|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
"Să ne bucurăm cu toţii în Domnul: Mântuitorul nostru s-a născut în lume. Astăzi a coborât din cer la noi adevărata pace" (Antifonul de intrare la Liturghia din noaptea de Crăciun). Aşa cântă liturgia în noaptea de Crăciun şi aşa răsună în toată Biserica vestea din Betleem: Pruncul care s-a născut din Fecioara Maria este Cristos Domnul, trimis de Tatăl pentru a ne mântui de păcat şi de moarte. El este pacea noastră, Cel care a biruit ura şi duşmănia cu iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Din acest motiv, "Naşterea Domnului este Naşterea păcii" (Sf. Leon cel Mare, Predica 26).
Isus s-a născut într-un grajd pentru că nu era loc pentru el în han. De îndată ce s-a născut, mama sa, Maria, "l-a înfăşat în scutece şi l-a pus într-o iesle" (cf. Lc 2,7). Fiul lui Dumnezeu, prin care au fost create toate lucrurile, nu este primit, iar leagănul său este o iesle săracă pentru animale.
Cuvântul veşnic al Tatălui, pe care cerurile nu-l pot cuprinde, a ales să vină în lume în acest fel. Din iubire, a voit să se nască dintr-o femeie, pentru a împărtăşi umanitatea noastră; din iubire, a acceptat sărăcia şi respingerea şi s-a identificat cu cei respinşi şi excluşi.
În naşterea lui Isus deja se profilează alegerea de fond care avea să călăuzească întreaga viaţă a Fiului lui Dumnezeu, până la moartea pe cruce: alegerea de a nu ne lăsa să purtăm noi povara păcatului, ci de a o purta el pentru noi, de a o lua asupra sa. Numai el putea face asta. Dar, în acelaşi timp, a arătat ceea ce în schimb numai noi putem face, adică să ne asumăm fiecare propria parte de responsabilitate. Da, pentru că Dumnezeu, care ne-a creat fără noi, nu ne poate mântui fără noi (cf. Sf. Augustin, Discurs 169, 11, 13), adică fără libera noastră voinţă de a iubi. Cine nu iubeşte nu este mântuit, este pierdut. Şi cine nu-şi iubeşte fratele pe care îl vede, nu-l poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vede (cf. 1In 4,20).
Surorilor şi fraţilor, iată calea păcii: responsabilitatea. Dacă fiecare dintre noi - la toate nivelurile -, în loc să-i acuze pe ceilalţi, ar recunoaşte mai întâi propriile neajunsuri şi i-ar cere iertare lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp s-ar pune în locul celor care suferă, s-ar arăta solidar cu cei mai slabi şi mai asupriţi, atunci lumea s-ar schimba.
Isus Cristos este pacea noastră înainte de toate pentru că ne eliberează de păcat şi apoi pentru că ne arată calea de urmat pentru a depăşi conflictele, toate conflictele, de la cele interpersonale la cele internaţionale. Fără o inimă liberă de păcat, o inimă iertată, nu putem fi bărbaţi şi femei ai păcii şi făcători de pace. De aceea Isus s-a născut în Betleem şi a murit pe cruce: pentru a ne elibera de păcat. El este Mântuitorul. Cu harul său, fiecare dintre noi poate şi trebuie să-şi facă propria parte pentru a respinge ura, violenţa, opoziţia şi pentru a practica dialogul, pacea, reconcilierea.
În această zi de sărbătoare, doresc să transmit un salut călduros şi patern tuturor creştinilor, în special celor care trăiesc în Orientul Mijlociu, pe care i-am întâlnit recent în prima mea călătorie apostolică. Am ascultat temerile lor şi cunosc bine sentimentul lor de neputinţă în faţa dinamicilor de putere care îi depăşesc. Pruncul care se naşte astăzi la Betleem este acelaşi Isus care spune: "V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!" (In 16,33).
De la el invocăm dreptate, pace şi stabilitate pentru Liban, Palestina, Israel, Siria, încrezându-ne în aceste cuvinte divine: "Lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa" (Is 32,17).
Principelui Păcii îi încredinţăm întregul continent european, cerându-i să continue să inspire în el un spirit comunitar şi de colaborare, fidel rădăcinilor sale creştine şi istoriei sale, solidar şi primitor faţă de cei aflaţi în nevoie. Ne rugăm în special pentru martirizatul popor ucrainean: fie ca zgomotul armelor să înceteze şi părţile implicate, susţinute de angajarea comunităţii internaţionale, să găsească curajul de a dialoga în mod sincer, direct şi respectuos.
De la Pruncul din Betleem implorăm pace şi mângâiere pentru victimele tuturor războaielor care au loc în lume, în special pentru cele uitate; şi pentru cei care suferă din cauza nedreptăţii, a instabilităţii politice, a persecuţiei religioase şi a terorismului. Amintesc în special fraţii şi surorile din Sudan, Sudanul de Sud, Mali, Burkina Faso şi Republica Democrată Congo.
În aceste ultime zile ale Jubileului Speranţei, să-l rugăm pe Dumnezeul făcut om pentru iubita populaţie din Haiti, ca să înceteze orice formă de violenţă în ţară şi să se poată face progrese pe calea păcii şi a reconcilierii.
Fie ca Pruncul Isus să-i inspire pe toţi cei cu responsabilităţi politice în America Latină, pentru ca, în faţa numeroaselor provocări, să fie dat spaţiu dialogului pentru binele comun şi nu pentru excluderi ideologice şi partizane.
Îi cerem Principelui Păcii să lumineze Myanmarul cu lumina unui viitor al reconcilierii: să redea speranţă generaţiilor tinere, să călăuzească întregul popor birmanez pe cărările păcii şi să-i însoţească pe cei care trăiesc fără casă, fără siguranţă sau fără încredere în viitor.
Lui îi cerem să restabilească vechea prietenie dintre Thailanda şi Cambodgia şi părţile implicate să continue să lucreze pentru reconciliere şi pace.
Lui îi încredinţăm, de asemenea, popoarele din Asia de Sud şi din Oceania, greu încercate de recentele şi devastatoarele calamităţi naturale, care au afectat grav populaţii întregi. În faţa acestor încercări, îi invit pe toţi să reînnoim cu convingere angajarea noastră comună de a-i ajuta pe cei care suferă.
Iubiţi fraţi şi surori,
În întunericul nopţii, "Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om" (In 1,9), dar "ai săi nu l-au primit" (In 1,11). Să nu ne lăsăm copleşiţi de indiferenţă faţă de cei care suferă, pentru că Dumnezeu nu este indiferent faţă de mizeriile noastre.
Devenind om, Isus ia asupra sa fragilitatea noastră, se identifică cu fiecare dintre noi: cu cei care nu mai au nimic şi au pierdut totul, precum locuitorii din Gaza; cu cei care sunt cuprinşi de foame şi de sărăcie, precum poporul yemenit; cu cei care fug din patria lor pentru a căuta un viitor în altă parte, precum numeroşii refugiaţi şi migranţi care traversează Mediterana sau parcurg continentul american; cu cei care şi-au pierdut locul de muncă şi cu cei care îl caută, precum atâţia tineri care se luptă să găsească de lucru; cu cei care sunt exploataţi, precum prea mulţi muncitori sub-plătiţi; cu cei aflaţi în închisoare şi care adesea trăiesc în condiţii inumane.
Invocaţia pentru pace care se ridică din fiecare ţară ajunge la inima lui Dumnezeu, aşa cum scrie un poet:
"Nu pacea unui armistiţiu,
nici măcar viziunea lupului şi a mielului,
ci mai degrabă
ca în inimă când entuziasmul s-a terminat
şi nu se poate vorbi decât despre o mare oboseală.
[...]
Să vină
ca florile sălbatice,
deodată, deoarece câmpul
are nevoie de ea: pace sălbatică" (Y. Amichai, "Wildpeace", în The Poetry of Yehuda Amichai, Farrar, Straus and Giroux, 2015).
În această zi sfântă, să ne deschidem inima către fraţii şi surorile aflaţi în nevoie şi în durere. Făcând aceasta, o deschidem către Pruncul Isus, care ne primeşte cu braţele deschise şi ne revelează divinitatea sa: "Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu" (In 1,12).
În câteva zile, Anul Jubiliar se va încheia. Porţile Sfinte se vor închide, dar Cristos, speranţa noastră, rămâne mereu cu noi! El este Poarta mereu deschisă care ne introduce în viaţa divină. Este mesajul plin de bucurie al acestei zile: Pruncul care s-a născut este Dumnezeul făcut om; el nu vine să condamne, ci să mântuiască; apariţia sa nu este una trecătoare, el vine pentru a rămâne şi pentru a se dărui pe sine însuşi. În el, fiecare rană este vindecată şi fiecare inimă găseşte odihnă şi pace. "Naşterea Domnului este Naşterea păcii".
Vă urez din inimă tuturor un Crăciun sfânt şi liniştit!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
