Publicăm comentariul părintelui Raniero Cantalamessa OFMCap - predicator al Casei Pontificale - la evanghelia de joi, 8 decembrie, (Luca 1,26-38) din solemnitatea Neprihănitei Zămisliri.
* * *
Sărbătoarea frumuseţii
Spunând că Maria este Neprihănita spunem despre ea două lucruri, unul negativ şi unul pozitiv: negativ, faptul că a fost zămislită fără de "pata" păcatului strămoşesc; pozitiv, faptul că a venit în lume deja plină de toate harurile. În acest cuvânt se află explicaţia la tot ceea ce este Maria. Evanghelia sărbătorii subliniază acest lucru făcându-ne să ascultăm din nou cuvântul îngerului: "Bucură-te, tu, cea plină de har, Domnul este cu tine".
Cuvântul har are două semnificaţii. Poate să însemne favoare, iertare, amnistie, ca atunci când spunem despre un condamnat la moarte că a obţinut har. Dar poate să însemne şi frumuseţe, fascinaţie, vrednică de iubire. Lumea de astăzi cunoaşte bine acest al doilea sens al harului, mai mult, este singura care îl cunoaşte.
Şi în Biblie cuvântul har are aceste două semnificaţii. Indică înainte de toate şi mai întâi favoarea divină gratuită şi nemeritată, care, în prezenţa păcatului, se traduce în iertare şi milostivire; dar indică şi frumuseţea care derivă din această favoare divină, ceea ce noi numim starea de har.
În Maria găsim aceste două semnificaţii ale cuvântului har. Ea este "plină de har", înainte de toate pentru că a fost obiectul unei favori şi al unei alegeri unice, a fost şi ea "graţiată", adică mântuită în mod gratuit de harul lui Cristos. (Ea a fost ferită de păcatul strămoşesc, "în vederea meritelor lui Cristos"!). Dar este "plină de har" şi în sensul că alegerea lui Dumnezeu a făcut-o strălucitoare, fără pată, "toată frumoasă", "tota pulchra", aşa cum cântă Biserica în această sărbătoare.
Dacă Neprihănita Zămislire este sărbătoarea harului şi a frumuseţii, ea are ceva foarte important să ne spună astăzi. Frumuseţea ne atinge pe toţi, este una din pârghiile cele mai profunde ale acţiunii umane. Iubirea faţă de ea ne uneşte pe toţi. Putem să nu fim de acord cu privire la ce anume este frumos, dar toţi suntem atraşi de frumuseţe. "Lumea va fi salvată de către frumuseţe", a spus Dostoevski. Însă, trebuie să mai adăugăm, lumea poate să fie şi pierdută de către frumuseţe.
De ce, atât de des, frumuseţea se transformă într-o capcană mortală şi în motiv de delicte şi de lacrimi amare? Pentru ce atâtea personificări ale frumuseţii, începând de la Elena lui Homer, au fost motivul atâtor dolii şi tragedii inumane şi atâtor moderne mituri ale frumuseţii (ultimul este cel al lui Marilyn Monroe) au sfârşit aşa de trist?
Pascal spune că există trei ordine de măreţie - sau categorii de valori - în lume: ordinea trupurilor şi a lucrurilor materiale, ordinea inteligenţei şi a geniului şi ordinea bunătăţii sau sănătăţii. Fac parte din prima ordine forţa, bogăţiile materiale; fac parte din a doua ordine geniul, ştiinţa, arta; fac parte din al treilea nivel bunătatea, sfinţenia, harul.
Între fiecare din aceste niveluri şi următorul există un salt de calitate destul de infinit. La geniu nu adaugă şi nu ia nimic faptul de a fi bogat sau sărac, frumos sau urât; măreţia sa se plasează pe un plan diferit şi superior. În acelaşi mod, la sfânt nu adaugă şi nu ia nimic faptul de a fi puternic sau slab, bogat sau sărac, un geniu sau un analfabet: măreţia sa se plasează pe un plan diferit şi infinit de superior. Compozitorul Gounod spunea că o picătură de sfinţenie are valoare mai mare decât un ocean de geniu..
Tot ceea ce Pascal spune despre măreţie în general se aplică şi la frumuseţe. Există trei feluri de frumuseţe: frumuseţea fizică sau a trupurilor, frumuseţea intelectuală sau estetică şi frumuseţea morală şi spirituală. Şi aici, între un plan şi următorul există un abis.
Frumuseţea Mariei Neprihănite se plasează pe al treilea plan, cel al sfinţeniei şi al harului şi, mai mult, constituie, după Cristos, culmea. Este frumuseţea interioară, formată din lumină, din armonie, din corespundere perfectă între realitatea şi imaginea pe care o avea Dumnezeu când a creat femeia. Este Eva în toată strălucirea şi perfecţiunea sa, "noua Evă".
Poate că noi, creştinii, dispreţuim frumuseţea sau ne este frică de ea, în sensul obişnuit al termenului? Nicidecum. Cântarea Cântărilor celebrează această frumuseţe în mireasă şi în mire, cu entuziasm de nedepăşit şi fără complexe. Şi ea este creaţie a lui Dumnezeu, mai mult, este însăşi floarea creaţiei materiale. Însă spunem că ea trebuie să fie mereu o frumuseţe "umană" şi, de aceea, reflexie a unui suflet şi a unui spirit. Nu poate să fie înjosită la rangul de frumuseţe doar animală, redusă un simplu stimulent pentru simţuri, la un instrument de seducţie, la sex appeal. Ar fi o dezumanizare a ei.
Cu toţii putem face ceva pentru a transmite generaţiilor care vor veni o lume un pic mai frumoasă şi mai curată, alegând măcar bine ceea lăsăm să intre în casa noastră şi în inima noastră, prin fereastra ochilor. Ceea ce a fost pentru Maria punctul de plecare în viaţă este pentru fiecare credincios punctul de sosire. De fapt, şi Biserica este chemată să fie într-o zi "fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită" (Ef 5,27).
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
