Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Sesiunea Plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale (29 aprilie 2022)
Stimaţi doamne şi domni!
Vă adresez bun-venit şi vă urez spor la lucru în această Sesiune Plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale. Şi îi mulţumesc profesorului Zamagni pentru cuvintele sale respectuoase şi profunde.
Aţi focalizat atenţia voastră asupra realităţii familiei. Apreciez această alegere precum şi perspectiva din care o luaţi în considerare, adică drept "bun relaţional". Ştim că schimbările sociale modifică condiţiile de viaţă ale căsătoriei şi ale familiilor din toate lumea. În afară de asta, contextul actual de criză prelungită şi multiplă pune la grea încercare proiectele de familii stabile şi fericite. La această stare de lucruri se poate răspunde redescoperind valoarea familiei ca izvor şi origine a ordinii sociale, celulă vitală a unei societăţi fraterne şi capabile să se îngrijească de casa comună.
Familia este aproape întotdeauna pe primul loc în scara valorilor diferitelor popoare, pentru că este înscrisă în însăşi natura femeii şi a bărbatului. În acest sens, căsătoria şi familia nu sunt instituţii pur umane, în pofida numeroaselor schimbări pe care le-au cunoscut în decursul secolelor şi a diversităţilor culturale şi spirituale între diferite popoare. Dincolo de toate diferenţele, ies în evidenţă trăsături comune şi permanente, care manifestă măreţia şi valoarea căsătoriei şi familiei. Totuşi, dacă această valoare este trăită în mod individualist şi privat, aşa cum se întâmplă în parte în Occident, familia poate să fie izolată şi fragmentată în contextul societăţii. Astfel se pierd funcţiile sociale pe care familia le exercită între indivizi şi în comunitate, în special faţă de cei mai slabi, cum sunt copiii, persoanele cu dizabilităţi şi bătrânii care nu sunt autosuficienţi.
Aşadar este vorba de a înţelege că familia este un bun pentru societate, nu ca simplă agregare de indivizi, ci întrucât este o relaţie întemeiată într-o "legătură a desăvârşirii", pentru a folosi o expresie a sfântului Paul (cf. Col 3,12-14). De fapt, fiinţa umană este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,8.16). Iubirea reciprocă între bărbat şi femeie este reflexie a iubirii absolute şi infailibile cu care Dumnezeu iubeşte fiinţa umană, destinată să fie rodnică şi să se realizeze în opera comună a ordinii sociale şi a păstrării creaţiei.
Bunul familiei nu este de tip agregativ, adică nu constă în agregarea resurselor fiecăruia pentru a mări utilitatea fiecăruia, ci este o legătură relaţională de perfecţiune, care constă în împărtăşirea relaţiilor de iubire fidelă, încredere, cooperare, reciprocitate, din care derivă bunurile fiecărui membru al familiei şi, prin urmare, fericirea lor. Înţeleasă astfel, familia, care este un bun relaţional în ea însăşi, devine şi izvorul atâtor bunuri şi relaţii pentru comunitate, ca de exemplu un raport bun cu statul şi cu celelalte asociaţii din societate, solidaritatea între familii, primirea celui care este în dificultate, atenţia faţă de cei din urmă, contrastarea proceselor de sărăcire, şi aşa mai departe.
Această legătură de perfecţionare, pe care am putea-o numi specificul său "genom special", constă într-o acţiune motivată de dăruire, de trăirea conform regulii reciprocităţii generoase şi a generării. Familia umanizează persoanele prin relaţia lui "noi" şi în acelaşi timp promovează diferenţele legitime ale fiecăruia. Atenţie, acest lucru este chiar important pentru a înţelege ce anume este o familie, care nu este numai o agregare de persoane.
Gândirea socială a Bisericii ajută la înţelegerea acestei iubiri relaţionale tocmai a familiei, cum a încercat să facă exortaţia apostolică Amoris laetitia, inserându-se în linia marii tradiţii, dar cu acea tradiţie, să facă un pas înainte.
Un aspect pe care aş vrea să subliniez este că familia este locul primirii. Nu se vorbeşte mult despre asta, dar este important. Calităţile sale se manifestă în mod deosebit în familiile unde sunt prezenţi membri fragili sau cu dezabilităţi. Aceste familii dezvoltă virtuţi speciale, care potenţează capacităţile de iubire şi de suportare răbdătoare faţă de dificultăţile vieţii. Să ne gândim la reabilitarea bolnavilor, la primirea migranţilor, şi în general la incluziunea socială a celui care este victimă a marginalizării, în toate sferele sociale, în special în lumea muncii. Asistenţa domiciliară integrată faţă de persoanele cu dizabilitate gravă pune în mişcare în membrii familiei acea capacitate de îngrijire care ştie să răspundă la necesităţile specifice ale fiecăruia. Să ne gândim şi la familiile care generează beneficii pentru întreaga societate, între care familiile adoptive şi familiile cărora le sunt încredinţaţi copii. Familia - ştim asta - este antidotul principal la sărăcie, materială şi spirituală, aşa cum este şi la problema iernii demografice şi la maternitatea şi paternitatea iresponsabilă. Aceste două lucruri trebuie subliniate. Iarna demografică este lucru serios. Aici în Italia este lucru serios faţă de celelalte ţări din Europa. Nu se poate lăsa deoparte, este un lucru serios. Şi iresponsabilitatea maternităţii şi paternităţii este un alt lucru serios de care trebuie ţinut cont pentru a ajuta ca să nu se întâmple.
Familia devine o legătură a desăvârşirii şi un bun relaţional cu cât face să înflorească mai mult propria sa natură, fie de la sine, fie cu ajutorul celorlalte persoane şi al instituţiilor, inclusiv cele guvernamentale. Este necesar ca în toate ţările să fie promovate politici sociale, economice şi culturale "prietene ale familiei". De exemplu, sunt politici care fac posibilă o armonizare între familie şi loc de muncă; politici fiscale care recunosc încărcăturile familiale şi susţin funcţiunile educative ale familiilor adoptând instrumente potrivite de egalitate fiscală; politici de primire a vieţii; servicii sociale, psihologice şi sanitare centrate pe sprijinul dat relaţiilor de cuplu şi de părinţi.
O societate "prietenă a familiei" este posibilă. Pentru că societatea se naşte şi evoluează cu familia. Nu poate fi condus totul la contract, nici nu poate fi impus totul prin ordin. În realitate, când o civilizaţia dezrădăcinează din propriul pământ pomul darului ca gratuitate, declinul său devine de neoprit. Ei bine, familia este plantatoarea primară a pomului gratuităţii. Relaţionalitatea care se practică în familie nu se sprijină pe axa convenienţei sau a interesului, ci pe cea a fiinţei, care se păstrează şi atunci când raporturile nu se strică. Şi aş vrea să subliniez asta a gratuităţii, pentru că nu ne gândim mult la asta; este foarte important s-o inserăm în reflecţia despre familie. Gratuitatea în familie: darul, a da şi a primi darul în mod gratuit.
Consider că pentru a redescoperi frumuseţea familiei există câteva condiţii. Prima este a scoate din ochii minţii "cataracta" ideologiilor care ne împiedică să vedem realitatea. Este pedagogia învăţătorului interior - cea a lui Socrate şi a sfântului Augustin - şi nu aceea care caută pur şi simplu consensul. A doua condiţie este redescoperirea corespunderii între căsătoria naturală şi căsătoria sacrament. De fapt, separarea între cele două ajunge, pe de o parte să se gândească sacramentalitatea drept ceva adăugat, extrinsec, şi pe de altă parte riscă să abandoneze instituţia familiei în faţa tiraniei artificialului. A treia condiţie este, aşa cum aminteşte Amoris laetitia, conştiinţa că harul sacramentului Căsătoriei - care este sacramentul "social" prin excelenţă - vindecă şi înalţă toată societatea umană şi este plămadă de fraternitate. "Toată viaţa în comun a soţilor, toată reţeaua de relaţii care o vor ţese între ei, cu copiii şi cu lumea, va fi impregnată şi întărită de harul sacramentului care provine din misterul Întrupării şi al Paştelui, în care Dumnezeu a exprimat toată iubirea sa faţă de omenire şi s-a unit intim cu ea" (nr. 74).
Dragi prieteni, în timp ce vă las aceste reflecţii, încă o dată vă asigur recunoştinţa mea, aprecierea mea pentru activităţile acestei Academii Pontificale precum şi rugăciunea mea pentru voi şi pentru familiile voastre. Vă binecuvântez din inimă. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
