Credinţa şi laptele matern

"În familie credinţa se absoarbe împreună cu laptele matern". Aminteşte asta papa Francisc în mesajul trimis participanţilor la Primul Congres Latinoamerican de Pastoraţie Familială, în desfăşurare la Ciudad de Panama cu tema "Familia şi dezvoltarea socială pentru o viaţă deplină". Întâlnirea, care s-a deschis luni, 4 august 2014, şi va continua până pe 9 august 2014, este promovată de departamentul familie, viaţă şi tineret al Consiliului episcopal latinoamerican (CELAM). Publicăm în continuare o traducere a mesajului:

Iubiţi fraţi,

Mă unesc cu inima cu toţi participanţii la acest prim Congres latinoamerican de pastoraţie familială, organizat de CELAM, şi felicit această iniţiativă în favoarea unei valori atât de dragi şi importante astăzi în naţiunile noastre.

Ce este familia? Dincolo de problemele sale cele mai urgente şi de necesităţile sale permanente, familia este un "centru de iubire", unde domneşte legea respectului şi a comuniunii, capabilă să reziste impulsului manipulării şi dominării din partea "centrelor de putere" lumeşti. În inima familiei, persoana se integrează cu naturaleţe şi armonie într-un grup uman, depăşind opoziţia falsă dintre individ şi societate. În sânul familiei nimeni nu este pus deoparte: acolo vor găsi primire fie bătrânul fie copilul. Cultura întâlnirii şi a dialogului, deschiderea la solidaritate şi la transcendenţă îşi au originea în ea.

Pentru aceasta, familia constituie o mare "bogăţie socială" (cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 44). În acest sens, aş vrea să subliniez două aporturi primare: stabilitatea şi rodnicia.

Relaţiile bazate pe iubirea fidelă, până la moarte, cum este căsătoria, paternitatea, faptul de a fi copii sau fraţi, se învaţă şi se trăiesc în nucleul familial. Când aceste relaţii formează ţesutul fundamental al unei societăţi umane, îi dau coeziune şi consistenţă. Deci nu este posibil a face parte dintr-un popor, a se simţi aproapele, a se îngriji de cel care este mai departe şi nenorocit, dacă în inima omului sunt frânte aceste relaţii fundamentale, care îi dau siguranţă în deschiderea spre alţii.

În afară de asta, iubirea familială este rodnică şi nu numai pentru că generează noi vieţi, ci pentru că lărgeşte orizontul existenţei, generează o lume nouă; ne face să credem, împotriva oricărei descurajări şi defetism, că o convieţuire bazată pe respect şi încredere este posibilă. În faţa unei viziuni materialiste a lumii, familia nu-l reduce pe om la utilitarism steril, ci oferă un canal pentru realizarea dorinţelor sale cele mai profunde.

În sfârşit, aş vrea să vă spun că, graţie experienţei fundamentale a iubirii familiale, omul creşte şi în deschiderea sa la Dumnezeu ca Tată. Pentru aceasta Documentul de la Aparecida afirmă că familia nu trebuie să fie considerată numai obiect de evanghelizare, ci şi agent de evanghelizare (cf. nr. 432, 435). În ea se reflectă imaginea lui Dumnezeu care în misterul său cel mai profund este o familie şi, în acest mod, permite să se vadă iubirea umană ca semn şi prezenţă a iubirii divine (Scrisoarea enciclică Lumen fidei, 52). În familie credinţa se absoarbe împreună cu laptele matern. De exemplu, acel gest simplu şi spontan de a cere binecuvântarea, care se păstrează în multe dintre naţiunile noastre, reflectă perfect convingerea biblică după care binecuvântarea lui Dumnezeu se transmite din tată în fiu.

Conştienţi de faptul că iubirea familială înnobilează tot ceea ce face omul, dându-i o valoare adăugată, este important de încurajat familiile să cultive relaţii sănătoase între proprii membri, să ştie să-şi spună unul altuia "scuze", "mulţumesc", "te rog", şi să se adreseze lui Dumnezeu folosind frumosul nume de Tată.

Fie ca sfânta Fecioară Maria de Guadalupe să dobândească de la Dumnezeu binecuvântări îmbelşugate pentru familiile din America şi să le facă izvoare de viaţă, de înţelegere şi de o credinţă robustă, alimentată de Evanghelie şi de faptele bune. Vă cer favoarea de a vă ruga pentru mine, pentru că am nevoie de asta.

Cu fraternitate,

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu