Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate! (cf. Ps 98,1)
Avem astăzi solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, "lucrul minunat pe care ni l-a făcut Domnul", şi cu toate acestea prima noastră laudă se îndreaptă spre Dumnezeu cel întreit şi unic, care, în vederea naşterii Mântuitorului Isus şi în dorinţa de a oferi lumii o imagine a Bisericii răscumpărate, a ferit-o pe Maria din prima clipă a existenţei sale de orice prihană a păcatului strămoşesc (cf. Papa Pius al IX-lea, Enciclica Ineffabilis Deus, 8 decembrie 1854).
Astăzi, Biserica ne cheamă să privim în primul rând în Maria neprihănit zămislită, la starea paradisiacă a omului de dinainte de căderea lui, om ieşit "minunat" din mâinile atotputernice a lui Dumnezeu, fără nici un fel de pată a păcatului, om plin de har, om în a cărei fiinţă străluceşte frumuseţea lui Dumnezeu, om care asemenea îngerilor împlineşte voinţa lui Dumnezeu: "Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău" (Lc 1,38), ca văzând ceea ce a fost înainte de cădere şi cea devenit după cădere, să înţelegem că păcatul a fost şi este cea mai mare catastrofă din univers
Iar în al doilea rând, Biserica ne cheamă să privim astăzi în Maria neprihănit zămislită "lucrul şi mai minunat", chipul omului răscumpărat, ridicat de Isus deasupra îngerilor, "căci căruia dintre îngeri i-a spus Dumnezeu vreodată, eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu" (Evr 1,5); sau căruia dintre îngeri i-a spus Dumnezeu vreodată: "Cum se căsătoreşte un tânăr cu o fecioară, tot aşa se va căsători cu tine cel care te-a zidit; şi după cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura de tine Dumnezeul tău" (Is 62,5)? Iar sfântului Ioan apostolul i-a fost dat să vadă împlinirea acestei minuni negrăite pregătite de Dumnezeu omului încă de la întemeierea lumii (cf. Mt 25,34), căci el vorbind despre Biserica răscumpărată, chipul Mariei neprihănit zămislite, spune: "Am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit un glas puternic, spunând: Iată cortul lui Dumnezeu este împreună cu oamenii" (Ap 21,2-3).
Deci, chiar înainte de mutarea omului în paradisul cel ceresc, Dumnezeu l-a creat pe om atât de frumos şi de minunat încât el era ca o prelungire a paradisului, pentru că Dumnezeu a voit să-şi facă din fiinţa omului o locuinţă bineplăcută şi o glorie pentru sine (cf. Prov 23,26; Is 49,3), un instrument care cântă gloria sa (cf. Ef 1,12), iar din fiinţa sa divină să facă, prin Isus, o locuinţă bineplăcută pentru om (cf. In 1,18; 2Sam 7,11).
Diavolul, care prin neascultare de Dumnezeu îşi pierduse locul din cer (cf. Ap 12,8), văzând frumuseţea paradisului şi a scaunului de domnie a lui Dumnezeu prelungite în om, dar şi planul măreţ al lui Dumnezeu cu omul, s-a gândit să strice lucrarea divină şi dărâme tronul lui Dumnezeu din inima lui şi astfel să-l facă pe om să-şi piardă locul din inima lui Dumnezeu. De aceea, din invidie şi ură (cf. Înţ 2,24), s-a apropiat cu vicleşug de om şi, promiţându-i că dacă îi va deschide uşa să intre şi el în inima sa, creată de Dumnezeu numai pentru el, îi va spori cunoaşterea, puterea şi frumuseţea. Iar omul, ignorând porunca lui Dumnezeu, pentru că avea voinţă liberă, i-a deschis. Şi cum a intrat diavolul în inima omului, locuinţa lui Dumnezeu, a pângărit-o şi a golit-o de orice de orice frumuseţe şi bogăţie, aşa cum făcuse şi cu lăcaşurile veşnice din care a fost îndepărtat pentru păcatul său. Ba mai mult, pe omul menit să-i ia locul de fericire din care a căzut el, l-a împovărat cu trudă, cu suferinţă şi cu moarte, atât pe el cât şi pe urmaşii lui (cf. Rom 6,23), astfel că i-a transformat viaţa într-un iad.
Dar cu toată viclenia diavolului şi cu toată căderea omului, Dumnezeu nu a renunţat la ideea de a locui în inima omului ca într-un paradis, nici la ideea de a-i face omului un loc în inima sa divină şi nici la ideea de a face din om un instrument care cântă gloria sa împreună cu îngerii. De aceea, după ce i-a reconfirmat diavolului pedeapsa, i-a promis omului un mântuitor (cf. Gen 3,14-15).
Practic, Dumnezeu a trecut la planul doi, plan prevăzut şi elaborat încă din veşnicie, plan conform căruia Fiul său unic se va întrupa prin puterea Duhului sfânt, dintr-o femeie asemănătoare cu Eva căzută, dar totuşi mult diferită. De aceea, Dumnezeu a creat o nouă femeie, o nouă Evă neprihănită, a creat-o pe Maria neprihănit zămislită, care aşa cum spune Scriptura, va fi "toată frumoasă şi fără cusur" (Ct 4,7); va fi "ca o grădină închisă, ca un izvor acoperit şi ca o fântână pecetluită" (Ct 4,12); adică va fi o femeie credincioasă şi ascultătoare de cuvântul său; va fi o femeie care nu-i va deschide niciodată poarta inimii diavolului; va fi o femeie în a cărei fiinţă va locui şi domni numai Dumnezeu; va fi o femeie care îl va naşte pe Fiul său pe pământ; va fi o femeie care îi va naşte şi fii credincioşi după chipul lui Isus şi al ei, copii care vor locui în Dumnezeu şi copii în care va locui Dumnezeu; copii cu sufletele plăcute ca: "nişte grădini de rodii pline de cele mai alese roade; ca nişte grădini de mălini, nard şi şofran; ca nişte grădini cu trestii mirositoare şi scorţişoară; ca nişte grădini cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe; ca nişte grădini cu cele mai alese miresme"; într-un cuvânt ca nişte grădini închise, ca nişte fântâni pecetluite şi ca nişte izvoare de ape vii acoperite" (Ct 4,13-15). Oare nu sunt sfinţii grădini închise şi pline de roade, izvoare acoperite şi fântâni pecetluite?
Da, în fiinţa inima omului i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască şi să domnească (cf. Prov 8,31; 23,26). De aceea l-a creat pe om atât de minunat (cf. Ps 139,14); de aceea atunci când a păcătuit i-a promis şi trimis un mântuitor (cf. Gen 3,15); de aceea şi-a făcut un popor ales din cei credincioşi şi i-a promis binecuvântare şi o ţară întinsă (cf. Gen 12,1-3); de aceea a coborât lângă acest popor în Egipt ca să-l elibereze şi să-l ducă într-o ţară unde curge lapte şi miere (cf. Ex 3,8); de aceea, din iubire, a mers după el din cort în cort şi din locaş în locaş (cf. 2Cr 17,5); de aceea s-a luptat pentru el cu duşmanii lui (cf. Ex 14,14.25); de aceea l-a purtat ca pe aripi de vultur până în ţara promisă (cf. Ex 19,9). Iar prin David i-a promis că el însuşi îi va zidi o casă mare de locuit (cf. 2Sam 7,11), mai întâi în Canaanul pământesc unde curge lapte şi miere (cf. Ex 3,8.17) şi apoi în Ierusalimul ceresc, Ierusalimul cel cu ospăţ veşnic (cf. Is 25,6), cel fără suferinţă, lacrimi şi moarte (cf. Ap 21,4), cel pavat cu aur, cu porţi de mărgăritare şi cu castele din pietre preţioase (cf. Ap 21,19-21), cel în care vor locui, vor trăi şi vor domni veşnic într-o unire deplină cu Dumnezeu (cf. Ap 21,3; 1Cor 13,2; 1In 3,2) şi cel în care nu va intra nimic întinat (cf. Ap 21,27).
De aceea, sfântul Paul exclamă astăzi, vorbind în numele tuturor celor care au primit mântuirea divină: "Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui" (Ef 1,3-4)!
Maria neprihănit zămislită, mântuită anticipat, cu toată frumuseţea ei, aşa cum spunea sfântul Augustin (354-430), a devenit o "matriţă" pentru toţi oamenii credincioşi care vor fi mântuiţi după venirea lui Cristos. Cu acest chip nou, neprihănit, frumos şi minunat, ca chipul Mariei, în care străluceşte chipul lui Isus, ne naştem din nou la sfântul Botez (cf. In 3,3), dacă îl primim ca mântuitor pe Isus. Ba mai mult, ne renaştem de fiecare dată când cădem în păcat prin sacramentul Spovezii, udat de botezul lacrimilor, orânduit de Isus pentru noi (cf. Mt 16,19; In 20,22-23; 2Cor 5,20).
Maria neprihănit zămislită este noua femeie, noua Evă, mama noului Adam, mama unei noi omeniri. Dacă din Eva cea rebelă care a voit să fie ca Dumnezeu (cf. Gen 3,5) s-a născut un om care îşi va ucide fratele (cf. Gen 4,8), din Maria cea credincioasă şi umilă, roaba Domnului (cf. Lc 1,38), s-a născut Fiul lui Dumnezeu care şi-a dat viaţa pentru ca fraţii săi să trăiască (cf. 1Tim 2,6). Iar din Cristos pe cruce şi din Maria de la piciorul crucii (cf. In 19,26-27), se vor naşte fii care se vor jertfi şi ei pentru mântuirea altora (cf. 1Tes 2,8; 1In 3,16), pentru ca Dumnezeu să locuiască şi să domnească în cât mai multe inimi şi cât mai mulţi oameni să locuiască şi să domnească în inima lui Dumnezeu.
Suntem în timpul sfânt al Adventului, timp în care aşteptăm şi pregătim venirea Domnului nostru Isus Cristos, cel care cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, a făcut-o pe Maria toată frumoasă şi neprihănită, capabilă să-i ofere găzduire şi lui Isus trup din trupul ei spre întrupare; lui Isus, care ne va renaşte şi pe noi după chipul său şi al Mariei. Da, Fiul lui Dumnezeu ne va renaşte şi pe noi din apă şi Duhul Sfânt (cf. In 3,3), căci, după ce a luat trup uman din Maria neprihănit zămislită, şi-a asumat şi păcatele noastre (cf. In 1,29), păcate pentru a căror spălare şi ispăşire, va pătimi, va muri, va coborî în mormânt şi va învia spre mântuirea şi învierea tuturor păcătoşilor care vor crede în el; păcătoşi iertaţi pe care, aşa cum spuneam, îi va modela după chipul său şi după chipul mamei sale Maria (cf. 1Cor 15,49) şi îi va face concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă a lui Dumnezeu (cf. Ef 2,19). Domnul ne spune astăzi: "Iată, eu fac o lume nouă; ea apare deja; nu o vedeţi" (Is 43,19)?
Astăzi suntem chemaţi ca privind la Isus "cel mai frumos dintre fiii oamenilor, cel cu har pe buze şi binecuvântat în veci" (cf. Ps 45,2), ca privind preacurata fecioară Maria neprihănit zămislită, "toată frumoasă şi fără cusur" (cf. Ct 4,7), "toată plină de har" (cf. Lc 1,28), "toată plină de perfecţiunea lui Dumnezeu" (cf. Lc 11,27), ca privind la mulţimea nenumărată a celor mântuiţi şi cu haine albe (cf. Ap 7,9); şi apoi privind la noi asupra cărora s-a abătut negura păcatului adusă de invidia diavolului (cf. Înţ 2,24), să facem un bilanţ bun şi să alegem ca cine voim să trăim, pe cine voim să slujim, pe al cărui chip voim să-l purtăm şi mai ales lângă cine voim să rămânem veşnic: lângă iubitorul Dumnezeu cel întreit şi unic, lângă preacurata fecioară Maria, lângă îngeri şi sfinţi, sau lângă vrăjmaşul diavol care ne urăşte şi vrea să ne piardă (cf. 1Pt 5,8).
Biserica ne spune că Maria, făcută de Dumnezeu cel întreit şi unic, toată frumoasă şi neprihănită, după chipul lui Isus, oglindirea Tatălui (cf. Evr 1,3) şi omul cel nou după care vor fi recreate toate (cf. Ef 4,24), este pentru noi, cei care călătorim pe pământ, în drum spre cer, ca o "oglindă" în care trebuie să privim pentru a vedea anticipat unde şi ceea ce vom ajunge în veşnicie, şi apoi pentru a vedea ceea ce trebuie să facem pentru a ajunge în cer (cf. LG 68).
Nobleţea la care am fost ridicaţi de harul lui Isus, asemenea Mariei; nobleţea de a fi "temple ale lui Dumnezeu" (cf. 1Cor 3,16); nobleţea de a fi concetăţeni ai sfinţilor şi de casnici ai lui Dumnezeu" (cf. Ef 2,19); nobleţea de a fi instrumente care cântă lauda lui Dumnezeu (cf. Ef 1,12); nobleţea de a fi "vase alese" (cf. Fap 9,15), ne obligă la o viaţă schimbată, după viaţa lui Isus (cf. 1In 2,6) şi după viaţa Mariei, cum ne spune şi Biserica prin tematica solemnităţii de astăzi (cf. LG 68). Iar noi, după îndemnul şi exemplul Mariei, să facem tot ceea ne-a spus Isus şi să umplem până sus vasele fiinţei noastre (cf. In 2,5-7), prin: ascultare, credinţă, speranţă, iubire, smerenie, de orice faptă bună, şi mai ales de slujirea a evangheliei pentru mântuirea oamenilor, asemenea ei şi a sfinţilor.
Nu trebuie să uităm că Maria s-a dus să slujească şi să ducă vestea cea bună a mântuirii: păstorilor (cf. Lc 2,15-16), magilor (cf. Mt 2,11), bătrânilor Simeon şi Ana (cf. Lc 2,34-39); Elisabetei şi întregului ţinut al Iudeii (cf. Lc 1,39-40); mirilor şi nuntaşilor din Cana Galileei (cf. In 2,1-5); apostolilor şi ucenicilor lui Isus pentru a stărui în rugăciune aşteptarea revărsării Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14); locuitorilor din Ierusalim şi din Efes unde a predicat alături de apostolul Ioan (cf. In 19,27); şi lumii întregi pe care o cheamă la convertire şi pocăinţă prin multele sale apariţii de pe glob.
În cursul iernii anului 1862, un profesor universitar, dr. Gustav Bickel (1838-1906), un german, un savant orientalist, se afla la Londra, pentru a copia poemele inedite ale sfântului Efrem Sirul (306-373), poeme care o preamăreau pe Fecioara Maria în zămislirea ei neprihănită. Savantul, citindu-le şi analizându-le cu atenţie, le-a considerat clare şi convingătoare şi de aceea în anul 1865 s-a decis să intre în Biserica Catolică. Mai târziu a fost hirotonit preot şi a celebrat prima sfântă Liturghie pe mormântul sfântului Bonifaciu din Fulda. Toată viaţa lui a fost un cinstitor şi un predicator al Mariei neprihănit zămislite, care din voinţa lui Dumnezeu l-a născut pe Isus mântuitorul nostru, prin puterea Duhului Sfânt.
De aceea psalmistul ne îndeamnă şi pe noi astăzi: "Cântaţi Domnului un cântec nou (cântecul nou al evangheliei), pentru că a făcut lucruri minunate; dreapta şi braţul lui cel sfânt ne-au venit în ajutor" (Ps 98,1)! De aceea, sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi ne cheamă şi pe noi: "Să fiţi ca nişte instrumente care cântă gloria lui Dumnezeu" (Ef 1,12).
Iată şi câteva exemple care să ne ajute să aprofundăm misterul sărbătorii de astăzi:
La 30 iulie 2016, a izbucnit un foc la baza militară "El Goloso", situat în apropiere de capitala spaniolă, Madrid, care a ars toată vegetaţia din acel loc, nu şi statuia Maicii Domnului din mijlocul vegetaţiei, nu şi florile care înconjurau statuia. Dar statuia de la baza militară din Spania nu este singura care a scăpat în urma dezastrelor. Fapte similare s-au mai întâmplat în New York în anul 2012 şi Filipine în anul 2013. Avem aici şi o icoană a Mariei care singură din lume, prin intervenţia specială a lui Dumnezeu, în vederea naşterii lui Isus prin puterea Duhului Sfânt, singura a rămas neatinsă de focul păcatului aprins de satana, aşa cum spune şi solemnitatea de astăzi. Dar ceea ce am voit eu să mai subliniez prin această relatare sunt "florile neatinse de foc" din jurul Mariei, care sunt o imaginea protecţiei divine faţă de cinstitorii Mariei, în mijlocul necazurilor de orice fel care îi ameninţă.
A iubi pe Maria înseamnă a fi iubiţi şi ocrotiţi de Dumnezeu. Şi confirm această afirmaţie cu un caz povestit de venerabilul episcop american, Fulton J. Sheen (1895-1979), într-un mesaj radiofonic din 11 februarie 1951, care spunea: "Cunosc un evreu care, în timpul ultimului războiului mondial, s-a ascuns împreună cu alţi patru soldaţi austrieci în craterul produs de o bombă. Gloanţe şi bombe zburau în toate părţile. Dintr-o dată, o bombă i-a ucis pe cei patru tovarăşi. Evreul luă rozariul unuia dintre ei şi începu să se roage. Îl ştia din memorie, pentru că îl auzise recitându-se de nenumărate ori. Terminând primul mister, i se păru că trebuie să părăsească acea groapă. Se târâi prin noroi şi se ascunse într-o altă gaură. În momentul acela o nouă bombă explodă tocmai în locul pe care abia îl părăsise. La sfârşitul fiecărui mister s-a mutat în alt refugiu. Patru explozii s-au succedat în gropile pe care le părăsise. Şi-a salvat viaţa şi, drept recunoştinţă, şi-a propus să şi-o dedice Domnului nostru prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria. Odată încheiat războiul, a trebuit să treacă prin noi suferinţe: familia sa a murit fiind exterminată de către Hitler. Totuşi evreul şi-a menţinut promisiunea. L-am botezat anul trecut. Acum se află într-un seminar şi studiază pentru a deveni preot".
Marele teolog Toma de Aquino (1225-1274) spunea că "Dumnezeu ar fi putut crea un soare mai strălucitor, o boltă cerească mai mare, o lună mai frumoasă, dar o mamă mai perfectă decât Fecioara Maria, n-ar fi putut face". Iar această "mamă perfectă", este Maria, mama noastră neprihănit zămislită.
De aceea, când în 1605 a fost ales papă, cardinalul Alexandru de Medici, care şi-a luat numele de Leon al XI-lea (1535-1605), în timp ce era îmbrăcat cu veşmintele papale, i s-a propus să renunţe marele scapular al Mariei din vestimentaţia papală. Atunci, el a replicat: "Lăsaţi-mi-o pe Maria, căci prin cinstirea ei, Dumnezeu nu mă părăseşte niciodată". Nici noi să nu o abandonăm niciodată pe Maria, căci prin cinstirea ei, prin mijlocirea şi rugăciunile ei, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată.
De aceea astăzi, mai mult ca oricând, se cade să medităm la lucrarea lui Dumnezeu în viaţa Mariei, căci este şi lucrarea lui din viaţa noastră; să medităm la corespunderea Mariei, căci trebuie să fie şi corespunderea noastră; să medităm gloria cerească a Mariei, căci va fi şi gloria noastră; şi nu în ultimul rând să medităm la rugăciunea ei puternică în faţa lui Dumnezeu şi să o chemăm în ajutor cu invocaţia: "O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!" Amin.
Pr. Ioan Lungu
