în patria mea, Anglia. Există o realitate întunecată, sumbră în lumea de astăzi. Nu putem renunţa şi, într-un anumit sens, şi noi trebuie să luptăm, făcându-ne partea cu instrumentele pe care le avem la dispoziţie, pentru a aduce pacea.

Mulţi v-au întrebat când va vizita papa Ucraina "martirizată". Ce răspuns puteţi da?

Aproape toţi cei pe care i-am întâlnit m-au întrebat. Răspunsul meu este foarte simplu. Sfântul Părinte ia foarte în serios această invitaţie. Din partea noastră, vom studia condiţiile pentru a identifica momentul şi metodele care vor fi cele mai rodnice pentru Ucraina şi pentru pacea mondială.

Dar vedeţi vreo speranţă că se poate ajunge la un armistiţiu între cele două părţi pe termen scurt?

Am văzut o mare determinare din partea Ucrainei în ultimele zile în dorinţa şi capacitatea de a lucra pentru atingerea acestui obiectiv. Îmi este puţin dificil să spun acum dacă se poate realiza pe termen scurt, dar trebuie să lucrăm în această direcţie. Apoi, aşa cum am văzut la altarul din Berdychiv - şi am învăţat din istoria trecută a acestui loc de extraordinară devoţiune mariană, faimos pentru zeci de vindecări - nu trebuie să excludem nici posibilitatea unui miracol.

În final, aş dori să vă cer o sugestie personală. Ce aţi lua în mod ideal în valiză când vă întoarceţi acasă după această călătorie? Ce imagine, ce instantaneu?

Da, este imaginea clădirilor şi caselor bombardate. Le-am vizitat într-un cartier din Kiev, pe strada Bratstva Tarasivtsiv, împreună cu autorităţile locale şi oficiali UNHCR. Ne-am dat seama, şi eu am realizat direct, cât de mare este diferenţa dintre a vedea cadre la televizor, aşa cum vedem atâtea în fiecare zi, şi a merge efectiv în aceste locuri unde, până acum câteva zile, locuiau familii şi oameni ca noi. Când vezi în jurul tău oamenii dezorientaţi şi disperaţi care au trăit acolo şi au pierdut totul, feţele lor, expresiile lor, dar şi, în ochii lor, speranţa demnă pentru zile mai bune... acestea sunt imagini care rămân cu tine pentru totdeauna.

Roberto Paglialonga

(După L'Osservatore Romano, 22 iulie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu