|
| © Vatican Media |
Împotriva pericolului indiferenţei
Unitatea şi pacea, dar şi suferinţa din regiunile lovite de război, ca Ucraina şi Orientul Mijlociu, precum şi crearea de parcursuri de dialog. Acestea au fost temele aflate în centrul întâlnirii dintre fratele Matthew, prior al Comunităţii Ecumenice Taizé, şi Papa Leon al XIV-lea, care l-a primit în audienţă la Vatican sâmbătă, 21 martie 2026.
Într-un colocviu cu mass-media vaticane, fratele Matthew a explicat că aceasta a fost a doua sa întâlnire cu pontiful, după cea din iulie anul trecut. "Sfântul Părinte a acordat sprijin deplin vocaţiei comunităţii noastre ecumenice, compusă din fraţi de diferite confesiuni creştine. Acest semn de unitate este foarte important pentru noi, aşa cum este atenţia acordată rolului episcopului de Roma ca slujitor al unităţii poporului lui Dumnezeu". Unitate de care lumea pare să aibă nevoie în mod deosebit în momentul istoric actual marcat de conflicte.
Priorul de la Taizé a amintit că acea comunitate s-a născut tocmai într-o perioadă de război: "Frère Roger, fondatorul nostru, a părăsit Elveţia neutră în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi s-a mutat la Taizé, lângă aşa-numita linie de demarcaţie din Franţa". Franţa, a explicat preotul, era împărţită între zona ocupată de nazişti şi zona oficial liberă. Iniţial, a rămas acolo singur timp de doi ani, apoi s-a întors în Elveţia pentru că situaţia era prea periculoasă, pentru a se întoarce după război alături de primii fraţi. "Această istorie ne vorbeşte mult astăzi: vocaţia noastră este să fim prezenţi nu numai la Taizé, unde primim atâţia tineri, ci şi în punctele de ruptură a familiei umane", a continuat frère Matthew.
"Cel mai mare pericol în Occident astăzi - a afirmat el - este indiferenţa. Am putea crede că războaiele îndepărtate nu ne privesc, dar ceea ce se întâmplă în Ucraina sau în Orientul Mijlociu are consecinţe directe asupra noastră, nu numai economice, ci şi asupra libertăţii noastre de a exista ca naţiuni şi de a practica credinţa noastră. Dacă noi cădem în indiferenţă, aceste probleme vor ajunge în curând să apese şi pe umerii noştri. De aceea este important să căutăm semne concrete de solidaritate: să menţinem contactele, să-i vizităm pe cei care luptă pentru libertate, să nu-i uităm pe cei care suferă". Este vorba de o provocare care nu este numai în zilele noastre, totuşi riscul descurajării este mereu prezent. "Când merg în Ucraina, văd rezistenţa extraordinară a persoanelor, chiar şi în mijlocul suferinţei". Asemenea experienţei pe care am avut-o la Zaporoje de Crăciun: "Avem nevoie de mărturia celor care trăiesc aceste situaţii, să ascultăm istoriile lor şi să vizităm locurile care vorbesc despre realitatea a ceea ce se întâmplă".
În ceea ce priveşte indiferenţa, frère Matthew a observat că este o condiţie pe care oricine, chiar şi creştinii, o poate experimenta, fiind în acelaşi timp oameni, dar este esenţial să înţelegem cum să ne întoarcem la evanghelie: "Isus ne cere să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, ceea ce înseamnă să nu cădem în indiferenţă faţă de cei care suferă. El spune: «Orice faceţi celui mai mic dintre fraţii mei, mie îmi faceţi». Există o legătură directă între atenţia noastră faţă de cei care suferă şi atenţia noastră faţă de Cristos". Însuşi Papa Leon a exprimat-o clar în Dilexi te: săracii nu pot fi separaţi de Cristos. "Sărăcia şi suferinţa pe care le vedem astăzi, mai ales în situaţii de război, reprezintă un imperativ pentru noi. Nu toţi pot merge în Ucraina sau în Orientul Mijlociu, dar toţi se pot ruga. Rugăciunea ne menţine vigilenţi, ne împiedică să uităm şi ne poate inspira moduri concrete pentru a-i ajuta pe ceilalţi: refugiaţi, persoane vulnerabile sau pe cei care au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele. Rugăciunea este un gest posibil pentru toţi". Desigur, "deconectarea emoţională" este un pericol cu care se poate confrunta orice om: "Trebuie să acceptăm că fiecare are o capacitate diferită de a îndura durerea: nu înseamnă a fi răi sau indiferenţi, ci pur şi simplu a avea limite. Văd asta şi cu fraţii mei: unii sunt atât de afectaţi de suferinţă încât pierd libertatea interioară şi au nevoie de cineva care să îi însoţească". Pentru toţi însă, a concluzionat priorul comunităţii de la Taizé, există întotdeauna oportunitatea de a-şi aminti de aceste situaţii în rugăciune.
Svitlana Dukhovych
(După L'Osservatore Romano, 24 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
